fbpx

Traiasca libertatea si libertinajul presei!

de

Sunt zile in care ma ustura dorul de tara. Si simt ca rana din pulpa nu ma lasa sa ma solidarizez onest cu romanii uscati de nostalgie din Toronto, eterni ascultatori de „Pasarica, muta-ti cuibul“ si inlacrimati consumatori de mamaliguta. Si-atunci ma fac covrig pe canapeaua mea si, pentru ca la TV e Oprah pe cateva canale, iar pe celelalte teleshopping, citesc reviste romanesti. Poate n-o sa ma credeti, dar imi dau lacrimile. Care de dor, care de nervi, care de ras, care de plans, in fine, cert este ca hormonii emotiei rup zagazurile.

Familia, celula zgomotoasa a societatii

„Avantaje“ imi place foarte mult, pentru ca ma invata adevarurile vietii. Revista peroreaza: „Fiindca se invarteste, roata exprima dinamica si diversitatea“. Cred ca sunt defecta, pentru ca mie tocmai asta mi se pare, ca un obiect care se invarteste nu exprima „diversitatea“, ci dimpotriva, inertia si vertijul. De exemplu pe mine ma hipnotizeaza ventilatorul, nu pot sa ma uit intr-ansul, iar odata, la tara, am adormit langa fantana tot uitandu-ma la roata putului, ca bunica-mea a scos vreo unspe galeti la rand. Asa ca, daca-mi spuneti unde e suspansul rotii, ma predau neconditionat.

Gasesc mai la vale o reteta. Zice: „Crema de vanilie – Extraordinar de fina, acesta este elementul de baza al tartei cu capsune“. Credeam ca elementul de baza al tartei cu capsune e capsuna, dar observ ca de cand nu mai sunt in tara vremurile s-au schimbat, o sa am un soc cand o sa ma-ntorc.

„Bucataria ramane nucleul familiei traditionale“, mai recita Avantaje, iar mai departe se ambaleaza: „Familia traditionala este de obicei o familie numeroasa, zgomotoasa si foarte unita“. Cu alte cuvinte, o familie traditionala e ca La Familia (foarte zgomotoasa) ori ca-n „Nasul“ (foarte unita, ca oricum n-aveau incotro, cine nu era cu familia lua un glonte-n bot). Si conchid ca familia cea mai traditionala din lume e Familia Addams, care e si zgomotoasa, si numeroasa si sinistru de unita. Mai stiam familia galinaceelor si familia de cuvinte, dar prima nu e prea unita, iar a doua nu e prea zgomotoasa, deci nu merge.

Cu bucataria-nucleu sunt de acord, pentru ca asa e: acolo e centrul vital al casei, un fel de pancreas al locuintei, as muri fara bucatarie. De cate ori suna cineva la usa, arunc in bucatarie toate cacatisurile inutile de prin sufragerie, ca sa nu le vada musafirii.

Tot despre bucataria asta, in Avantaje: „Amintirile coexista fara dificultate cu evolutia prezentului“. Asta-mi aminteste instantaneu de cum scria sultanul poezii si i le citea pasei din Vidin, in „Raceala“ lui Sorescu: „Tu pleoapa-nchisa-a ochiului meu geana-i“. Cam asa si cu trecutul asta indesat in prezentul care evolueaza stanga-dreapta si se balangane inapoi-anainte.

Cand colo, ce sa vezi: „Iar prin traditie, se stie, o data intrati pe taramul aromelor magice, barbatii pierd controlul in bucatarie. Ei cedeaza cu intelepciune femeii rolul de coordonator.“. Intelepciune, sigur ca da… Precis. Asta e manevra lui Murphy: „Daca faci o treaba prea bine, n-ai sa scapi niciodata de ea!“. Barbatii au invatat devreme asta. De-aici li se trage „antelepciunea“. Asa cum facem si noi: nu suntem in stare sa punem benzina? He, he! Nu vrem, ca sa nu mirosim ca o cisterna. In loc de asta, mieunam: „Mmmm, iubi, e prea grea pompa si nu pot sa desfac busonu’!“.

Ci eu in lumea mea ma simt contemporan cu mine

Eu o invidiam urzicata pe Cameron Diaz, ca are un iubit cu zece ani mai mic si nici nu se vede asta, insa revista Beau Monde imi taie macaroana: „Cameron implineste 33 de ani, varsta pe care si-o poarta din plin“. „Din plin“ ar insemna cam asa: nu numai ca-si arata varsta, dar mai arata si ceva pe deasupra – sau cum?… Nu pot sa deduc decat ca s-a posmogit si asta, in ciuda banilor pe care ii baga-n cosmetice. O s-o paraseasca Timberlake, ca-i un mucos.

Aceeasi revista pomeneste despre cei care „iubesc luxul, dar un lux pe care si-l permite oricine“. Luxul pe care si-l permite oricine, dragi redactori, este luxul de a manca o data pe zi (si atunci conserva), de a te spala cu sare pe dinti si de a-ti spala rufele la rau, cu detergenti obisnuiti. Despre tot ce depaseste stadiul asta nu se mai poate spune ca „si-l permite oricine“.

In Cosmopolitan, o duduie se recomanda langa propria poza: „Ma numesc Luiza Lupu si sunt contemporana cu mine“. Aha, am inteles, e o figura de stil, e ceva abisal, filosofic, demiurgic, eu sunt proiectarea sinelui meu in minele personal vizualizat dinlauntrul exteriorului si revenit la mine insami. Taci, ca m-am prins, nu m-au dat ai mei la scoala degeaba.

La o alta pagina, imi sare sufletul: „Cititoarele Cosmo isi destainuiesc intamplarile cele mai neobisnuite, secretele cele mai intime“. Citesc de-mi tremura litera-n cap si gasesc, dezumflata, povesti cutremuratoare: uneia nu i-a placut mancarea mexicana la o petrecere, pisica alteia a cazut de la etaj si n-a avut nimic, alteia i-a umblat nepotu-su la celular. Astea sunt „secretele cele mai intime“?! Doamne, cand ma gandesc, comparativ, care sunt secretele mele cele mai intime, imi vine sa fug la Tismana sa-ntreb daca nu mai au nevoie de maici, sa stau restul vietii acolo si sa-mi tesal pacatele.

Misoginii pun laba pe ceva mai bun (dar mai trist)

Mila fata de gingasiile sarace cu duhul mi s-a transformat rapid in carcei si criza de bila cand am dat de FHM. Un articol spagatit pe pagini intregi incepe cu o nestemata a frustrarilor masculine: „Scapa de gagica, pune laba pe ceva mai bun!“. Daca tot e sa puna laba pe ceva mai bun, as avea o micuta sugestie, stiu pe ce-ar putea sa puna laba ca sa obtina o satisfactie garantata, dar ma abtin. Articolul ii invata pe barbati cum sa ramana singuri (si carevasazica sa nu se mai culce nimeni cu ei, lucru care aduce iarasi in discutie faza cu pusul laba pe ceva mai bun).

Redactorul scuipa sfaturi pretioase ca o margica: injoseste-o, trimite-o la ma-ta, spune-i ca-i grasa, imbata-te ca un porc si ragaie, du-o-n locuri unde miroase urat. Astea sunt numai cateva dintre directivele pe care un redactor palit de insolatie le slobozeste-n capul populatiei nevinovate. In primul rand, bataiala asta misogina e o coca science-fiction, in general barbatii sunt disperati, mai bine-i prajesti de vii la protap decat sa le iei femeile – pentru ca, in ciuda tuturor fonfaielilor teoretice de la betiile cu altii ca ei, practica ii omoara. Nu-i asa de usor sa gasesti amante gratis. Si oricum toti se pricep sa scape de o femeie si fara ajutorul nepretuit al FHM-ului: inchid celularul. Iata cum rezolvi cu doua cuvinte ceva ce in revista barbatilor care mor de grija altuia viermuieste pe patru pagini.

Tineti minte trei cuvinte: moda, parul, Postavarul

In Tabu, o cronica foarte umflata-n fulgi piguleste de scame paltonul unei stiliste de la o alta revista. Zice asa: „As incepe cu un banc usor sec“. Era sec de-a binelea, dar, ce-i drept, foarte usurel… In fine, dom’soara redactor ne spune ca „Laura este o oaie neagra pozitiva“. Pai sa batem in lemnul tarcului, ca sa zic asa, ca traim intr-o lume in care foarte mult din ce-i pozitiv are deznodamant negativ, vezi cazurile clinice sau sarcina picata la tanc, exact cand te-a lasat iubitul.

Finalul materialului e apoteotic: „Tine minte trei cuvinte: stilul nu minte!“. Doamne, n-am mai ras asa de cand golanii generatiei mele facusera o parodie porno dupa reclama socialista la ciocolata Postavarul: „Ciocolata Postavarul/ Face p…a ca si parul/Tine minte trei cuvinte:/ P…a, parul, Postavarul“. Dar redactoreasa acestui ou de porumbel are scuza ca pe vremea aia era soim al patriei si manca numai ciocolata Luminita, lei 2,50 usori.

Tot in Tabu o paracioasa – care relateaza cum a parasit-o unul dupa o serie de pupoaie spontane prin Regie – zice ca avea nevoie de un orgasm urgent si l-a gasit in frigider: „Orgasmul intelectual – ciocolata“. Ahaaaa, deci asta inseamna orgasm intelectual? Si de ce nu spuneti asa, ca de zece ani incerc cu Joyce si Márquez, dar cred ca sunt cam impotenti… Gata, de maine ma apuc de invatat, incep cu trilogia ciocolatei elvetiene: o citesc mai intai p-aia cu lapte, pe urma pe-aia cu cappuccino si-o las la final p-aia amaruie, ca mie-mi plac operele care se termina prost.

Dragostea e o salata, vorba lui Vintila

„Voi vreti sa fiti respectate mai mult decat au fost mamele voastre dar libertatea va face mai greu de respectat iar noi vrem sa aveti inteligenta, erotism, bani si idei proprii dar sa ne poftiti la masa cuminti si ascultatoare cum face maica-mea“, mai citesc – fara sa respir, pentru ca n-am gasit virgule. Am respectat punctuatia filosoafei. Doamne, mare-i gradina cugetarilor femeii romanesti… Auzi, „libertatea va face mai greu de respectat“ (deci mars inapoi la dictatura, cand aveati o prestanta, orisicat!). Apoi, „noi vrem sa aveti inteligenta“ – eu zic sa nu va doriti sa aiba cititoarele prea multa inteligenta, pentru ca nu vor mai citi minunatie de perle de (in)cultura. Si am mai aflat ca unele mame sunt „cuminti si ascultatoare“. Mama, tu nu esti deloc ca alte mame, uite, nu esti cuminte si nu ma asculti si sa stii ca nu te mai las la televizor si nici nu-ti mai iau inghetata pana nu te-astamperi.

Era si pacat sa nu citesc si editorialul Catincai Roman din Tabu, ca a muncit femeia atat pentru ca aceasta capodopera sa rezulte cumva, deci datoram respect. „Dragostea nu dureaza intotdeauna pana la adanci batraneti“, ne destainuie ea, serafic, o mare noutate. Ghiveciul de truisme din editorialul Tabu imi aminteste de Dinica, in „Filantropica“, si cugetarea lui preferata: „Viata e complexa si prezinta multe aspecte!“ Atat de multe, incat frazele lesina una pe alta, care mai de care mai plina de revelatii existentiale la fel de tocite, culminand cu „Dragostea e cea mai importanta“. Dixit. Catinca a ajuns la aceeasi concluzie care se desprinde atat de fermecator din telenovela „Cafea cu parfum de femeie“.

Imi permit sa o laud totusi pe Catinca si sa o asigur ca ar fi un textier de muzica usoara destul de apreciat – nu chiar ca Andreea Andrei, dar oricum, de-un premiu la Mamaia s-ar gasi. Desi, la asta cu „Dragostea e cea mai importanta“, as avea umila sugestie ca mergea mai bine ceva clasic, discret: „iubire, bibelou de portelan…“

Stiti sfatul american cu sanii? Sa ni lasati in pace!

Trec la revista Unica, fiindca altfel fac cadere de magneziu dupa atata solicitare intelectuala din Tabu. Dupa ce dau de un „Sevilia“ scris exact asa, ca si cum ai scrie „Motart“, vad alta minunatie: „Ce poti sa faci cand un barbat nici macar nu te vede?“. Eu zic sa strigi dupa el, pentru inceput. „Cum sa te simti femeia fatala cand e clar ca nu esti dorita?“, te mai intreaba Unica, pe un ton asa de sfasiat, de-ti vine sa-ti tai venele cu forfecuta. Ca si cum daca nu te vrea un bou inseamna neaparat ca nu esti frumoasa. Desi cam asa e, are dreptate: cand esti frumoasa te vrea orice bou, ca oricum ei alt criteriu de selectie nu au.

In alt articol, tot in Unica, gasesc ceva despre diete: „Cand te trezesti, esti nemancata de aproximativ 12 ore“. Posibil sa aiba dreptate, desi nu exclud nici varianta ca totusi sa ma fi mancat cate ceva si sa ma fi scarpinat in somn.

In aceeasi publicatie, ajung si la rubrica de beauty. Despre un ruj aflu ca „se gaseste in sapte nuante gurmande“. Ori pentru redactorul acestei capodopere „gurmand“ este tot una cu „apetisant“, ori rujurile astea iti mananca buzele – si ajung iar la chestiunea de mai sus, ca nu e bine sa porti rujuri gurmande noaptea, ca sa te poti trezi dimineata nemancata de 12 ore. Logic. Imi plac la nebunie lucrurile frumoase, clare, care se leaga intre ele asa armonios. Unica e o revista care macar nu se contrazice. Si nici nu se dezice.

Tot la o rubrica cu de-ale stilului, gasesc o apreciere despre Maria Hohan: „S-a saturat de hainele de designer si si-a luat o ie dintr-un magazin H&M“. Ca si cum magazinul citat n-ar fi indopat tot cu haine de designer – care mai mic, care mai mare, dupa buget. Iar supozitia gratuita ca o persoana s-a saturat de hainele de designer mi se pare o urticarie sociala snoaba. Dar asta nu mai tine de revista presei, ci de moftul urbei.

Iata ce fenomen demografic ni se dezvaluie in aceeasi unica Unica: „In 2001, la Hollywood, medicii au facut peste 200.000 de mariri de sani, suficient cat sa inlocuiasca populatia feminina dintr-un stat american in care femeile poarta cupele C si D“. Deci hai sa va explic care-i treaba: eu una am vazut 19 state americane si pana acum nu am gasit nici unul in care femeile sa poarte numai cupe C si D, dar mai caut, va promit. Am auzit ca in Nebraska ar fi ceva-ceva, nu stiu… Pe de alta parte, analizand textul stilistic, morfologic, sintactic (ouch!), ortografic, ortoepic si din punct de vedere al punctuatiei, constat ca aceasta formulare ascunde o metafizica futurista: populatia feminina a unui stat american poate fi inlocuita cu o comunitate de sani.

O idee geniala de scenariu hollywoodian idiot. Dar care va lua Oscar pentru efecte speciale.

(Text preluat din Tango nr. 4 – august 2005)

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *