Oreste si Liliana Teodorescu: Ne leagă atât de multe sufletește unul de altul, încât nu putem lăsa nici măcar moartea să ne despartă

S-au cunoscut când el avea 17 ani și ea 21. La patru zile după ce s-au cunoscut, s-au logodit și, la încă șase luni, și-au pus pe degete alte verighete, de aur, pregătite pentru căsătorie. Dar căsnicia lor a fost greu pusă la încercare… Într-un material superb, exclusiv, cuprins în revista Marea Dragoste, ediția de martie, ne-au povestit cum a decurs întâlnirea lor și cum s-a preschimbat într-o iubire care, trecând peste obstacole, a dovedit a fi o mare dragoste, ce ce nu se va sfârși niciodată.

Vă invit să citiți interviul din Marea Dragoste/revistatango.ro de martie, pe care o găsiți din 1 martie la centrele de distribuție din întreaga țară, dar și mărturisirile de aici, care sunt dovada că istoria Lilianei și a lui Oreste Teodorescu (creatorul Codului lui Oreste) nu putea lipsi din cel mai frumos șir al poveștilor de dragoste autentică prezentate, în luna februarie, pe site-ul nostru.

Fotografii de Paul Buciuta ; Mulțumiri Elysée Gallery pentru găzduire

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum a fost nunta voastră, petrecerea?

ORESTE: A fost o nuntă foarte interesantă, fiindcă a fost o nuntă cu zero lei. În 1994, situaţia economică era îngrozitoare, tatăl meu ieşise la pensie, nu avea foarte mulţi bani, maică-mea fiind profesor universitar avea un salariu de trei lei, iar părinţii lui Lili câştigau şi ei foarte puţin, Lili era educatoare la o grădiniţă, eu făceam pe agentul comercial pe ici, pe colo. Aveam foarte puţini bani şi, în momentul în care am decis să ne căsătorim, am făcut un credit pentru a ne putea cumpăra eu costumul şi ea rochia de mireasă, plus cocarde de pus în pieptul invitaţilor, credit pe care l-am achitat după 10 ani, cu o dobânda infernală, l-am plătit de 10 ori. Am avut şansa ca la restaurantul acela, vizavi de liceul Iulia Hasdeu să întâlnim un patron căruia i-am explicat de la început că eu nu pot plăti niciun avans fiindcă nu am niciun ban, dar că sunt sigur că la sfârşitul nunţii voi avea banii să plătesc consumaţia. Iniţial m-a privit cu suspiciune, dar ceva cred că s-a produs şi în sufletul lui că a acceptat, deşi nu mai făcuse niciodată asta… Bine, nu am făcut nuntă cu dar, îţi dai seama, am făcut nuntă cu prieteni, au venit foarte mulţi, vreo 120 şi ceva, dar am strâns banii cât să ne achităm toate angajamentele faţă de lăutar şi de restaurant. Şi am mai primit cadou de la un văr de-al mamei mele un sejur într-o vila la Mamaia, aşa că ne-am făcut săptămâna de miere într-o căsuţa d-asta cam ca o vila.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Deci aţi avut şi momentul ăsta oficial; s-a schimbat ceva între voi după ce v-aţi căsătorit?

ORESTE: Nu. Am simţit că s-a schimbat ceva mai profund între noi după ce s-a născut Sabina, în ’95, la un an după ce ne-am căsătorit. Da, atunci s-a întâmplat ceva, ceva ce cred că se întâmplă, din păcate, în toate cuplurile. E o realitate nouă când ai un copil şi tot egoul persoanei tale se simte cumva ameninţat de noua provocare în care trebuie să te dedici altcuiva decât ţie. Acolo am început noi cumva să ne înstrăinăm, asta a fost începutul ieşirii noastre din starea asta de graţie şi din miracolul care ne înconjura pe amândoi. Atunci s-a produs schimbarea şi a durat cam multă vreme până când ne-am revenit, până ne-am reconfigurat comportamentul în aşa fel, încât să ajungem să ne răspundem la întrebările teribile “Ce s-a întâmplat cu noi? De ce? sau Cum?” Dintr-un moment magic pe care îl împărtăşeam împreună, ne-am stricat. Şi, după o perioadă lungă de ani de zile, am reuşit să ne răspundem la întrebările astea şi, după ce ne-am reîntâlnit, ne-am repecetluit. E o relaţie foarte frumoasă care se continuă astăzi la un alt nivel. Avem în curând, 25 de ani de când suntem împreună, adică eu am trăit mai mult cu soţia mea decât fără ea, şi atunci şi trecutul meu este mai consistent alături de ea, decât în afara ei. Suntem la vârsta unei teribile maturităţi în cuplu.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Mi-ai spus că după apariţia Sabinei s-a produs un dezechilibru între voi. A fost greu cu copilul mic sau…?

ORESTE: Nu cred că din cauza greutăţilor. A fost greu, noi am fost destul de sărăcăcioşi o bună perioadă de timp, dar nu asta a fost ceea ce ne-a stricat, ci incapacitatea noastră lăuntrică de a înţelege noua realitate, nouă paradigmă în care intrasem. Eram destul de tineri şi probabil că sentimentul de libertate, de rebeliune, de lipsa de griji a fost un pic şocat de nouă perspectiva şi probabil că acolo s-a produs o tulburare, dar nu are nicio legătură nici cu copilul şi nici cu situaţia economică, ci doar cu noi şi cu capacitatea noastră de a reacţiona în faţa unei provocări atât de deosebite. Teoretic e foarte uşor să îţi imaginezi cum e să ai un copil, dar când intri practic în exerciţiul asta de părinte, e un pic mai greu.

 Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum ai primit vestea că ești însărcinată, Liliana? Te-ai speriat?

LILIANA: Da, groaznic. M-am speriat foarte tare, pentru că nu credeam că o să fiu capabilă să am grijă de altcineva. Nu eram capabilă să am grijă nici de mine. Eu nu m-am luat foarte în serios în povestea noastră, mă gândisem că o să fie fiecare cu rolul lui. De fapt, eram doi copii care se jucau de-a viața, nici măcar de-a soțul și de-a soția. Când am aflat că sunt însărcinată am intrat într-o panică nebună. Ideea de familie cu copii îmi suna într-un fel, dar nu ajunsesem eu foarte aproape de momentul acela. În perioada aceea am făcut două ecografii dintr-acelea clasice, nici nu se vedea sexul copilului. Totuși, de la bun început el a zis că o să fie fetița lui și o iubea enorm, iar pe mine mă intriga teribil acest lucru, neînțelegându-l prea bine După ce am născut-o, lucrurile s-au schimbat enorm. Cea care m-a ajutat extraordinar este doamna Badea, mama lui Mircea, cu care eu lucram la momentul respectiv. Ea mi-a explicat niște lucruri importante legate de maternitate…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Tu, Oreste, cum te-ai întâlnit cu fiica ta, Sabina?

ORESTE: Cred că experiențele sunt freudiene în viața fiecăruia dintre noi. Părinții mei s-au despărțit când aveam nouă ani, părinții mei fiind niște oameni excepționali, niște prieteni desăvârșiți cu mine. Nu s-au mai putut suporta unul pe celălalt și și-au revărsat fiecare frustrarea pe absența celuilalt în mine, deci am fost un copil foarte răsfățat. Dar înăuntrul sufletului meu despărțirea lor a fost mult mai dureroasă decât toate dulcegăriile pe care le făceau față de mine. Având și o intuiție bună de la Dumnezeu, am știut să mă uit în ochii lor și am văzut că niciunul dintre ei nu este fericit. Când s-au despărțit părinții mei, luminițile acelea care fac ochii vioi și alunecoși într-un mod plăcut s-au stins, și eu am resimțit acest lucru. Făceam vacanțele când cu unul, când cu celălalt. După ce s-au despărțit, părinții mei nu s-au mai întâlnit împreună. Au fost foarte civilizați și și-au vorbit foarte respectuos unul altuia, dar rece. S-au mai întâlnit la ocazii mari cum au fost nunta noastră, botezul sau când a murit tatăl meu. Așa că, în momentul în care am aflat că voi fi tată, deși aveam doar aveam nouăsprezece ani, eram destul de matur. Și am știut atunci că ar trebui să repar un cerc pe care l-au rupt părinții mei cu mine și că eu nu o să pot să fac niciodată asta față de copilul meu. Dimpotrivă, am știut că vreau să compensez cumva, ca să închid un fel de cerc care, altminteri, te urmărește de la o generație la alta. Cu ideea asta am pornit: căsătorie, o dată, și o camaraderie pe care să o oferim împreună copilului nostru până la capăt. Totuși, am fost pe muchie să nu îmi pot îndeplini propriul meu angajament față de mine însumi…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Referitor la căsnicie sau la copil?

ORESTE: Referitor la căsnicie. În ceea ce privește copilul, poate părea că mă dau eu mare, dar eu am cunoscut-o pe fiica mea cu mult înainte de a se naște. Nu pot să îți explic cum și de ce. În momentul în care soția mea a rămas însărcinată, am știut cu precizie că va fi fată, că o să avem o relație absolut specială și că exact de asta am nevoie.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Credeți în vieți de mai înainte?

ORESTE: Nu. Dar cred că pur și simplu asta a fost dorința secretă a sufletului meu. O dorință secretă. Dacă mă întreba cineva ce vreau și aș fi spus că o familie, poate că nu o aveam. Era o compensare a ceea ce mi-a lipsit mie în copilărie. Nu m-ar fi satisfăcut absolut nimic altceva în afară de asta.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Tu, Lili, cum ai crescut, cu ce model parental?

LILIANA: Părinții mei sunt împreună și acum. În familia mea nu a divorțat nimeni, nici bunici, nici alte rude. Eu nu am simțit discuțiile sau problemele lor. Ambii mei părinți sunt pensionari. Tata a lucrat la Romtelecom, iar mama a lucrat la bancă.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Și părinții tăi?

ORESTE: Tatăl meu a lucrat în cinematografie, iar mama mea a fost profesoară de literatura română la Universitatea București. Tata, Marin Teodorescu, a murit în 1998, iar mama, Ioana Teodorescu, e la pensie, are 74 de ani.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum ai reușit să treci – deși știu că nu treci niciodată peste asta – peste moartea tatălui?

ORESTE: Niciodată nu m-am raportat la moarte ca la o despărțire. Am știut demult, intuitiv, că moartea este doar o mutare. Eu l-am simțit pe taică-meu, după ce a murit, cum s-a mutat în mine, cu toată biografia lui, cu lucrurile frumoase și cu lucrurile urâte. Am resimțit după aceea, de-a lungul vieții mele, niște impulsuri care veneau clar de la tatăl meu, abordarea sexului frumos, dar și altele, mai multe lucruri. Mai mult decât atât, am simțit o anumită toleranță și înțelegere a lucrurilor care îi erau specifice lui. Taică-meu a fost eroul meu. Pot să spun că sunt printre fericiții băieți care și-au cunoscut eroul încă de foarte mici. Nici acum nu pot să spun că tatăl meu a murit. Nu am simțit niciodată că s-a rupt ceva, că a dispărut ceva. De atunci tot timpul trăiesc împreună cu el, cumva…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Nici în momentele acelea nu ai suferit cumplit?

ORESTE: Evident că am suferit. Dar nu m-am dus la înmormântarea lui taică-meu cu sentimentul că s-a terminat și gata. Este ca și cum nu aș fi vorbit cu el de ieri. De foarte multe ori când mi se întâmplă un lucru bun sau unul rău, când sunt eu mândru de mine sau mai puțin mândru de mine, inevitabil mă raportez și la taică-meu. E un sentiment foarte plăcut.

LILIANA: Noi am locuit împreună cu tatăl lui. El acolo locuia când ne-am cunoscut, după care ne-am mutat împreună, stăteamcu tatăl lui. Atunci când am aflat că voi fi însărcinată, nu eram eu foarte convinsă că o să păstrez sarcina. Tatăl lui a fost singura persoană care a reușit să mă convingă în momentul respectiv. Cu lacrimi în ochi, mi-a spus că acest copil va crește odată cu noi și că vom fi foarte fericiți împreună. Și așa a fost. Am descoperit de curând și că fiica mea seamănă foarte mult cu Marin la față. Dacă m-ar fi întrebat cineva la un moment dat cum mi-aș dori să fie fiica mea, ți-aș fi descris-o înainte să o am, exact așa cum este acum. Este foarte ciudat. Am stat și m-am gândit. Mi-am dorit să am un copil cu ochii deschiși. Fiica mea are ochii verzi. Ca personalitate, ca întreg, este exact așa cum mi-aș fi dorit eu la un moment dat să am un copil. Totuși, n-am fost niciodată propriu-zis o mamă pentru ea, am fost un fel de soră mai mare.

ORESTE: Copilul nu are nevoie neapărat de o educație prin impunere sau prin cuvinte, ci prin model. Când nu ne înțelegeam bine, fiica noastră era la o vârstă la care conștientiza acest lucru și a plecat, a rezonat în funcție de cum am emis noi. Am fost într-un haos conjugal, în haos a fost și fiica mea, așa că a plecat de acasă, s-a mutat la bunici. Tot atunci a început să îi crească progresiv o miopie care a ajuns la niște valori mult mai mari decât ale mele și într-un mod cât se poate de ciudat, dar și de firesc până la urmă, când noi ne-am reașezat așa cum ar fi trebuit să fim fără întrerupere, fără niciun cuvânt în plus sau fără niciun fel de intenție, s-a armonizat și s-a liniștit. Dacă ar fi continuat, starea noastră ar fi avut cu siguranță niște repercusiuni evidente față de copil, exact aceleași lucruri pe care și eu le-am simțit știindu-i pe părinții mei că nu sunt bine. Mi s-a confirmat teoria că noi suntem precum firea părinților noștri.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ai spus despre Sabina că îi crescuse miopia. Credeți că noi ne vindecăm singuri și avem grijă prin spiritul nostru de sănătatea noastră?