Monica Davidescu si Aurelian Temisan: Cantec de dragoste

Priviti si Pictorialul cu Monica Davidescu si Aurelian Temisan 

Marea Dragoste / Tango: Cand, in copilarie, ai avut revelatia ca vei fi artista/artist? Exista o intamplare dincolo de care nu te-ai mai indoit de drumul tau?

Monica Davidescu: Nici nu stiam bine ce inseamna acest cuvant, atunci. in clasa a doua, la serbarea anuala care avea loc la sfarsitul anului si care era un adevarat eveniment cultural in satul meu (Vistieru, comuna Sotrile, judetul Prahova), am recitat poezia „Mama“ de Mihai Eminescu. A fost un sentiment foarte bizar si o experienta emotionala intensa. Am recitat frumos, cu intonatie si claritate, cu sens al cuvantului, si nu turuit, cum spun de obicei copiii poezii, iar la final, cand asteptam aplauzele si recunoasterea straduintei mele, am avut parte de cateva secunde de suspans, o sala de oameni impietriti, care ascultasera plangand poezia mea si care nu stiau ce sa faca, sa-si ascunda lacrimile, sa le lase sa se vada, sau sa ma aplaude pentru inocenta si naivitatea cu care am spus acele vorbe care au readus, de fapt, in mintea lor, drama familiei mele si totodata recunostinta pentru bunica si tata, care ne-au crescut atat de frumos. Aplauzele de dupa cele cateva secunde in care ma intretineam doar cu bataile inimii mele, care imi rasunau in urechi ca unui iepure fugarit, m-au facut sa cred ca destinul meu e sa spun cuvinte frumoase, pline de sens, pe scena. Nu stiam ce inseamna asta, dar eu imi imaginam ca voi face ceva ce n-a mai facut nimeni vreodata.

Aurelian Temisan: Eu am fost sportiv. Nu am crezut niciodata ca voi putea canta pe scena, in schimb, ca orice copil, imi etalam „talentul“ legand o ata de lana (era mai groasa) de surubelnita tatei (nu existau microfoane wireless) si cantam dupa discuri, sau imitam cate un artist pe care il vedeam la televizor. Dansam, imi admiram vocea, chiar daca de multe ori cantam in gand, miscand doar buzele dupa cum facea artistul pe care il imitam. In imaginatia mea eram cel putin unul dintre cei mai mari artisti. Cand puneam surubelnita la loc, toate reveneau la normal si ma intorceam la antrenamente.

Muzica si-a gasit locul in viata mea o data cu festivalul „Mamaia“ din 1989, unde am fost dus de tata mai mult cu ochii inchisi. In timp, el ma tot testase si vazuse ca e totusi ceva de capul meu si ca mostenisem mai multe de la el, nu doar asemanarea fizica.

Marea Dragoste / Tango: Cine din familia ta avea talent sau simt artistic pe care l-ai mostenit?

Monica Davidescu:  Cred ca tata a avut un „ceva“ anume, artistic, caci a facut parte din echipa de fluierasi a comunei si a participat la cateva evenimente culturale interjudetene… Dar asta a fost demult de tot, cand eram foarte mica, si apoi nu a mai continuat, munca lui era mult mai importanta, pentru ca aducea bani acasa.

Aurelian Temisan: Tatal meu a cantat in tinerete si se pare ca am mostenit picatura de talent de la el. Aveam cinci ani cand, intr-o dupa-amiaza, l-am vazut pe tata la televizor, impreuna cu ansamblul Electroputere. Canta si la acordeon. Am fost tare mandru, desi nu intelegeam mare lucru. Nu m-a tentat niciodata sa cant la acordeonul tatei, dar mai tarziu am constatat ca ii mostenisem calitatile vocale.

Marea Dragoste / Tango: Exista vreo intamplare trista in viata ta, care ti-a marcat copilaria?

Monica Davidescu: Singura amintire pe care o am despre mama. 1976. Ziua in care a murit, si imaginea ei, intinsa pe plapuma, afara, si neputinta celor din jurul ei de a o readuce la viata. Eu aveam 3 ani, sora mai mare 5, iar cea mica 1 an.

Aurelian Temisan:  Din pacate, si amintirea mea trista din copilarie tot la pierderea unui membru al familiei se refera. in 1977, la varsta de cinci ani, am vazut cum fratele meu mai mare (avea 10 ani) era inconjurat de parintii mei, de sora mea, de rude, si toti ii cereau sa se ridice si sa mearga. El, refuzand, statea nemiscat in centrul camerei, intins pe masa, cu multe flori in jurul lui, total absent la rugamintile celor din jur. Era deja intr-o alta lume.

Marea Dragoste / Tango: Care a fost primul tau succes artistic de care iti amintesti?

Monica Davidescu: Serbarea din clasa intai a fost o adevarata cucerire artistica pentru mine si recunoastere totodata, pentru ca, inalta fiind, si cu memorie motrica buna, cu ritm si dorinta, am fost luata de directorul scolii, sa dansez in momentul de dansuri populare la grupa mare, formata din clasele a treia si a patra, pe langa momentul de dansuri de la grupa mea. Atunci am avut senzatia ca sunt cea mai mare dansatoare din lume si ca toate lucrurile in viata vor fi la fel de usoare ca acele jocuri populare. Aripile pe care zbura imaginatia mea erau foarte larg deschise. Iar in copilarie, visele sunt de multe ori ca aievea. Realitatea inconjuratoare iti taie sistematic din aripi, o data cu cresterea.

Aurelian Temisan: Primul succes, dar neoficial, s-a produs la serviciul mamei (lucra la notariatul de stat, unde intram din birou in birou si le cantam femeilor de acolo, multe de altfel, tot felul de franturi din cantece, mai mult sau mai putin existente. Ele bateau la masini de scris, ma mai si ascultau, luau banii clientilor pentru actele pentru care venisera, dar nu uitau sa ma aplaude la final, incurajandu-ma sa „mai zic una, asa, de suflet“. Si am tinut-o asa de pe la 8 ani pana pe la 13. (Probabil astfel se explica succesul meu in birouri si acum, cand merg cu cate un act, mi se mai cere, asa, sub un zambet larg, sa cant ceva frumos.)

Marea Dragoste / Tango: Cand si cum te-ai indragostit prima oara in viata?

Monica Davidescu: Ca orice adolescenta, pe la 15 ani, de unul dintre baietii dintr-un sat apropiat. El ii facea curte surorii mele mai mari. O dragoste pe care nu a stiut-o nimeni, niciodata, pentru ca doar nu ma puteam baga in viata surorii mele, care era si mai frumoasa, si mai desteapta, si mai apreciata, si parca tot ce punea pe ea o lumina, pe cand eu ma vedeam ca ratusca cea urata, fara sansa de a avea vreodata un asemenea pretendent. Fugeam in gradina si ma urcam in cires ca sa-l vad de la distanta, dar sa nu ma vada nimeni ca trag cu coada ochiului, si… Doamne, ce intalniri sub clar de luna puteam imagina! Egale cu cele din Love Story. Evident, lucrurile s-au schimbat, iar acum ma uit la acele amintiri cu nostalgie si intelegere pentru spiritul adolescentin aflat la prima dragoste neimpartasita.

Aurelian Temisan: O cunosteam de la gradinita, unde de altfel refuzam sa stau daca nu era Gabriela. Intr-o zi, am mers la ea acasa, si cu emotiile cat un munte, am intrat in sufragerie, unde ea statea pe canapea langa tatal ei, m-am lipit de perete langa usa, probabil ca sa am mai mult curaj, mi-am luat inima in dinti, vazand ca tatal ei e putin preocupat de ceea ce vedea la televizor si, cand pentru o secunda s-a uitat la mine, am spus tare si raspicat „Mi-o dati pe Gabriela sa ma insor cu ea?“
El a fost destul de amabil, mi-a dat curaj, intrebandu-ma unde o sa stam, i-am spus ca la mine acasa, cine va avea grija de ea, i-am spus ca mama, si fara sa primesc un raspuns clar, am plecat acasa cu speranta ca se va muta curand la mine. Eheee, la momentul cand am cerut fata de sotie, direct de la tatal ei, aveam numai 4 ani si eram indragostit lulea.

Marea Dragoste / Tango: Cum a fost atunci cand l-ai vazut pe Aurelian/ai vazut-o pe Monica prima oara in viata?

Monica Davidescu: Prima oara l-am vazut la televizor, cand a debutat la Mamaia ‘89, nu credeam ca voi ajunge vreodata la Mamaia. in 13 ianuarie 1995, ne-am vazut la spectacolul pe care eu il prezentam si in care el era invitat special sa cante. Nu stiu daca atunci a fost scanteia sau daca ea s-a aprins usor, usor, in urmatoarele seri, pana cand m-a invitat la el, la spectacol la Sala Palatului. Apoi m-a condus acasa seara de seara… Trei luni mai tarziu, am inceput o relatie, alte trei luni mai tarziu, ne-am mutat impreuna.

Aurelian Temisan: Veneam dupa o relatie care ma cam bulversase putin sufleteste si, chiar daca nu simteam ca vreau o noua „partenera de iubire“, am considerat intalnirea cu Monica un inceput de prietenie, nedand sperante unei relatii concrete. Usor-usor, am simtit ca ar putea fi vindecarea a ceea ce eu numeam „rani deschise in dragoste“ si… uite asa… s-au scurs pana acum primii 15 ani.

Tango: Cand si cum ai avut revelatia ca veti ramane impreuna?

Monica Davidescu: Dupa primul an de relatie, mi-am dat seama ca avem mari sanse sa ramanem impreuna mult timp. Pana acum, nu m-am inselat.

Aurelian Temisan: Niciodata nu stii acest lucru, dar speri sa fie asa. Tot ce stiu e exact ceea ce simt, adica… vom fi in continuare impreuna.

Marea Dragoste / Tango: Nu esti gelos/geloasa? Traiti in public, aveti admiratori, si unul, si celalalt…

Monica Davidescu: Sincer, la inceput, in primii doi, trei ani, eram putin geloasa, dar intelegeam ca are fani si ca uneori eu trebuia sa ma retrag undeva, sa-l astept pana termina o conversatie cu cineva care il oprea pe strada sau cand se oprea sa dea autografe, eu eram studenta inca si nu incepusem nici macar o cariera, pe mine ma salutau ca fiind prietena lui. Atunci imi doream ca lumea sa ma salute pentru ca sunt eu si nu protejata sau prietena cuiva. Nu m-a multumit niciodata situatia calduta in care barbatul intretine femeia, iar ea sta si nu face nimic, iar in imaginatia mea el putea foarte usor sa aiba relatii cu alte femei, fara ca eu sa pot impiedica acest lucru. Asta durea.
Dupa terminarea facultatii, ba chiar si mai inainte, am muncit la cate doua proiecte in acelasi timp, m-am pregatit si am invatat tot ce credeam ca nu stiu si… am ramas in priza pana acum. Mai am inca de invatat o multime de lucruri si sper sa mai fac parte din multe proiecte de teatru si film. Acum nu mai sunt geloasa, ii inteleg programul, ii accept propunerile, ii sugerez ce ar trebui sa faca atunci cand imi cere sfatul, iar anii care au trecut m-au facut sa am incredere in el.

Aurelian Temisan: Eu cred ca gelozia e o boala. Sau o lipsa de ocupatie. Personal, nu cunosc acest sentiment. Am preocupari mult mai interesante decat sa fiu macinat de un sentiment care nu aduce nimic bun. Ba chiar duce la distrugerea relatiilor bune, solide, in care ai crede ca nimic nu poate patrunde, nici macar sa le fisureze, daramite sa le naruiasca.

Tango: Ce diferentiaza o mare iubire de o poveste oarecare sau de o aventura?

Monica Davidescu: Ceea ce ramane, dupa consumarea indragostirii, adica respect, incredere, iubire, intelegere, sprijin, apreciere, critica pozitiva, caldura familiala.

Aurelian Temisan: Nu timpul petrecut impreuna, ci armonia creata, echilibrul pe care ti-l ofera relatia, libertatea pe care o simti atunci cand vorbesti despre partener fac ca aventura – careia la inceput poate nu ii dai sanse – sa se transforme intr-o relatie solida.

Marea Dragoste / Tango: Ce greseli fac oamenii de-si strica, atat de lesne, iubirile?

Monica Davidescu: In general, cred ca oamenii care se despart usor nu se asculta unul pe celalalt. Se lasa purtati de furtuna indragostirii, de fluturii din stomac, si devin surzi si imuni la rugaminti. Nu se asculta, nu se respecta, nu se apreciaza si nu stiu sa lase cate putin de la fiecare, se lasa purtati de egoism si…. ajung la divort.

Aurelian Temisan: Devin posesivi, lasand sa creasca in ei dorinta de „proprietate“. Si cand privesti o fiinta ca pe un lucru, te astepti sa nu se miste pana nu-l muti tu, si cand vezi ca face acte voluntare si „lucrul“ tau se misca, respira, zambeste, crezi ca poti pierde aceasta proprietate si incepi sa devii egoist si rau. Rezultat garantat, pierderea relatiei.

 
Marea Dragoste / Tango: Ce faceti voi ca sa va pastrati dragostea?

Monica Davidescu: Cate putin din ceea ce nu fac ceilalti si, in plus, am coborat stacheta in privinta „pretentiilor“ pe care le avem unul de la celalalt. Niciunul nu e proprietatea celuilalt, prin urmare ne respectam ca fiinte independente, care traiesc in aceeasi familie, urmand codul acesteia.

Aurelian Temisan: Nimic deosebit. Constientizam fiecare lucru care ni se intampla, fiecare sentiment trait, si incercam sa gasim solutii la posibilele probleme ce pot aparea. Ne ascultam, ne ajutam atunci cand avem trebuinte si, in general, ne sprijinim unul pe celalalt in tot ce facem.

 
Marea Dragoste / Tango: Cum a fost momentul cererii in casatorie? Cand a venit? Cum l-a resimtit fiecare dintre voi?

Monica Davidescu: Cand sarbatoream 11 ani de cand ne-am cunoscut, Aurelian mi-a spus ca vom merge in oras doar noi doi, la un restaurant discret. Dar, intamplator, la restaurant au sosit si nasii, si doua perechi de prieteni foarte buni (unul dintre ei, Radu Justinian, este cel care ne-a adus pe amandoi in acelasi spectacol, deci se face „vinovat“ de intalnirea noastra) si, ca un facut, masa n doi s-a transformat ntr-o masa mai mare, la care radeam, glumeam, iar la un moment dat au venit doi trubaduri cu chitarele, care au intrebat de mine, mi-au adus un buchet imens de flori, o cutie mare, si mi-au cantat un cantec pe care, din cauza emotiilor de atunci, nu mi-l mai amintesc. Pleaca trubadurii si deschid cutia, in care era o alta cutie si in care era o alta cutie si in care… ma rog, vreo 7 cutii care ascundeau verighetele. Si Aurelian imi spune: „Anul asta, ziua mea pica sambata, asa ca ne putem casatori de ziua mea, pe 3 iunie 2006, ce zici?“. (logodna o facuseram tot pe 3 iunie, cu 6 ani in urma, tot intr-o sambata, iar Aurelian raspundea intr-o doara ziaristilor care il tot intrebau cand se casatoreste ca o va face cand ziua lui va pica sambata). Toti ceilalti care fusesera invitati de Aurelian asteptau raspunsul meu si erau emotionati ca si mine… A fost o cerere interesanta.

Aurelian Temisan: Momentul a fost exact cum l-a descris Monica. Am simtit ca atunci e momentul sa i spun si… iata-ne in cel de-al 4-lea an de casatorie.

 
Marea Dragoste / Tango: Ce s-a schimbat intre voi dupa casatorie?

Monica Davidescu: Nu mare lucru. Poate doar ca s-a mai inmultit familia cu inca doua patrupede, pe langa celelalte pe care le aveam. Si avem mai multa grija unul de altul.

Aurelian Temisan: Am devenit mai atenti unul cu celalalt.

 
Marea Dragoste / Tango: Ce aveti azi in plus in dragostea voastra si ce aveti in minus fata de momentul in care v-ati indragostit unul de altul?

Monica Davidescu: In plus avem o multime de lucruri comune, de amintiri si placute si mai putin placute, avem in comun familiile noastre, avem spectacole la care am lucrat impreuna si care au sudat si relatia noastra profesionala, avem prieteni comuni, avem fini cununati si botezati, avem bucurii si necazuri prin care am trecut impreuna, avem conversatii constructive, avem vise de realizat impreuna, proiecte la care lucram… In minus, stau si ma gandesc, si nu gasesc decat poate lipsa fluturilor din stomac, care s-au transformat in ceva mult mai durabil decat indragostirea.

Aurelian Temisan: Nu exista „minus“ ntr-o relatie care e in continua dezvoltare. Suntem constienti de ce ni se intampla si incercam sa ne cultivam energiile, astfel incat tot ce traim sa ne fie folositor la batranete.

 
Marea Dragoste / Tango: Ce haine purtati?

Monica Davidescu: Eu sunt imaginea case LTU, a Lilianei Turoiu Udrea, dar mi plac si tinutele de la No Name, unde am intrat ntåmplator, de curånd.

Aurelian Temisan: Eu port tinutele Adinei Buzatu.

 
Marea Dragoste / Tango: Cat de greu e sa va feriti dragostea de ochii lumii? Cum faceti?

Monica Davidescu: Nu ne intereseaza presa de scandal, prin urmare nu le dam motiv si nici ei nu cauta nod in papura. Ne lasa in pace, iar de ochii lumii noi nu am facut nimic, niciodata, cu atat mai putin sa ne aratam sau sa ne ascundem dragostea. Ceea ce facem noi facem cu responsabilitate si cu speranta lucrului bine facut, care poate ajuta pe cineva, cu un sfat, cu un gand, o imagine sau un exemplu potrivit.

Aurelian Temisan: Ceva normal nu trebuie ferit si nici pus pe piedestal. Traim ca niste oameni normali, intr-o relatie normala, cu bune si rele adunate, cu bucurii si greutati pe care le impartim bucurosi.
E adevarat ca uneori ne ntrebam daca nu cumva noi suntem cei „anormali“ in societatea asta care promoveaza „normalul“ ca fiind un scandal continuu, o cearta perpetua in familie, o trambulina in societate, din orice despartire mai rapida sau din orice relatie mai scurta si mai scandaloasa cu oricine, un ambalaj de-o zi, pe care sa-l poti trece in CV fara scrupule.
E ciudat ca valorile familiale, pe care le-am invatat de la parinti, sunt din ce in ce mai putin respectate si promovate, si ca in societate devii ascultat doar daca faci scandal din orice si nu mai respecti nicio regula a bunului simt.

 
Marea Dragoste / Tango: Crezi ca dragostea dureaza toata viata sau tine doar trei ani, conform formulei atat de consacrate?

Monica Davidescu: Indragostirea aceea cu fluturi in stomac, cand simti ca daca nu esti in prezenta persoanei iubite se termina lumea, trece uneori mai devreme, alteori mai tarziu, dar trece sigur. In multe cazuri, ceea ce ramane dupa este o forma avansata de dragoste, care dureaza mult timp, uneori toata viata. 

Aurelian Temisan: Dragostea are mai multe forme. Cea dintre parteneri este diferita de celelalte. Se transforma, in timp, in respect sentimental si intelegere tacita…

 
Marea Dragoste / Tango: Cum reusesti sa ii dai incredere partenerului tau – sa il aperi de gelozie sau de posibilele banuieli ca l-ai putea insela intr-un moment de slabiciune?

Monica Davidescu: Ii acord incredere si, in acelasi timp, ii dau dovada de incredere. In plus, e o vorba prin Moldova: „trateaza barbatul ca pe un caine, ziua tine-l langa tine da-i mancare, apa si atentie, iar noaptea dezleaga-i lantul si lasa-l slobod. Singur se va intoarce acasa, pentru ca aici ii e bine si are siguranta zilei de måine“.

Aurelian Temisan: Nefacand eforturi vizibile. Cand ai incredere in partenerul tau si ii dovedesti involuntar aceeasi incredere, lucrurile sunt asezate de la sine. Cat despre banuieli… sa nu dam in paranoia.

 
Marea Dragoste / Tango: Cum reusesti sa nu te indragostesti de altcineva, desi esti vedeta si ai pretutindeni admiratori/admiratoare care iti fac curte?

Monica Davidescu: Luciditate, atentie sporita la posibilii fluturi care pot zbura, si cercetare amanuntita a posibilului pretendent. Concluzia: e greu sa gasesti unul mai bun decat al tau.

Aurelian Temisan: Cunosc foarte bine tentatiile acestei meserii. Nu ma indragosteam eu asa usor nici cand eram singur, dar acum?! Avem o meserie extrem de frumoasa si de speciala, dar e bine sa cantaresti foarte atent toate situatiile in fata carora esti pus.

Priviti si Pictorialul cu Monica Davidescu si Aurelian Temisan