M-am straduit, toata viata mea, sa nu-mi insusesc ceea ce nu-mi apartine. Din pacate, proprietatile sunt discutabile. Fara sa organizez interogatorii riscante, atunci cand un barbat mi-a daruit (de exemplu) inima lui, am pornit de la premisa ca avea copyright pentru ea, precum si drept de distributie.
La scurt timp dupa ce despachetam miocardul incarcat de dragoste, suna un telefon si, din anvergura pitigaiata a interventiei, aflam ca drepturile de autor apartineau altei femei. Iubita sau sotie, ea rasarea cand mi-era logodna mai draga, pana atunci functionase intr-o discretie fatala.
Intensitatea iertarilor mele era aiuritoare, eram capabila sa trec peste incidentul care aducea in distributie o alta femeie, dar deja decizia nu mai era in mainile mele. La scurt timp dupa coliziunea cu adevarul, iubitul meu era sechestrat la domiciliu, pedepsit sa nu mai iasa la joaca in oras, i se verificau facturile de telefon, buzunarele, conturile si e-mail-ul, i se umplea agenda cu fapte si neamuri care necesitau asistenta urgenta, i se injecta in vena santaj suicidal. Iar el accepta, mioritic, terapia intensiva. Ca din intamplare, relatia noastra se ofilea sub suflarea rece a embargoului, iar pedepsitul meu adorat se retragea in carapacea familiei, acolo unde era cald, acolo unde era bine, acolo unde era masina.
Si chiar cand hazardul imi facea portie, micile mele victorii se intorceau impotriva mea.
Odata, am fost la mare cu un barbat care se recomanda „ca-si-divortat“ (multa vreme, credeam ca e numele lui de familie, fiindca spunea asta repede si otova). Peste o luna, m-a sunat o doamna cu voce inflamata si mi-a relatat urmatoarele: ca ea fusese cu sotul ei la mare, iar acolo, seful de sala de la vila a intrebat-o, intre supa si felul doi: „Ce mai face fetita dumneavoastra? Am cunoscut-o cand a venit aici cu dom’ profesor, da’ sa stiti ca seamana cu dumneavoastra, nu cu dansul.“ Domnul profesor era sa lesine, dar l-a prins la timp (de jugulara) soata lui, care statea mai bine cu calciul si cu reflexele. Ei nu aveau copii – deci, pe baza expertizei si-a portretului robot, titulara contractului matrimonial m-a identificat.
Dus a fost. Arestul casnic s-a prelungit pe termen nelimitat. Cand a scapat din custodia doamnei sale, nu-mi mai pasa de el. Fiindca iubeam deja un tip cu caracter remarcabil, minunat, sincer, care mi-a spus de la bun inceput ca el e insurat bocna si ca nu divorteaza de dragul nimanui.
Simona , discretia relatiei nu te facea sa fii suspicioasa? De obicei , cand cineva iubeste , striga in gura mare .De ce sa te feresti ? Si totusi , de ce te multumesti numai cu barbatii altora ?NU-mi vine sa cred ca ai cutreierat lumea si nu ai gasit un barbat ”numai al tau ”.Oricum , te suspectez de faptul ca acest articol nu are urma de adevar in el ci este rodul imaginatiei unei scriitoare de exceptie pe care o respect si careia ii indragesc stilul