fbpx

TICU LACATUSU si CORNEL COMAN: Izolarea in singuratate ne obliga sa ne testam sentimentele pentru sotiile noastre

de

Pret de cateva ore, i-am mai prins la temperatura normala – fizica si sufleteasca. La putin timp dupa discutia noastra, Constantin „Ticu“ Lacatusu (49 de ani), cel mai valoros alpinist din tara, primul roman pe Everest si autorul a cinci premiere mondiale (printre multe altele), si Cornel Coman (61 de ani), unul dintre cei mai buni antrenori de alpinism si schi-alpinism, avand de asemenea un palmares exceptional, au plecat in cel mai curajos proiect romanesc, o expeditie extrema: traversarea completa a calotei glaciare a Groenlandei, pe la Cercul Polar. Un traseu de 600 de km pe gheata!

De la «Spargatorul de nuci» la spargatorul de gheata

Tango: Sa o luam logic si cronologic: povestiti-mi ceva din copilarie. Unde v-ati nascut, in ce fel de familie, cum ati ajuns la pasiunea asta?  

Ticu Lacatusu: Am avut o familie normala. Eu m-am anormalizat pe parcurs, asa… M-am nascut la munte, la Piatra Neamt, deci am fost inconjurat de munti, i-am calcat in picior, i-am calcat cu colegii, chiar cu profesorii mei, care erau mari amatori de munte…  In facultate, la Geologie, mi-am urmat pasiunea, apoi la un club de alpinism din Bucuresti, la un club al geologilor din Bucuresti… Toate au venit etapa cu etapa. Dar primii pasi pe munte i-am facut cu tatal meu, cand el lucra la baraje. Am fost si in Bucegi, prima oara am urcat cu el la Sfinx, fiindca mergea foarte des la baraj, in Bucegi.

Tango: V-ati fi imaginat vreodata unde o sa ajungeti, de-acolo? Ca pe munti urcam toti, dar…

Ticu Lacatusu:
La inceput, eram amutit de ceea ce vedeam, nu credeam vreodata ca o sa ajung sa urc munti mai inalti decat cota 2500, mai ales pe timpul lui Ceausescu. Nici n-aveai voie sa visezi la asa ceva, atunci. N-am avut norocul. Cornel, in schimb, a avut norocul asta, a avut sansa de a pleca si-a vedea mai mult, chiar si in vremurile alea imposibile. A spart mental bariera asta – si chiar fizic.


Tango:
Cum ati reusit, domnule Cornel Coman?

Cornel Coman:
La mine, a fost o situatie mai speciala. Am facut balet de la 13 ani pana la 17 ani, am facut dansuri populare, deja ca profesionist atunci, dansam pe scena. Si, la 17 ani, am facut o peritonita foarte nasoala, nu mi-a aspirat bine mizeria, a intrat in sange si vreo 6 luni am avut un numar aproape dublu de globule albe, fata de cat era normal, si singura solutie a fost… sa ma dea afara din spital, cum s-ar spune. Ce sa-mi mai faca? Si parintilor mei le-a spus doctorul ca trebuie sa stau pe munte foarte mult, sa beau vin rosu natural, foarte ponderat, un pahar, maxim doua pe zi, si sa mananc mancare in sange: carne fripta in sange, adica. Si m-am facut bine dupa vreo 6 luni, dar numai mergand pe munte. Acolo m-a intalnit Ticu.

Tango: Ce tanar erati…

Cornel Coman: Da, deci aveam 17 ani. La 17 ani si jumatate, am inceput sa merg, jumatate de an am stat in spital si, pe la 18 ani, a dat un antrenor de mine, m-a gasit alergand prin munti. Aveam pregatire fizica foarte buna, va dati seama ce am facut. Si usor-usor, m-a prins chestia asta si mi-a placut mai mult decat ceea ce faceam inainte. Si asa am inceput alpinismul.


Tango:
Credeti ca e foarte important sa ai, ca in orice alt domeniu, un  mentor, un model? Sau ideile astea vin din senin?

Cornel Coman: Eu n-as fi facut alpinism daca nu-l intalneam pe Ticu, eram un mare amator de munte. Si atat. Si probabil ca as fi continuat cu ceea ce mi-a placut, plus faptul ca am facut din clasa a doua arte plastice, apoi dans, chiar era sa devin coregraf.

Ticu Lacatusu: Erai in « Spargatorul de nuci » si ai devenit spargatorul de gheata.

Cornel Coman: Eu sunt bucurestean, nu om de munte, nu sunt crescut la munte. Daca ai fost in Piatra Neamt, este imposibil sa nu-ti placa muntele. Important este sa-ti placa muntele. Asta e primul pas.

Ticu Lacatusu: Ei, acum nu toti oamenii din Piatra Neamt sunt alpinisti. Important este sa cunosti un om providential, asta e necesar in domeniul nostru. Un mentor, un exemplu, asa cum am avut si inca mai avem. Sau sa-ti pice in mana o carte bine scrisa (cum mi s-a intamplat mie), care sa te motiveze. Si a fost, in cazul meu, cartea lui Marcian Bleahu, dedicata cuceririi gigantului Himalaya, dormeam cu ea sub perna. Dupa aceea, dupa liceu, cand aveam ceva notiuni de alpinism, dar nu eram convins ca o sa practic, mi-a picat in mana o carte scrisa de Niculae Baticu, in perioada interbelica, cel mai mare alpinist si, de fapt, pionier al alpinismului romanesc, carte pe care, citind-o, am zis : gata, trebuie sa vad cum este ! Deci cam asta a fost. Oameni din jur, doctori, dirigintele, profesorul de matematica, toti m-au inspirat, toti cei care mi-au imprimat dragostea pentru natura, pentru iesitul frecvent si sistematic la munte, iar dupa aceea, cartile astea… In Bucuresti, dupa aceea, cand am venit la clubul geologilor, la clubul studentilor, la Universitate, acolo am si cunoscut alpinisti consacrati, celebri… De exemplu, chiar pe Baticu l-am cunoscut direct, i-am citit si cartea… – el a murit intre timp. Am avut antrenori. Am fost cu Dan Vasilescu, l-am cunoscut pe Cornel Coman, pe Emil Coliban, am cunoscut alpinisti care deja aveau state mai vechi de serviciu. I-am cunoscut pe toti marii alpinisti, niste legende vii, asa cum e Mitica Chivu.

Cornel Coman:
Si pe urma si-au dorit toti sa-l cunoasca pe Ticu Lacatusu… Asa e viata..

Ticu Lacatusu:
De exemplu, in Piatra Neamt, erau sotii Coliban. Inainte de revolutie, de fapt chiar incepuse revolutia la Timisoara, organizam cursuri de alpinism si, cand se finaliza cursul de alpinism pentru incepatori, era programata o conferinta a sotilor Coliban, care stiti ca au urcat in Himalaya, au mers si in Alaska… Si intr-o sala de 600 de oameni, au intrat 1000 de oameni. Nu stiu cum au incaput, cum s-au inghesuit. Trebuia sa inchidem la 8.00, am incheiat la 11.00, desi stiti ca erau probleme cu lumina, cu economia in general. Dar directorul a fost de treaba, a spus: pe raspunderea mea, stati cat vreti. Era 17 decembrie 1989. A fost cea mai mare conferinta din Romania dedicata alpinismului. Cu audienta de peste 1000 de oameni!

Cand s-a nascut fetita mea, eu eram in Himalaya

Tango: Inainte de revolutie, banuiesc ca nu aveati nicio sansa sa va urmati visul, nu se iesea usor din tara.

Cornel Coman:
Sa va explic care a fost treaba. Eu am devenit, in 1987, antrenor de alpinism si am avut o tema, la vremea respectiva: cum as pregati niste oameni care n-au auzit de munte  niciodata, in cel mult un an, doi, pentru a merge pe munte, la o inaltime de peste 8000 metri. Si a fost o provocare. Dupa ce am iesit antrenor, m-a obsedat treaba asta. Si in 1981, am inceput aceasta treaba de unul singur, stiam ca trebuie sa ajung undeva, in zona de sus. Si am intrat pe directia BTT-ului si asa mai departe, spre conducerea de atunci. Si a durat faza asta aproape patru ani si am reusit asa, cum spune Ticu, sa sparg bariera, sa plec in Himalaya. Si am plecat in Himalaya. Dar cu chin mult, cu surmenaj mare, cu sacrificiu mare.


Tango:
Deci cam asta e pretul…

Cornel Coman: Si mai e un pret, la propriu, foarte important, ne-a costat pe fiecare cate 110.000 lei, in conditiile in care 72000 lei era o Dacie, atunci!

Tango: Era enorm, la vremea aceea…

Cornel Coman: Deci va dati seama ce pasiune aveam, ce determinare…


Tango:
Apropo de pasiune si sacrificiu… Ce ati sacrificat in afara de bani, nervi, timp? Ma refer la familie, de exemplu.

Ticu Lacatusu: Da, in principiu, e delicat sa spui ca-ti «sacrifici» familia, macar familiile sunt constiente ca-ti doresti chestia asta si te iarta macar pe jumatate… Dar trebuie cumva si familia influentata si educata in sensul asta, sa se astepte la asa ceva. Asta este viata, sunt altii care stau doi ani pe mare, in fond si marinarii au familii.


Tango:
De asta va si intreb…

Ticu Lacatusu: Si unul chiar a ajuns presedinte! Lasand gluma la o parte, noi stam plecati o luna, ne intoarcem si dupa aceea o sa fim simpli cetateni…

Tango: Sotia dumneavoastra este tot o persoana publica (Irina Pacurariu, de la TVR Iasi, n. r.). Poate, din aceasta postura, e mai usor sa intelegi si sa rabzi un om ocupat?

Ticu Lacatusu: Poate… Problema nu e neaparat timpul in sine petrecut pe drumuri, ci faptul ca ne asumam niste riscuri foarte mari, deci e vorba mai mult de grija pe care ne-o poarta familia, decat de absenta.

Cornel Coman: Da, de riscuri e vorba, nu de timp, ca timpul e scurt… nu suntem mult plecati.

Tango: Bun, sa zicem ca nu de timp e vorba, dar am sa va amintesc acum momentul in care s-a nascut fetita dumneavoastra cea mica, domnule Ticu Lacatusu!

Ticu Lacatusu: Da, recunosc, a fost un moment delicat, acum doi ani s-a nascut fetita mea, Petra. Cand s-a nascut fetita mea, eu eram in Himalaya, eram intr-o expeditie solo, fara oxigen, fara serpari, in care imi propuneam o un lucru foarte important, sa repet o isprava savarsita cu zece ani inainte, cand urcasem pe varful Himalaya la 8000 de metri, la fel, fara oxigen. Fetita mea s-a nascut atunci, la 19 aprilie. Nu eram acasa. Am comandat un tort la serpari, am scris «Petra» pe el, am trimis poza cu el, am cantat, m-au felicitat ceilalti colegi, aveam cu mine sampanie, vin, in tabara de baza.

Tango: Apropo, cum reuseati sa comunicati cu familia, de la capatul lumii?

Ticu Lacatusu: Aveam telefon prin satelit. Acum se face mai usor comunicarea, dar inainte, cand am inceput, in anii ‘90, nu se stia ce-i ala Internet. In anii ‘92, ‘94 chiar, era greu. Acum, cand vom fi in Groenlanda, fetita mea implineste doi ani, pe 19 aprilie. Deci… vom fi tot plecati.

Tango:  Dar cum de se intampla asta? Trebuie sa pregatiti plecarile cu mult inainte? Nu se poate face o planificare, ca sa aveti timp si pentru evenimentele din familie?

Ticu Lacatusu: Nu poti sa faci asa ceva, pentru ca esti obligat sa respecti niste sezoane propice de alpinism, nu se pleaca oricum, oriunde.

Cornel Coman: Bine, nu esti obligat, nu esti constrans de anumite date fixe, dar trebuie sa tii seama de niste intervale, sa pleci cat ei iti permit accesul, intre anumite date.

Ticu Lacatusu: Astea sunt micile sacrificii. Oricum, la anul vreau sa fiu acasa, pentru ca ea va constientiza ca este ziua ei, la trei anisori, deci la anul, o sa incerc sa fiu acasa, o sa plec inainte sau dupa… vedem.

E bine sa-ti mai lasi nevasta singura, cate putin…

Tango: Care e secretul dumneavoastra? Cum reusiti sa tineti in frau situatia asta? Vad oameni cu cariere mai putin palpitante, pentru care simplul fapt ca vin  mai tarziu de la serviciu este o problema, incepe scandalul…

Cornel Coman: Eu am avut noroc ca sotia mea este inteleapta si uluitoare (psihologul Florentina Coman, n. r.), chiar ea ma impinge de la spate, ii place si vrea sa fiu activ din punctul asta de vedere. Ma intelege si ma incurajeaza. Asta din punctul ei de vedere. Cat despre familia mea – ma refer la familia de sange – de fapt, sora mea, ca o sora mi-a mai ramas… si alte rude mai indepartate… – ei, bine, ei sunt un pic mai sceptici, sigur ca nu mi se pot opune, dar traiesc emotii mari…

Ticu Lacatusu: E bine sa-ti mai lasi nevasta singura cate putin, asa, sa-si dea seama daca te iubeste sau nu, sa constientizeze mai bine chestiunea asta. E valabil si pentru noi. Izolarea in singuratate ne obliga sa ne testam sentimentele pentru ele. E un exercitiu frumos.

(Interviul integral a aparut in numarul 56 al revistei Tango. P.S. Expeditia a fost sustinuta de Baumax, sponsor principal al aventurii care a adus Romania, inca o data, in elita alpinismului mondial.

  • Credit: ARTISTA PHOTO AGENCY
  • Title: COPYRIGHT 2010: PAUL BUCIUTA/ ARTISTA

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *