Pe 11 august, Bucureștiul a fost gazda proiectului „Zestrea”, creat de Asociația Humaniterra și susținut de Guvernul României, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, care a demonstrat că viitorul se clădește atunci când identitatea culturală întâlnește conștiința ecologică. A fost o seară divină, găzduită de salonul Terra Events din București, o gală fastuoasă la care au participat peste 500 de invitați, fiind transmisă live pe rețelele sociale și urmărită online de zeci de mii de oameni.
Imediat după reverența finală a spectacolului „Zestrea” – un eveniment-manifest care a îmbinat estetica sustenabilității cu emoția muzicii autentice, prin prezența artistului maramureșan Ducu Bertzi, acompaniat de Mihai Neniță și Constantin Neculae –, am stat de vorbă cu creatoarea de modă Liza Panait. Seara a pus o întrebare esențială societății de astăzi: ce lăsăm, de fapt, generațiilor viitoare? Dincolo de mesajul ecologic și de ținutele fascinante – o îmbinare splendidă de broderii, tricotaje, dantele croșetate și materiale recuperate –, am descoperit în culise o poveste inedită despre nopți nedormite, curajul de a sparge tiparele podiumului și o rochie de mireasă uluitoare, inspirată de Coloana Infinitului.
Alice Năstase Buciuta: Liza Panait, suntem cu toții sub vraja acestui nou spectacol fascinant pe care l-ați prezentat, o colecție splendidă care s-a încheiat cu apariția unei mirese îmbrăcate într-o rochie inspirată de Coloana Fără Sfârșit a lui Brâncuși. Cum ai găsit o idee atât de îndrăzneață pentru momentul de final?
Liza Panait: M-am trezit, pur și simplu, într-o noapte. Cred că era în jur de 3 și ceva, probabil pe fond de stres. Și, nu știu de ce, mi-a venit în minte Coloana Infinitului. Este și anul Brâncuși, știi? M-am trezit, m-am dus până în bucătărie, m-am întors în pat, iar dimineața, cum am ajuns la atelier, i-am spus soțului meu, lui Viorel: „Vreau să fac rochia de mireasă inspirată de Coloana Infinitului!”. Îți dai seama, și lui Mimi, sora mea care lucrează cu mine, și fetelor din atelier le-am spus același lucru. Nu știu dacă m-au crezut sau nu pe moment… Dar eu cred că, atunci când ai genul acesta de revelații, ele nu vin neapărat de la tine… vin de la Dumnezeu.
Știam clar un lucru: nu voiam ceva simplu, voiam ceva cu totul unic. Îmi doream un material deosebit, așa că gândul m-a dus firesc către broderie. Am găsit un material brodat minunat, căruia i-am adăugat o jupă strălucitoare. La un moment dat, intenționam să-i aplic niște cristale de efect, dar parcă ceva nu se lega, nu-mi plăcea cum pică. Atunci am decis să recurgem la acea jupă argintie, iar rezultatul a fost spectaculos. Așa că pot spune că n-a fost un efort chinuitor să găsesc o idee specială, a fost mai greu să o realizez, dar ideea a venit singură. Pur și simplu m-am trezit noaptea cu imaginea clară a rochiei de mireasă inspirate de Coloană.
Revista Tango – Marea Dragoste: Dar pe urmă, totuși, cât de greu a fost, efectiv, s-o construiești? Nu doar că respecta forma coloanei, dar avea acele inserții ca niște romburi, care repetau tiparul coloanei și în designul materialului…
Liza Panait: A fost extrem de greu. Da, absolut totul trebuia să semene cu lucrarea originală. Nu vreau să țin neapărat un secret din asta, dar nu acum, ci peste încă puțin timp vreau să dezvălui public din ce anume a fost realizată, pentru că nu a fost deloc ușor. A trebuit să calculăm milimetric, să-i dăm acea formă perfectă.
Știi cum e când declari că te inspiri din Coloana Infinitului: ori seamănă, ori nu seamănă! Nu este loc pentru jumătăți de măsură. Scuza cu „reinterpretez Coloana” este foarte greu de susținut, nu poți face rabat de la formă. Am fost destul de stresată de acest aspect, mă tot gândeam: „Dar dacă oamenii nu-și dau seama?”. Le-am mărturisit temerea și lui Viorel, și Nicoletei: „Dacă publicul nu recunoaște Coloana, eu ce mă fac?”. Serios, mi-a fost puțin teamă, m-am întrebat singură în ce m-am băgat. Dar, cum spuneam, în curând voi dezvălui din ce a fost realizată, pentru că nu-ți va veni să crezi. Însă ideea m-a izbit la 3 noaptea și de atunci am rămas cu gândul la Brâncuși.
Revista Tango – Marea Dragoste: Și cât a durat s-o realizezi?
Liza Panait: A durat destul de mult. Dacă aș contoriza timpul, pentru un singur om ar însemna echivalentul a șase zile pline de muncă, a câte opt-zece ore. Asta doar pentru a realiza perfect acele unghiuri. A fost ca o adevărată construcție arhitecturală.
Revista Tango – Marea Dragoste: Și ce faci cu rochia aceasta? Ce se va întâmpla cu ea, unde ajung astfel de creații?
Liza Panait: Pe aceasta o s-o păstrăm. Urmează să o prezentăm la Londra, pe 2 octombrie, unde îmi doresc să aduc pe podium trei rochii de mireasă absolut speciale. O am pe aceasta inspirată de Brâncuși, mai am una, la care țin de câțiva ani, în nuanțe de Albastru de Voroneț, de o frumusețe rară și care integrează o fotă veche de 100 de ani, cumpărată dintr-un sat. Și mai este o a treia rochie – am prezentat-o la colecția Kumbaya – care este realizată cu broderii adunate din întreaga Europă.
Pe acestea trei le voi duce la Londra cu siguranță, pentru că sunt profund reprezentative. Și le vom păstra. Nu sunt genul de rochii pe care să le punem la vânzare. Nici nu m-am gândit să le vând vreodată și, sinceră să fiu, nici nu aș ști cum să le evaluez financiar. Sunt piese pe care vreau să le avem în arhivă pentru ședințe foto, pentru a rămâne peste timp. Sunt creații care trebuie expuse, scoase la lumină, admirate. Gândește-te la fota aceea veche de un secol, lucrată manual, sau la rochia brodată cu elemente din toată Europa. Imaginează-ți doar ce valoare au! Astfel de piese se păstrează.
Revista Tango – Marea Dragoste: Da, sunt inestimabile. Nu cred că mai există un preț care să le măsoare valoarea.
Liza Panait: Exact. Cam asta a fost povestea ei. De la revelația de la 3 dimineața și până la punerea ei în practică e un drum lung, dar iată că am reușit.
Revista Tango – Marea Dragoste: Povestește-ne puțin și despre colecția de rochii de după-amiază, care au fost extrem de elegante.
Liza Panait: Am plecat de la dorința de a crea o colecție-manifest, Alice. M-am gândit că e timpul ca moda să nu mai fie privită ca un dușman al planetei, iar reciclarea poate rezolva o mare parte din această problemă. Unii o văd doar ca pe un simplu trend, însă ea are puterea de a readuce moda aproape de oameni. Vrem ca femeile să-și poată reînnoi garderoba evitând consumul excesiv. Să aleagă piese calitative în detrimentul cantității, piese care trec testul timpului.
Revista Tango – Marea Dragoste: Exact cum este și rochia pe care o port eu acum, pe care o am de ani buni.
Liza Panait: Sigur că da! Haine care să reziste timpului. Așa învățăm să nu mai cumpărăm impulsiv în fiecare săptămână. Ne luăm o piesă la două, trei luni, dar știm că va dura. Gândește-te că avem cliente care poartă creații de la noi de peste 20 de ani!
Revista Tango – Marea Dragoste: De 20 și ceva de ani! Deci o privești efectiv ca pe o investiție.
Liza Panait: O privești ca pe o investiție, exact. Aici intervine și responsabilitatea, fiindcă suntem datori să facem ceva pentru planetă. Fiecare pas, oricât de mic, înseamnă un început. Noi am valorificat în jur de 300-350 de kilograme de deșeuri textile. E puțin la scară largă, dar e un pas înainte.
Revista Tango – Marea Dragoste: Și e o diferență uriașă de muncă… una este când îți vine materialul la metru, gata făcut, și cu totul alta când transformi tu acele resturi.
Liza Panait: Exact, aici e marea provocare! Dincolo de asta, pentru că trăim vremuri extrem de complicate, marcate de război și pierderi de vieți, am decis să facem o colecție luminoasă. Vrem pace, milităm pentru pace, așa că am ales să ne îmbrăcăm în alb și crem. Ai observat probabil că negrul a fost aproape inexistent pe podium. De fapt, este prima mea colecție fără negru.
Revista Tango – Marea Dragoste: Îmi place enorm acest mesaj: să învățăm să iubim moda din nou, nu să o privim cu ostilitate.
Liza Panait: Moda nu are voie să devină inamicul planetei. Ar fi mare păcat, pentru că moda este o formă de artă, iar arta trebuie iubită, nu temută și disprețuită. Însă tocmai de aceea trebuie să fim responsabili. Vezi atâtea femei care își cumpără lucruri foarte ieftine, iar după două săptămâni le aruncă pentru că s-au stricat la prima spălare. Unde este, de fapt, economia aici? De la acest gând a pornit ideea colecției-manifest. E nevoie urgentă să ne educăm în ceea ce privește reciclarea. Unii o bifează doar ca pe o simplă cifră în rapoartele de mediu. O fi și asta necesară, dar pentru noi, reciclarea reprezintă o întoarcere în timp, la tradiții, o formă de respect pentru meșteșug. Cred cu tărie că acesta este viitorul.
Fiecare dintre noi trebuie să știe, Alice, de unde venim, ce valori avem de păstrat și ce moștenire lăsăm mai departe. Acesta este cel mai important aspect: ce le transmitem tinerilor! Fără aceste rădăcini devenim niște oameni fără identitate. Există persoane care nu sunt deloc interesate de meșteșug, se îmbracă absolut la fel, urmând orbește același curent de masă. Tocmai de aceea noi am ales să fim altfel. Eu privesc vestimentația ca pe o investiție. N-am să uit niciodată o clientă care și-a cumpărat o rochie superbă pentru a fi nașă la o cununie, după care mi-a spus: „Pe aceasta o păstrez pentru fetița mea de 12 ani, când va crește”. Această idee de continuitate mi se pare pur și simplu extraordinară.
Revista Tango – Marea Dragoste: Mai este un detaliu care m-a cucerit și vreau să te rog să ne povestești despre el: selecția manechinelor de pe podium, care a ieșit complet din tipare. Au defilat fete foarte tinere, dar și femei mature, de peste 50 de ani, cu conformații diferite.
Liza Panait: Dacă tot discutăm despre sustenabilitate și firesc, atunci trebuie să includem aici diversitatea măsurilor și frumusețea fiecărei vârste. Acesta este adevărul! Când o femeie obișnuită privește un podium pe care defilează exclusiv fete foarte înalte și androgine, tinde să se îndepărteze de modă, Alice. Se uită și zice: „Uite cum arată ea, hainele acelea nu au cum să stea așa pe mine”. E timpul să renunțăm la standardele rigide. De altfel, și la următoarele prezentări intenționez să aduc pe scenă femei de toate vârstele și de toate mărimile. Clientele vor fi mult mai atrase de modă așa. Vor spune: „Uite ce frumos îi vine, sigur mi s-ar potrivi și mie!”.
Până la urmă, de ce aș crea haine doar pentru femei atipic de slabe? Care e câștigul? Le-am avut pe podium pe Codruța și pe Lili Stan, doamne superbe de 50 de ani. Gândește-te că ele prezintă pentru noi de când fetița noastră, Maria, avea doar doi ani și jumătate, în acea prezentare despre care ai scris și tu la vremea respectivă (un articol care se intitula “O mireasă râde, o mireasă plânge”, când fetița noastră a plâns fiindcă o strângeau pantofiorii…) Colaborăm cu aceste manechine profesioniste de o viață. Mi se pare o abordare firească și cred că, și din punct de vedere al businessului, este rețeta succesului, tocmai pentru că femeile au, în sfârșit, unde să se regăsească.
Revista Tango – Marea Dragoste: Dar cum ai ajuns tu la această înțelepciune? Acum 30 de ani lucrai și tu după modelele clasice… Cum s-a maturizat în tine acest curaj de a te împotrivi curentului dominant?
Liza Panait: Dincolo de empatie, recunosc că m-am gândit și pragmatic, la viabilitatea afacerii. Realitatea incontestabilă este că majoritatea femeilor au forme. Sincer vorbind, eu dintotdeauna am realizat rochiile de pe podium o idee mai lejere, special pentru a se potrivi mai bine. E momentul să nu ne mai raportăm la un singur etalon. Pe mine mă ajută enorm faptul că în prezentări iau măsurile manechinelor și lucrez direct pe corpul lor. Să știi că nu toată lumea mai face asta în ziua de azi! Chiar și pentru comenzile din magazinul online, sau pentru manechinele de probă, noi cerem dimensiunile exacte: înălțimea, talia, bustul, pentru ca haina să cadă impecabil. La început, unele doamne se sfiesc, dar pe parcurs prind curaj.
Realizează că se pot pune în valoare exact așa cum le-a lăsat natura. Hainele nu te schimbă ca om, dar o ținută bine croită îți poate oferi atitudine, încredere, o stare de bine. În fond, e vorba de respectul pe care ți-l porți! Decât să-ți irosești energia criticându-te în fața oglinzii, spunând: „Aoleu, ce nu-mi place cum îmi arată picioarele”, mai bine înveți să te apreciezi. Multe femei uită de ele însele motivând: „Eu trebuie să mă dedic copilului, să am grijă de el”. Păi ca să poți avea grijă de el, trebuie în primul rând să ai grijă de tine! Așa că mi-am dat seama cât de important este să nu mai promovez doar tiparul 90-60-90. Am adus diversitate pe podium și a fost o mișcare excelentă.
Revista Tango – Marea Dragoste: Din ce observ, cred că sunteți printre puținii creatori care realizează piese cu adevărat deosebite pentru măsuri mai mari; în rest, piața oferă adesea doar opțiuni destul de banale.
Liza Panait: Ai dreptate, Alice. De aceea cred că o putem numi, fără ezitare, o colecție-manifest pentru responsabilitate. Mesajul e simplu: să nu mai consumăm excesiv, să cumpărăm mai puțin cantitativ, dar net superior din punct de vedere calitativ. Acesta este un exercițiu care se învață, iar la final ai numai de câștigat. Această abordare îți cultivă și un sentiment de grijă: știind că ai piese puține, dar valoroase, ești mai atentă să le păstrezi impecabil. Iar această atitudine elegantă le-o transmiți, inevitabil, și copiilor.
Revista Tango – Marea Dragoste: Privind spre viitorul apropiat, proiectul următor este cel din 2 octombrie, de la Londra.
Liza Panait: Da, o colecție care se va intitula „Rădăcini”. Rămânem în sfera identității noastre naționale. Vreau să creez ținute care să integreze broderii din toată țara, structurate pe zone geografice. Este un proiect la care visez de foarte mult timp și sunt fericită că îl vom prezenta la Londra, special pentru românii de acolo. Este un spectacol dedicat lor, ca o ancoră care să le amintească de unde vin. Sper să îl primească cu inima deschisă și să ducă tradiția mai departe. E minunat să-ți înveți copilul să îmbrace o ie la o anumită ocazie, explicându-i că acea haină poartă în ea identitatea ta. Pentru că, atunci când pui pe tine o ie, te simți automat altfel, îți insuflă o stare cu totul aparte.
Revista Tango – Marea Dragoste: La Londra veți fi însoțiți de muzica lui Adrian Naidin, acum l-ați avut pe Ducu Bertzi…
Liza Panait: Da, muzica lui Ducu Bertzi a fost perfectă și foarte bine primită! Căutam cu insistență mesajul cel mai bun, muzica potrivită, ne tot gândeam pe cine să alegem. La un moment dat, Viorel mi-a spus convins: „Trebuie să-l contactăm pe Ducu Bertzi!”. Și s-a potrivit absolut perfect. De altfel, de toată partea aceasta vizuală – de la muzică, la imagine și videoclipuri – se ocupă foarte bine el, împreună cu fiul meu, Alexandru. Pentru că, așa cum știi, noi suntem o afacere de familie, suntem mereu alături și sunt foarte fericită că arta și munca noastră, alături de iubire, desigur, ne țin împreună.
