Aida, doua Laure, Geta, Dana, Adriana, Adina, Florentina, Feliciana – fiecare mi-a fost in anii de scoala, cand i-a venit randul, cea mai buna prietena, „pana cand moartea ne va desparti“.
CLICK AICI pentru a te abona gratuit la newsletter-ul bisaptamanal al revistei Tango!
Le-am aratat jurnalul meu in care scriam toate prostiile despre baieti si profesori, le-am spus secrete, le-am aflat secrete. Cind ma certam cu ele, veneam acasa cu sufletul jumulit si plinsa ca dupa „Ifigenia“. Mama se uita la mine cu un zimbet pe care aveam sa-l inteleg vreo 20 de ani mai tirziu. Traducerea lui era ca voi mai avea doua duzini de „cea-mai-buna-prietena“, iar criteriile din gimnaziu, sau chiar din liceu, devin ridicole (si triste) dupa niste ani.
Abonata cea-mai-buna-prietena are telefonul inchis sau nu se afla in aria…
Una dintre cele-mai-bunele de mai sus mi-a zis in liceu – intr-o dimineata cind am chiulit de la fizica si ne-am dus la cofetarie (scuze, doamna profesoara Calin, dar nu-nvatasem scripetii) – ca, daca femeile ar sti sa-si valorifice istetimea unindu-se, nu ciupindu-se una pe alta si scuipindu-se, am putea declara barbatii nuli.
Dar autoarea acestui panseu erect s-a maritat doi ani mai tirziu, cind abia implinise vreo 18, cu un fitingau blazat, unul care o parasise de vreo sase ori si, realizind totusi ca e mai bine sa te insori c-o fraiera decit c-o tipa spirt, a luat-o tot pe ea de nevasta si, implicit, de proasta. Nici nu m-a invitat la nunta, desi fusesem „cea mai buna prietena“ a ei – mai tirziu mi-a zis ca nu ma invitase ca sa nu-i stric cheful cu mutra mea critica. Si, pentru ca i se parea ca nu-l suport pe barba-su, a renuntat la mine.
Am crezut totusi, intotdeauna, in prietenia desavirsita a femeilor. Dar mai cred si ca impotenta de a stabili prietenii intre dame difera de la caz la caz (pardon, vorbesc ca la institutul de statistica). Sunt femei pentru care prietenia cu alta rezista cam de cind il bocesc pe fostul si pina-l gasesc pe urmatorul.
Aveam intr-o vreme, acum citiva ani, o prietena care ma iubea si ma cauta numai cind iubitul ei isi gasea pe alta. Atunci, datoria mea nesmintita, de prietena devotata, era sa stau cu ea noptile, sa vorbesc cu ea despre idiot, sa ma pling si eu de barbatii din viata mea, indiferent ca la ora aia ma enervau sau nu. Deveneam, pina dimineata, cele mai bune prietene bete, feministe, nervoase pe tot testosteronul lumii, hotarite sa ne batem joc de porci. Peste citeva zile, cea mai buna prietena a mea isi gasea un nou amant sau se impaca stirmocit cu ticalosul deunazi evocat. Atunci, disparea iar magareste in picla dragostei, iar eu o cautam degeaba si ma consolam a zecea oara cu vocea zaharoasa care-mi soptea ca abonatul Connex gi-es-em are telefonul inchis sau nu se afla in aria de functionare a sistemului.
Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa-i iei sotul
Oricit de naprasnic am iubit un barbat, aveam nevoie de prietene. Oricite prietene bune aveam, ele nu puteau substitui dragostea mea pentru un barbat. Asa am trait de cind ma stiu. Am vrut, in mintea mea indopata cu utopii, sa-mi construiesc sistemul perfect, in care barbatul visurilor sa coexiste cumva cu prietenele mele cele mai bune. Sa avem parte doar de scene bucolice, sa zburdam pe un imas pe care toata lumea se bucura, se accepta, se lauda reciproc.
Dar de obicei barbatii din viata mea le enervau infiorator pe prietenele mele. Cind ele isi cloncaneau agresiv opinia, ma scoteau din sarite si descarcam cite 220 de volti din pupile. Le faceam egoiste si invidioase – sau macar subiective. Ele cautau sa-mi explice ca omul pe care il iubesc eu cu atitea friguri e, de fapt, o paiata ingrata. Eu, care atunci vedeam in el numai calitati (pe care nici azi nu stiu de unde le scorneam), ajungeam sa le ascund prietenelor mele certurile si bocetele prin care treceam cu individul, ca sa nu le vad umflindu-si titele de triumf si sa n-aud „ti-am spus sau nu ti-am spus ca e cretin?!“
Dupa ce ma dumiream si eu cum stau lucrurile cu Mr. Wrong, reveneam cu geana-n jos la prietenele mele si recunosteam ca, atunci cind ma indragostesc, am tendinta fiziologica de a bate cimpii. Pe baza acestor decupaje destul de frecvente, am stabilit ca femeile sunt capabile de prietenii prelungi, cu conditia sa-si poata ierta una alteia nebunia de a iubi nemernici. Regula nu e stricta deloc, stiu exemplare feminine care n-au avut o prietena adevarata in viata lor. ADN-ul lor le impune sa-si vada de interesele proprii inainte de orice devotament amical – genul de femei care ar veni cu placere sa te consoleze dupa o patanie, daca n-ar avea ora la pedichiura.
Dupa cum sunt si cazuri pe care nu stii cum sa le judeci. Am cunoscut o femeie, Mura, care s-a oferit sa-i doneze un rinichi celei mai bune prietene, Violeta. N-a reusit, pentru ca la teste au iesit incompatibile, iar Mura s-a tavalit pe gresia de la Fundeni ca mai vrea o data, mai vrea un rind de teste, ca poate de data asta iese mai bine, va rog, va roooog, va implooor! Un doctor se uita la ea ca la o malformatie rara, dar i-a fost lene sa-i explice ca asta cu compatibilitatile nu se schimba de marti pina joi, ca urticaria.
Mura ma uluia, pur si simplu, admiram dezlantuit devotamentul ei si dragostea fata de o prietena chinuita de dializa. Telenovela a curs frumos, pina la un punct. Bolnava a primit rinichi de la altcineva, l-a cumparat cu 8000 de euro, operatia a reusit, toata lumea a plins de fericire, iar cele doua prietene stateau innodate toata ziua, hohotind de fericire.
Trei luni mai tirziu, Violeta s-a pus pe picioare (frumoase picioare, de altfel) si si-a gasit si ea un iubit pe Internet. Peste inca o luna, cind era deja indragostita pina-n moalele capului, l-a gasit intr-o seara pe tip intr-un club obscur, cu mina-n sutienul Murei – descheiat deja la momentul confruntarii. Fata care a vrut sa-i daruiasca rinichiul ei ii fura, astfel, barbatul adorat – ulterior supranumit bovina patentata. Violeta si-a strunit furia o vreme, a luat-o pe Mura de cot, a carat-o afara din vacarm si s-a uitat la ea cu lupa: „Sper ca esti beata moarta, altfel nu mai inteleg nimic!“.
Nu era beata, ba mai mult, Mura-donatoarea a miorlait ca nu-si poate reprima sentimentele devastatoare fata de acest barbat. „Omoara-ma, Violeto, io-l iubesc!“. Asa s-a sfirsit o prietenie care parea dincolo de buza omenescului. Cred ca si daca i-ar fi dat rinichiul pina la urma, tot i-ar fi suflat amantul, iar atunci ar fi sunat si mai meschin, aproape ca s-ar fi voit o plata a unui gest salvator. Violeta a rostit atunci prima ei cugetare fundamentala: „Doamne, cit de rai pot fi oamenii buni!“
Te-astept pe la mine, sa ne enervam impreuna
Nici cea mai buna prietena dintre cele mai bune prietene nu poate suplini toate nazuintele celeilalte. Din simplul motiv ca (asta e…) majoritatea prieteniilor intre femei se bazeaza pe voluptatea lor de a vorbi despre barbati, de a-si face confidente spectaculoase, de a diseca tipologii de masculi, de a face schimb de amintiri crincene, de a se consola una pe alta de cite ori ala face cite una lata. Asa stind lucrurile, daca o femeie n-are in creieri un barbat pe care sa simta nevoia sa-l compare si sa-l toace, suporta mai usor si lipsa unei prietene.
Barbatii se imprietenesc intre ei ca sa se enerveze impreuna cind pierde Steaua penibil cu 4-2, ca sa bea si sa palavrageasca afaceri, ca sa se uite unul in motorul altuia si sa-si aseze parerea pe fiecare curea de transmisie.
O femeie, insa, n-o va considera niciodata prietena ei cea mai buna pe cea cu care nu vorbeste decit despre pantofii din mall si regimul Atkins. Daca nu poti sa-i spui unei femei macar: „Ai vazut ce fund cit toate zilele a facut icsuleasca?“, inseamna ca nu poti sa fii naturala in preajma ei, ti-e c-o sa te creada meschina si birfitoare – ceea ce si esti, de altfel, dar cica o prietena adevarata nu te judeca.
Devotamentul unora tine pina cind prietena isi ia niste blugi in care arata bestial, iar invidia necontrolata naclaieste bunatate de relatie. Devotamentul altora tine pina dincolo de accidentul clasic prin care o femeie ajunge in patul sotului celei mai bune prietene. Stiu si femei care au trecut peste aceasta greata circumstantiala si si-au salvat prietenia, realizind ca de fapt el, adulterinul, e singura canalie in aceasta schema.
Ambele cazuri imi par niste extreme maladive. Ma revolta usurinta cu care o asa-zisa prietena ma uraste spontan fiindca i-am scapat rujul intr-o baltoaca, dar la fel de tare ma intriga si capacitatea patologica a unora de a le ierta absolut orice prietenelor. Schema care ma omoara cu zile e insa cea in care prietena ta cea mai buna se culca cu sotul tau, tu afli, il ierti pe el si-l pupi in bot, dar pe ea o faci curva si nu vrei s-o mai vezi niciodata, pentru ca era cit p-aci sa-ti strice casa.
Daca stau sa ma gindesc bine, femeia care se culca cu barbatul tau iti este, poate, cea mai buna prietena: iti arata ce alegeri destepte ai facut in viata ta.
