fbpx

Experiente inedite la UNTOLD! Acrobati internaționali, boluri tibetane, fotografii de poveste!

de

Festivalul UNTOLD are în acest an experiențe și provocări inedite care să-i țină pe festivalieri în atmosfera magică și pe timpul zilei.

 

„Cum să devii un Transilvănean în 5 minute” este provocarea pentru turiștii străini din festival și nu numai. Concret, participanții vor avea de parcurs trei pași importanți ca să devină transilvaneni: să guste țuica românească și pâinea cu slănină, să asculte muzică populară autohtonă și să învețe expresii românești, mai concret „Let it be” să devină „No, dă-i pace”. După ce festivalierii au trecut de cei trei pași, vor primi o legitimație „Level 3 Transilvănean” și pot să captureze momentul lângă o capiță de fân. La final, turiștii sunt invitați să descopere Transilvania și destinațiile turistice din campania „Transilvania All Inclusive” unde au reducere cu brățara de festival. Dar festivalierii nu pot pleca până nu trec prin Statele Unite ale Maramureșului unde pot picta pe linguri de lemn care mai apoi să fie expuse spre văzul celorlalți participanți.

 

Animatorii Internaționali Sol, Queen of Hearts, Golden Angel vor transforma tărâmul magiei și al nopții, într-unul de poveste. Acrobații vin tocmai din Berlin și realizează spectacole de o extravaganță extraordinară încă din 2003. Personaje rupte parcă din basme vor invada regatul UNTOLD și îi vor umple de bucurie pe cei pasionați de arta teatrală. Artiști și actori îmbrăcați în costume glamuroase vor oferi festivalierilor experiențe emoționale intense și de neuitat. Spectacolele lor sunt renumite în întreaga lume iar participanții la cel mai bun festival din Europa, UNTOLD, îi pot vedea în aceste zile, la Cluj. Din lumea de poveste nu vor lipsi nici jongleriile cu foc sau pentru pasionații de adrenalina, tiroliana.

 

,,Ia amintirile de la festival cu tine acasă !” Odată aventurați în Parcul Central, festivalierii trebuie să treacă pe la Telekom Experiences Sanctuary. Aici magicienii Instantly.Be îi așteaptă pe participanți să printeze cele mai de poveste fotografii de la festival. Așa că „Fii cu ochii în patru!,,.

 

Domnișoarele pasionate de modă vor regăsi în festival Fashion Story, un loc în care pot fi găsiți toți designerii români renumiți din România. Aici festivalierele și nu numai își pot alege ținuta și accesoriile cu care să defileze prin regatul UNTOLD.

In Candyland, festivalierii vor avea plăcerea și bucuria de a face baloane uriașe, atât de memorabile pentru adulți cât și pentru copii. Și pentru că în acest an magia e la ea acasă în regatul UNTOLD, cărțile de joc le vor arăta turiștilor că miracolele există , dar apar doar la cei care au nevoie de ele. Dimineața poate fii începută de orice participant la festival cu un masaj fulger care să- l pregătească pentru noaptea următoare.

Boluri tibetane! Participanții sunt invitați să pășeasca împreună pe tărîmul meditației și să se bucure de sunetele magice și vibrațiile vindecătoare ale bolurilor Tibetane și a Gongului!

Fanii UNTOLD pot învăța tainele unei arte și tehnici vechi de decorare a corpului, cu variante noi, contemporane, ieșite din imaginile care compun universul personal! Pictura abstractă sau cea stradală fac parte în acest an din universul UNTOLD. Primii pași în arta urbană îi pot face participanții aici, folosindu-se de tehnica stencils.

 

TOP 5 DJ AI LUMII LA UNTOLD 2016

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca TOP 5 DJ ai lumii, DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO alături de alți peste 150 de artiști internaționali de renume.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.