fbpx

Un caiet inedit cu lucrari compuse de Beethoven, vandut cu 252.750 de euro

de

Un caiet inedit cu lucrari compuse de Ludwig van Beethoven, care i-a apartinut la un moment dat lui Chopin, a fost adjudecat miercuri cu suma de 252.750 de euro, in cadrul unei licitatii ce a fost organizata de casa Sotheby’s la Paris.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Manuscrisul a facut parte din colectia muzicala exceptionala alcatuita de industriasul Andre Meyer in peste 50 de ani.

 

In cadrul aceleiasi licitatii, un manuscris al “Cvartetului pentru coarde Nr. 2 Op. 10” de Arnold Schoenberg a fost si el achizitionat pentru 240.750 de euro – un record mondial pentru un manuscris al acestui compozitor.

 

Un alt record mondial, cel pentru o partitura tiparita, a fost stabilit de prima editie a lucrarii “6 Partitas” pentru pian de Johan Sebastian Bach, care s-a vandut cu 228.750 de euro.

 

In total, lucrarile scoase la licitatie in cadrul acestei licitatii au fost achizitionate cu 3,3 milioane de euro, aceasta fiind considerata “cea mai importanta colectie de tiparituri muzicale din Europa”. Colectia era estimata la un pret cuprins intre 1,8 milioane de euro si 2,5 milioane de euro.

 

Caietul de compozitii al lui Beethoven, estimat intre 100.000 de euro si 150.000 de euro, a fost achizitionat de colectionarul Aloys Fuchs cu ocazia unei vanzari publice care s-a desfasurat dupa moartea lui Beethoven, in 1827. El l-a oferit, cu dedicatie, bunului sau prieten Chopin, un mare admirator al lui Beethoven, in timpul calatoriei pe care compozitorul polonez a facut-o la Viena, la doar patru luni dupa moartea maestrului german.

 

Andre Meyer, fiul unui industrias din domeniul produselor textile, originar din Lorena dar stabilit la Paris, nu era doar un colectionar, ci si un filantrop, expert si critic de arta, care permitea adeseori muzicienilor de renume sa ii viziteze biblioteca de care era foarte mandru. In 1965, compozitorul Igor Stravinsky a descoperit in acea biblioteca manuscrisul operei sale “Sacre du Printemps”. Mstislav Rostropovich a lucrat, in aceeasi biblioteca, asupra unor carnete de Claude Debussy.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Reportaj

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.