Mi-a mai ramas iluzia cretina /
Ca, dupa tot ce s-a-ntamplat sa moara, /
Vom invia si noi la primavara, /
In tragica si frageda lumina. […]
Mi-a mai ramas iluzia cretina
Ca, dupa tot ce s-a-ntamplat sa moara,
Vom invia si noi la primavara,
In tragica si frageda lumina.
Si cred, cand mana mea se mai inchina,
Ca, peste iarna violent-murdara,
Rasare firul ierbii si repara
Intreaga omenire in ruina.
S-a fisurat in geruri roata morii
Si focul va-ngheta paradoxal,
Dar tu ce faci, in casa de pe deal,
Cand eu, prin viscol, plang “Memento mori”?
Si-n iarna primaverii iluzorii,
De ce nu vii, si tu, cum vin cocorii?
25 ianuarie 2003
Din volumul Adrian Paunescu, Din doi in doi, Editura Paunescu, 2003