Motto: „Iubirea nu inseamna doar trup, din moment ce are in vedere sentimentul, si nu este doar spirit, din moment ce se consuma intre doua trupuri“.
Maurice Merleau-Ponty (Elogiul filozofiei si alte eseuri)
Nu ne putem cenzura o intrebare fireasca, dupa ce citim Cantarea Cantarilor, bijuteria atat de fina si stralucitoare a Vechiului Testament, si mai ales dupa ce studiem istoria erotismului in epoca medievala. Diferenta dintre textul mustind de sentiment si pasiune si sensurile alegorice, transfigurate, reci, din secolul al X-lea, pana in secolul al XIV-lea, este atat de evidenta, incat, ne vedem nevoiti sa plonjam, plini de curiozitate, in laboratoarele mintilor puternice, generatoare, ale Inchizitiei. Insa, inainte de calatoria in timp sa ne inmiresmam putin:
„…In finic sui-m-as – ziceam eu – si de-ale lui crengi m-as apuca, sanii tai mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere. Sarutarea ta mai dulce ar fi ca vinul, ce-ar curge din belsug spre al tau iubit, ale lui buze-nflacarate potolind“. Iar iubita ii raspunde mirelui: „Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu il poarta! Hai iubitul meu, la camp, hai la tara sa petrecem!“
Observam, lesne, cum erotismul razbate si se confunda cu insasi natura, caci reducerea cea mai simpla a creatiei este cuplul: albina care polenizeaza floarea, cerul care fertilizeaza pamantul si omul care-si regaseste unitatea prin taina cununiei. In mod oarecum paradoxal, aceste trimiteri la originea lumilor create din impreunarea energiilor complementare este descifrata altfel in Evul Mediu. El interpreteaza perinita de mirt a iubitului care se ascunde intre sanii iubitei ca fiind comunitatea credinciosilor asezata intre cele doua surse de hrana: spirituala si lumeasca, astfel sanul stang aduce miere, iar cel drept lapte. Termenul atat de simplu „pat“ apare in Evul Mediu ca „linistea cenobitilor“, „constiinta fiecaruia“, „tihna contemplarii sfinte“, dar sensul propriu lipseste cu desavarsire.
Pentru Biserica evului intunecat, dragostea nu putea fi eros, ci agape, sau altfel spus, destinul omului este de a se uni cu Dumnezeu, nefiindu-i de trebuinta sentimente si relatii cu parteneri de sex opus. Nu gasim in niciun text, din prima perioada medievala, termenul de amor. Pacatul originar transforma relatia sexuala, care devine ambigua si uneori stricata, desi ea ramane fundamentala. Pildele lui Solomon intaresc acest punct de vedere in iudeo-crestinism: „Sa te mangai cu femeia ta din tinerete“, sau apocrifa Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah: „Soarele cand rasare intre cele inalte ale Domnului si frumusetea femeii celei bune, podoaba este casei sale.“ In zorii aparitiei sale, crestinismul se subordoneaza viziunii Mantuitorului care spune despre casatorie: „Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup“ (Matei 19,6). Pentru apostolul Pavel, casatoria este taina prin care sexualitatea se sacralizeaza: „Celor necasatoriti si vaduvelor, le spun: «Bine este pentru ei sa ramana ca mine, daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasca. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca, decat sa arda.»“, iar Ioan se concentreaza asupra spiritului, si mai putin asupra trupului, zicand: „…dorinta carnii este moarte, dar dorinta Duhului este viata si pace; fiindca dorinta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci nu se supune legii lui Dumnezeu si nici nu poate. Iar cei ce sunt in carne nu pot sa-i placa lui Dumnezeu.“
Deci, sexualitatea incepe sa fie privita ca o necesitate intre soti, insa ea trebuie sa fie rationala, asa cum sta scris in Epistola intai catre Tesaloniceni (4,4): „Ca sa stie fiecare dintre voi sa-si stapaneasca vasul sau in sfintenie si cinste“. Daca adaugam aici si ce credeau Parintii Bisericii despre „trupul putrezitor care ingreuneaza sufletul“, putem sa ne facem o impresie de ansamblu asupra sexualitatii in dinamica Evului Mediu. Pentru ei, si mai ales pentru sfantul Augustin, curatenia cuplului este corupta de desfranare: „Cu osebire in clipa actului infam inima devine cu adevarat, intru totul, sclava trupului.“ Asadar, pentru aceasta perioada istorica, lunga de aproape un mileniu, pana la Renastere, nu prea exista pasiune intre sexe, ci doar respect, prietenie si respectarea invataturii lui Iisus: „cresteti si inmultiti-va!“
A fost nevoie de un salt istoric, de la rigiditatea medievala la umanismul exacerbat al Renasterii, ca Iubirea sa innobileze relatiile din cuplu. Odata cu venirea trubadurilor, apare pentru prima oara si conceptul de „amor primus“ sau dragoste la prima vedere.
