Academician care inalta, boieresc si justitiar, stacheta spiritului academic, dramaturg, memorialist, cronicar, romancier, povestitor, interlocutor care-ti farama notiunea timpului, Fanus Neagu este un „altceva” daruit de Dumnezeu ca sa distingem, fara miopii contemporane, nobletea limbii si inimii romane. A implinit 79 de ani pe 5 aprilie 2011. Ani cu rod sufletesc indesit de intelepciune. El e frumosul nebun al marilor raspunsuri.
Interviu de Constantin Preda
Constantin Preda: Va e teama de nemarginire?
Fanus Neagu: Mie, nemarginirea imi place. Mi-e teama insa, ca oricarui om, de moarte. Mi-e teama de tot ce e deasupra noastra si ma inspaimanta subpamantul. Nu poate sa-mi fie teama de nemarginire, pentru ca m-am nascut in campie si, de-abia in fundul zarii, pe undeva, se desluseau, in inchipuirea mea, si nu aievea, muntii. Eu m-am nascut in campie, nepatruns, inca din frageda copilarie, de sentimentul melancoliei si de imensitatea drumurilor, de vraja departarilor.
Constantin Preda: Poate fi confundata nemarginirea cu zborul?
Fanus Neagu: Pai, zborul trebuie sa despice nemarginirea. Cred ca este o linie verticala pe planul orizontal al existentei. Zborul. Gandeste-te la „Pasarea” lui Brancusi – suntem in Oltenia – ea este izvorul care tasneste spre Dumnezeu. Uita-te la Columna Infinita. Spre ce tanjeste? Spre Zenit. Columna Infinita, in acelasi timp, este stalpul casei noastre. Stalpul casei noastre, cioplit mai ales in Oltenia, care sustine acoperisul, adica sustine salasul lui Dumnezeu. Si stalpul casei duce tot spre infinit. Carul cu struguri, acoperisul cu porumbei, cocosul de pe creasta casei, sunt tot un zbor. Adu-ti aminte din anii dulci, aia cand erai mic, fumul urca si el spre Dumnezeu, mai ales iarna.
Constantin Preda: Iarna, cand si zeii parca au suflete de copii.
Fanus Neagu: Eu iubesc anotimpul asta mai mult decat pe celelalte. N-as spune mai mult decat pe celelalte, dar, oricum, e mai aproape de ideea mea de om pentru ca puritatea zapezilor, puritatea gerului, vuietul crivatului si, mai ales, caderea zapezilor fac parte numai din frumusetea pamantului.
Constantin Preda: Ati facut vreodata dragoste cu o femeie pe zapada?
Fanus Neagu: N-am avut aceasta bucurie, imi pare rau, n-am incercat-o si pe-asta.
Constantin Preda: Sa-i arda bucile…
Fanus Neagu: Sa-i arda bucile, da! Dar cred ca n-ar fi plina de farmec clipa decat la cei tineri. La varsta mea, a mai tanji dupa o asemenea clipa inseamna a-mi arde singur dorurile.
Constantin Preda: Zaharia Stancu, parca in „Satra”, descrie o asemenea scena de dragoste…
Fanus Neagu: Nu-mi aduc aminte. Zaharia Stancu era un om frumos, unul dintre cei mai frumosi barbati pe care i-am vazut eu vreodata si iubit de femei cum nu-ti inchipui. Avea si un alinat, putin de piciorul stang. Asta-i dadea un farmec si mai mare si era imbracat mereu – spunea Crohmalniceanu – ca un absolvent de „Inter”, superelegant, ca-n Anglia. Avea alura de lord acest taran din Deliorman.
Constantin Preda: Si femeile erau moarte dupa el.
Fanus Neagu: Toate. Era si fermecator, avea si o rautate clontoasa, si un zambet de violenta care chema femeile.
Constantin Preda: Si a avut iubite multe?
Fanus Neagu: Eu am incercat sa-i patrund, uneori, amintirile, dar se ascundea inapoia unui zambet de cuceritor.
Constantin Preda: Cand ati simtit cel mai acut sentimentul sfasierii?
Fanus Neagu: In clipa despartirii de casa si sat, cand am plecat la Liceul Militar, in 1944, sunt multi ani de-atunci, Constantine Preda!
Constantin Preda: De necrezut! Dumneavoastra, Sorescu, Bacovia – elevi ai unei scoli militare!
Fanus Neagu: Au mai fost si altii.
Constantin Preda: Am zis trei nume.
Fanus Neagu: Si Velea a fost.
Constantin Preda: Si Velea? Cum ati avut curajul?
Fanus Neagu: Pai, nu era vorba de curaj, eram saraci. Si liceele militare aveau foarte multe inlesniri pentru copiii care izbuteau sa treaca examenul de admitere. Te echipau militar. Casa, masa, foile de drum si vacantele erau gratuite. Si totul pe o instructie superba. Vorbesc ca invatamant. Eu de acolo am deprins latina si patima verbului. Dupa ce le-am trecut prin caldura intima a bibliotecii.
Constantin Preda: De la Liceul Militar?
Fanus Neagu: Da. Erau profesori de elita acolo si aveau o biblioteca uriasa.
Constantin Preda: Nu v-au marcat instructia si „capraria”, nu v-au influentat negativ existenta?
Fanus Neagu: Nu. Pai, da’ iti dai seama, eram copil, am facut primele patru clase acolo. Nu erau atat de zdruncinante pentru mine. Tineau mai mult de disciplina vietii si nu de manuirea armelor, pentru cei mici vorbesc, sau de zdrobirea personalitatii ca planton, santinela sau caprar de schimb. Ideile tale despre armata sunt ale recrutului, ale mele despre armata sunt ale elevului, beneficiind de generozitatea unei alcatuiri a scolilor superba, facuta de marii domni ai invatamantului romanesc. N-are nicio legatura cu „capraria” de care vorbesti tu la Liceul Militar.
Imi pare rau ca nu-l pot citi pe Dostoievski in original
Constantin Preda: Se poate defini poezia?
Fanus Neagu: Nu. Este o stare de Dumnezeu, este o stare de nastere de ingeri, daca vrei, o stare de cadere in robia dragostei si de izbucnire a tipatului alb. Nu stiu ce-i poezia. Stiu ca imi place la nebunie, pot sa citesc si sunt fermecat sa citesc si, mai ales, am puterea, fara a vrea, sa retin versuri frumoase. Dar eu, la memoria mea, care era de elefant, cand eram mai tanar, citeam si tineam minte pe dinafara si cartea de telefoane. Puteam sa invat o pagina din cartea de telefoane in sapte sau zece minute. Dar asta mi-a si folosit in viata, mi-a si daunat. De cifre n-am avut nevoie pentru ca n-am avut bani sa-i numar. Tabla inmultirii nici acum n-o stiu prea bine, dar nici nu cred ca-mi folosea la ceva.
Norocul meu a fost ca am prins o perioada foarte zbuciumata si tampita a invatamantului romanesc, cand s-au facut reformele lui Vasilichi (fost ministru, prin ’48), toate de o tampenie fara egal, si am trecut prin matematici numai la nivelul clasei a patra – a cincea. Si am tasnit in alergatorul de cursa lunga, adica am absolvit liceul, dar nu liceul, Scoala Normala, ca am epuizat formele mijlocii de invatamant fara sa stiu ceva despre ecuatie. As fi ramas elev perpetuu, nu puteam eu sa salt peste logaritmi si ecuatii de gradul I, II, III, IV, nu stiu cate sunt. In zecimale m-am incurcat toata viata mea si acolo am ramas. Am avut, din punctul de vedere al neghiobiei vietii, acest noroc, sa fie bulversat invatamantul si sa scap de povara matematicilor. In schimb – vezi, toate lucrurile sunt cu dus-intors – pe vremea aceea nu aveam manuale si am avut niste profesori scalambi, unii, spre exemplu, la limbi straine, si nu prea am deprins patima asta. Pacat.
Iar dintr-un soi de rezistenta al intregii Romanii refuzam noi, toti copiii, sa invatam limba rusa. Invatam numai „porcarioare” din limba rusa. Azi, imi pare rau ca nu-i pot citi pe Dostoievski, Tolstoi sau Puskin in original. Vezi, ocupantul sovietic sadise in noi atata furie, incat s-a intors nu numai impotriva lui ura, ci si impotriva noastra, neinvatand o limba destul de frumoasa.
Constantin Preda: Sau pe Esenin!
Fanus Neagu: Dar cati scriitori rusi mari nu sunt.
Constantin Preda: Ce parere aveti de Isadora Duncan?
Fanus Neagu: Isadora Duncan, pai, asta a fost dansatoare si era iubirea lui. (Esenin, n.r.)
Constantin Preda: Iubirea vietii lui.
Fanus Neagu: Iubirea asta intre doua genii, intre doi nebuni. Nu se poate explica, nu se poate calcula si nu poate fi inghitita de nici un tipar. Geniile au frenezie, au fiori, au iad.
Constantin Preda: Cum a murit, de fapt, Esenin?… Si-a taiat venele?
Fanus Neagu: Acum am recitit, anul asta, si pe urma am si primit niste noi informatii, ca n-a izbutit sa moara din taierea venelor, ci s-a spanzurat.
Constantin Preda: A mai avut putere sa se spanzure?
Fanus Neagu: Da. Asa se pronunta un scriitor sovietic care a ajuns pana in zilele noastre si l-a cunoscut bine pe Esenin.
Constantin Preda: Si moartea ei, la scurta vreme, parca a fost un blestem!
Fanus Neagu: Moartea ei a fost accidentul nemerniciei. Stiu eu, parca frumusetea ei vine si din moartea aceasta nesocotita.
Constantin Preda: A amandurora?
Fanus Neagu: Nu. Pai, se despartisera. Fiecare a avut destinul lui tragic si in valtoarea unei revolutii cand se rasturnau axele Pamantului.
Constantin Preda: Si ei aveau timp de iubire.
Fanus Neagu: Gasisera putin timp de iubire, dar si de risipire, de destramare. Ca s-au destramat. Pacat!
Iubirea este atunci cand iti pierzi capul, imprumuti unul si il pierzi si pe ala
Constantin Preda: Ce stiti despre Natalia Negru?
Fanus Neagu: Natalia Negru, prin ’50 si ceva, era o batranica. Avea vreo 80 de ani. O vizita Mihu Dragomir. Statea la Tecuci.
Constantin Preda: Ati prins-o?
Fanus Neagu: Da. Dupa fotografii, imi dau seama ca a fost una dintre frumusetile epocii.
Constantin Preda: Ochii cum ii avea?
Fanus Neagu: Negri si mari. Uriasi. Asa, parca erau niste elestee de asfintit, nu de zari. Elestee in asfintit. Apele crepusculului. O femeie blestemata, damnata. Din cauza ei s-au sinucis St. O. Iosif si Dimitrie Anghel. Radu Tudoran imi povestea ca era una dintre femeile dupa care iti suceai capul si ramaneai cu el intors.
Constantin Preda: Care este femeia fatala a vietii dumneavoastra?
Fanus Neagu: N-am avut femei fatale. Am avut iubiri naprasnice si departari, asemenea. Auzi, femei fatale! Pot sa vorbesc eu, dupa aproape 50 de ani de casatorie, de femei fatale! Ma, Costica, femeile fatale nu se povestesc. Se imprima in istoria sentimentala a fiecarui om si sunt duse dincolo de mormant, majoritatea necunoscute. Cele care se fac cunoscute, ori au fost ele prea nebune, ori cei care s-au destainuit, prea natangi. Femeia fatala functioneaza mai mult ca idee pana nu te lovesti de ea. Atunci functioneaza ca fulger, trasnet, descarcarile nebuniei. E bine sa nu le intalnesti.
Constantin Preda: Si, deci, nu ne spuneti care e marea iubire a vietii dumneavoastra? Intaia iubire?
Fanus Neagu: Intaia iubire, cand eram elev la scoala. Ciupeam de fundulet cate o colega, pe la scoala primara. Astea-s iubiri?
Constantin Preda: Ati fost indragostit, cumva, de invatatoare?
Fanus Neagu: Nu. Am avut o invatatoare batrana si urata. Am avut insa patima sa iubesc invatatorii. Ca orice copil de la tara, iubeam garla, manjii, pepenii, ciresii. Alta dragoste aveam eu in copilarie. Aceea de a fugi spre munti, sa vad cerul. Sa vad muntii.
Constantin Preda: Dumneavoastra, om de campie?
Fanus Neagu: Da.
Constantin Preda: Si cand i-ati vazut intaia oara?
Fanus Neagu: Pai, prima oara m-am urcat in tren la 11 ani. Si tot atunci am vazut muntii in departare. Cand i-am cunoscut, m-am indragostit de ei. Eu sunt indragostit mai ales de zona Sinaia-Predeal, adica de Bucegi sunt indragostit. Ii cunosc si pe ceilalti, dar nu i-am strabatut cu pasul. Nu sunt un drumet, cu picioarele mele. Apelez la tehnica secolului XX. Mai putin, de la un timp, apelez la avion. M-a luat frica, spre batranete, de avion. Cand eram tanar, nu prea o aveam.
Constantin Preda: Claustrofobie?
Fanus Neagu: Nu din cauza claustrofobiei. Mi-e teama de prabusire.
Constantin Preda: De prabusire?
Fanus Neagu: Da, cu toate ca bietul Teasca, fostul antrenor de fotbal, Dumnezeu sa-l ierte, spunea: „Bai, daca mergi cu avionul, e loc in coada, ca n-am vazut niciodata un avion cazand in coada”.
Constantin Preda: Ce este iubirea, domnule Fanus?
Fanus Neagu: Atunci cand iti pierzi capul, mai imprumuti unul si il pierzi si pe ala. Si cand il regasesti, nu esti tu. Si ai vrea sa fie ea in locul tau si totdeauna stii, chiar daca nu se intampla, ca ea a plecat cu altii si e cu altii. Si iubirea e o lunga stare de gelozie, si de turbulenta, si de nefericire. Iubirea e frumoasa numai dupa ce ai traversat-o.
Constantin Preda: Si ai scapat cu viata.
Fanus Neagu: Si ai scapat cu viata. Da.
Constantin Preda: Si visul?
Fanus Neagu: Visul, eu cred ca vorbim prea mult despre vis.
Constantin Preda: E o lume paralela?
Fanus Neagu: Nu cred. E speranta noastra de a fi singuri si linistiti. Si credinta, dar foarte subtire, destul de firava, de a ajunge unde speram ca vom ajunge.
Constantin Preda: Si faptul ca acolo, in vis, ne intalnim cu oameni dragi, pe care i-am pierdut, care au murit, ce inseamna asta?
Fanus Neagu: Nu stiu, nu pot sa-ti spun, mi-ar trebui un talmacitor de vise. Cred ca din prea marea noastra iubire de familie si de prieteni ii visam mereu. Si parca avem remuscari ca i-am pierdut prea repede, fara a fi vinovati.
Nu oamenii politici i-au distrus pe scriitori, astazi. Scriitorii se distrug ei
Constantin Preda: Ati trait, vreodata, in copilarie, cumplitul sentiment ca va veti pierde parintii, ca vor muri de tineri?
Fanus Neagu: Intotdeauna am umblat prin lume cu teama asta si, din nefericire, i-am si pierdut. Am pierdut si parintii, si multi frati.
TConstantin Preda: Considerati ca ati pierdut deja legatura cu radacinile, cu pamantul?
Fanus Neagu: Nu. Eu ma intorc mereu acasa, in satul meu, la Gradistea Brailei. Ma intorc mereu acolo, in Baragan, chiar daca nu mai am legaturi. Satul este insa pustiitor de mic.
