Fundația Orange oferă spre folosință cele 1.500 de tablete utilizate în cadrul programului Digitaliada, elevilor cu situații dificile, din cele 50 de școli în care se desfășoară programul. Decizia vine în contextul în care participarea elevilor la cursurile online a devenit obligatorie, conform ordinului emis de Ministerul Educației și Cercetării în data de 21 aprilie 2020.
Astfel, începând de luni, 4 mai, și până la sfârșitul anului școlar 2019-2020, tabletele vor fi oferite în custodie elevilor ai căror părinți se află în imposibilitatea de a le pune la dispoziție echipamente digitale. Cu ajutorul tabletelor, elevii vor participa la cursuri online și vor accesa resursele și instrumentele digitale puse la dispoziție în cadrul programului Digitaliada, astfel încât riscul de abandon școlar să fie redus cât de mult posibil, iar diferențele de nivel educațional pentru copiii cu o situație financiară mai dificilă sa fie reduse la minim.
Fundația Orange a adaptat desfășurarea programului Digitaliada la noile condiții de învățare la distanță, în contextul în care întregul proces educațional se transformă. De la suspendarea cursurilor, au fost susținute 15 webinarii pentru peste 300 de profesori de diferite discipline, din 10 județe, dornici să învețe să folosească resursele și platforma Digitaliada Învățare și Testare online. În plus, de săptămâna viitoare, cele 50 de școli participante din mediul rural – din 30 de județe – vor oferi elevilor în custodie tabletele pe care le foloseau în școală. În acest fel, indiferent de posibilitățile materiale ale părinților, toți elevii din școlile participante vor putea lua parte la predarea la distanță cu ajutorul instrumentelor și resurselor din programul Digitaliada.
Cele 50 de școli au fost dotate cu câte un laborator digital (tablete, laptop, videoproiector) și un set de aplicații digitale educaționale încărcate pe tablete. Profesorii și directorii din aceste școli au beneficiat de traininguri pentru utilizarea resurselor digitale în procesul de predare, proiecte didactice, tutoriale, ghiduri de predare, suport tehnic și asistență la ore astfel încât utilizarea la orele de matematică și TIC a resurselor educaționale digitale furnizate prin proiect să se desfășoare în condiții optime. Cei 164 de profesori și directori formați în cadrul Digitaliada vor oferi recomandări și asistență elevilor pentru utilizarea tabletelor primite până la finalul anului școlar 2019-2020.
„Profesorii au făcut o trecere forțată de la clasa tradițională la învățământul online, de cele mai multe ori fără să aibă training-uri specifice de utilizare a resurselor digitale sau de învățământ la distanță. Profesorii Digitaliada s-au mobilizat incredibil, într-un timp foarte scurt, să predea cu noi tehnologii și cu noi tehnici pedagogice pentru a putea menține continuitatea într-un an școlar puternic fracturat. Elevii au răspuns rapid și pozitiv – sunt, până la urmă, nativi digitali. Dar există probleme de echitate de care trebuie să ținem cont. Nu toți au acces la un computer, smartphone sau tabletă. De aceea, împreună cu cele 50 de școli, am hotărât să împrumutăm cele 1.500 de tablete familiilor dezavantajate, pentru a nu accentua discrepanțele educaționale dintre copii. Empatia este obligatorie în curricula Digitaliada.” a spus Amalia Fodor, director Fundația Orange.
Pe perioada suspendării cursurilor, 16.500 de elevi și peste 3.900 de profesori din 645 de școli continuă procesul educațional în secțiunea Învățare și testare online, lansată în cadrul hub-ului online de resurse educaționale deschise www.digitaliada.ro la sfârșitul anului 2019. La acest moment, în secțiunea Învățare și testare online există deja peste 84 de lecții și 1.000 de exerciții pentru matematică, 200 de probleme de matematică pentru clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a, demonstrate în GeoGebra și peste 600 de teste pentru diverse materii. Acestea vin în completarea celor peste 1.000 de resurse educaționale deschise disponibile gratuit pe platforma națională www.digitaliada.ro, create pentru dezvoltarea și evaluarea competențelor elevilor pentru învățământul gimnazial și primar.
În plus, Fundația Orange a lansat, împreună cu Asociația Ateliere fără Frontiere, o campanie internă de strângere de echipamente de la angajații Orange. Echipamentele colectate vor fi recondiționate și trimise în școli din comunități defavorizate, iar profesorii vor participa la webinarii gratuite în care vor învăța să utilizeze resursele și platforma Digitaliada.
Despre Digitaliada
Digitaliada este un program de educație digitală care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor.În cadrul programului, s-a dezvoltat platforma www.digitaliada.ro – un hub online de conținut educațional liber, folosit de elevi și profesori din toată țara. Platforma găzduiește anual concursul de materiale digitale #Digitaliada, care încurajează crearea de conținut original și open source ce poate fi utilizat în procesul de învățare. Digitaliada se desfășoară cu avizul Ministerului Educației Naționale.
Despre Fundația Orange
Fundația Orange este o organizație non-profit care se implică în viața comunității prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viața persoanelor dezavantajate. În cei peste 8 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6,5 milioane de euro in proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate și în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere și/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru mai multe informații vă rugăm vizitați www.fundatiaorange.ro și www.digitaliada.ro.
Lista școlilor Digitaliada care pot utiliza tabletele pentru elevii în situații dificile
- Școala Gimnazială Solonț, Comuna Solonț, județul Bacău
- Școala Gimnazială nr. 1, Sat Poiana Mărului, județul Brașov
- Școala Profesională „Tiberiu Morariu”, Sat Salva, județul Bistrița-Năsăud
- Școala Gimnazială „Vasile Voiculescu”, Sat Pârscov, județul Buzău
- Școala Gimnazială Luna, Comuna Luna, județul Cluj
- Școala Gimnazială „Dimitrie Luchian”, Sat Piscu, județul Galați
- Școala Gimnazială Sat Băcia, județul Hunedoara
- Școala Gimnazială Muncelu de Sus, Comuna Mogoșești-Siret, județul Iași
- Școala Gimnazială Comuna Oporelu, județul Olt
- Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu”, Sat Gălănești, județul Suceava
- Școala Gimnazială nr. 1 Vlădești, județul Argeș
- Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, județul Bacău
- Școala Gimnazială nr. 1 Sântandrei, județul Bihor
- Școala Gimnazială Petriș, județul Bistrița-Năsăud
- Școala Gimnazială Mircea-Vodă, județul Brăila
- Școala Gimnazială Dudești, județul Brăila
- Școala Gimnazială nr. 1 Dragoș-Vodă, județul Călărași
- Școala Gimnazială „Mircea Luca” Băișoara, județul Cluj
- Școala cu clasele I-VIII Corbii Mari, județul Dâmbovița
- Școala Gimnazială nr. 1 Grivița, județul Galați
- Școala Gimnazială Valea Lupului, județul Iași
- Școala Gimnazială Eșelnița, județul Mehedinți
- Școala Gimnazială Comuna Sâncraiu de Mureș, județul Mureș
- Liceul Tehnologic “Arhimandrit Chiriac Nicolau” Comuna Vânători-Neamț, județul Neamț
- Școala Gimnazială Ștefești, județul Prahova
- Școala Gimnazială Racovița, județul Sibiu
- Școala cu clasele I-VIII Satchinez, județul Timiș
- Școala Gimnazială “Dimitrie Negruțiu” Pogonești, județul Vaslui
- Școala Gimnazială Chiojdeni, județul Vrancea
- Școala Gimnazială “Alexandru Vlahuță” Gugești, județul Vrancea
- Școala Gimnazială Uriu, județul Bistrița-Năsăud
- Școala Gimnazială Costești, județul Buzău
- Liceul Tehnologic ,,Sf. Dimitrie” Teregova, județul Caraș-Severin
- Școala Gimnazială Luna de Sus, Comuna Florești, județul Cluj
- Școala Gimnazială ”Nicolae Russu” Sita Buzăului, județul Covasna
- Școala Gimnazială Dragomirești, județul Dâmbovița
- Școala Profesională “George Coșbuc” Medieșu Aurit, județul Satu-Mare
- Școala Gimnazială “Matei Basarab” Turnu Roșu, județul Sibiu
- Școala Gimnazială „Ionel Miron”, Sat Ivănești, județul Vaslui
- Școala Gimnazială Tâmboești, județul Vrancea
- Școala Gimnazială Șieu, județul Bistrița-Năsăud
- Școala Gimnazială Sânpetru, județul Brașov
- Școala Gimnazială “George Coșbuc” 23 August, județul Constanța
- Școala Gimnazială nr. 1 Roata de Jos, județul Giurgiu
- Școala Gimnazială Bretea Română, județul Hunedoara
- Școala Gimnazială Recea, județul Maramureș
- Școala Gimnazială Acățari, județul Mureș
- Școala Gimnazială Deveselu, județul Olt
- Școala Gimnazială “Mitropolit Iacob Putneanul” Putna, județul Suceava
- Școala Gimnazială “Ion C. Constantinescu” Roești, județul Vâlcea