fbpx

A black dress story

de

„Negrul este cea mai populara, cea mai convenabila si eleganta dintre toate culorile. Si spun culoare intentionat, pentru ca negrul poate izbi uneori privirea la fel ca si o culoare propriu-zisa. Negrul se poate purta în orice moment al zilei. Poate fi purtat la orice varsta si în aproape toate ocaziile.“ (Christian Dior‘s Little Dictionary Of Fashion, 1954)

Aristocratie in matase neagra
În Evul Mediu, culoarea vesmintelor diferentia clar straturile sociale, negrul si, in general, culorile închise fiind singurele permise orasenilor modesti si taranilor.  În a doua jumatate a sec. al XV-lea, la curtea burgunda, foarte preocupata de eticheta, s-a instituit o regula pe cat de senzationala, pe atat de stricta: „staff-ul“ regal sa fie îmbracat din cap pana-n picioare în matase neagra. Privita ca ultimul racnet în materie de fashion (deoarece se constituia ca o antiteza perfecta la vesmintele pestrite ce dominau curtile regale de-a lungul si latul Europei), acest nou trend în vestimentatia barbateasca avea, categoric, si ratiuni practice, daca ne gandim la calitatea fina, deosebita, a textilelor de culoare neagra, folosite pentru fabricarea hainelor, materiale provenite în cea mai mare parte din Tarile de Jos.
Preferinta pentru negru în vestimentatie s-a raspandit însa în sec. al XVI-lea, la curtea regala spaniola, fiind regasita în sec. al XVII-lea în Tarile de Jos si adoptata mai apoi, cu zel, de catre Biserica Reformata. 
Perioada aduce schimbari importante si la curtea franceza, în alegerea culorii predominante a vestimentatiei. Pana atunci, hainele pestrite erau semn ca esti om ales, erau simboluri ale elegantei, si sa fii îmbracat „în zece pana-n douasprezece culori nu era nimic aparte; un pictor nu avea atatea tonuri pe paleta, cat un francez în costumul sau” (Die Mode, Eine Kulturgeschichte vom Mittelalter bis zum Barock, Max von Boehm).

Dark Dancing
Mai aproape de zilele noastre (si de aplecarea noastra feminina catre confortabil amestecat cu glamour), ascensiunea sociala a hainelor de culoare neagra este semnificativ legata de lansarea la Paris, în 1926, a „copilului de suflet al lui Mademoiselle Chanel (1883 – 1971), -  „The Little Black Dress“, mica rochie neagra, si azi etalon al rafinamentului suprem. Poate ca nascuta dintr-o amintire trista a copilariei vizionarei Coco Chanel, cea traita prin orfelinate sau prin iatacurile matusilor ursuze si fara zvac intr-ale modei, rochia simpla de culoarea taciunelui cucereste de la început, se impune ca fiind exclusiva si elitista, intr-o combinatie fericita de multifunctionalism si eleganta revolutionara. Prin 1927, ea ajunge vedeta ringului de dans, o data ce cunoscuta dansatoare americana Martha Graham ii da, pe scena, contur, ritm si viata.
În anii ‘30, în ton cu criza financiara, rochiile negre îsi revendica perioada de doliu, încadrandu-se asadar, pe deplin, în imaginea trista a acelor timpuri. Tivurile cad la fel de vertiginos ca si cursul de la banca, negru si sexi se transforma in negru si auster.

Zeitele in negru

O data cu renasterea economica miraculoasa din primele decenii ce au urmat razboiului, rochia neagra, asortata cu un delicat sirag de perle la baza gatului, îsi serbeaza cu fast renasterea.
În cercurile existentialiste din St. Germain des Prés, vestimentatia în negru este înteleasa ca o modalitate literata de a rupe conventiile sociale, ca starea perfecta din care se pot fabrica ideile. Cei din lumea artistica si literara, toti cu haine cernite – Jean Paul Sartre, Jack Kerouac, Simone de Beauvoir sau Allen Ginsberg – se întalnesc în cafenele, iar Juliettte Gréco, cantareata boema a acelor timpuri, inspira tot Parisul cu rochiile sale spectaculoase, bineinteles negre.
Si ce se poate asorta mai bine cu „The Little Black Dress“ decat unduirile feline ale lui Marylin Monroe în The Asphalt Jungle (1950), sarmul lui Jeanne Moreau in Amantii (Louis Malle, 1956), senzualitatea expansiva a Anitei Eckberg din  La dolce Vita de Federico Fellini (1960) sau eleganta galesa a lui Elisabeth Taylor, frumoasa cu ochi violeti, din Telefon Butterfield 8 (1960)?
N-ar mai ramane de spus decat ca... „Era într-o seara calda, aproape vara, si ea purta o rochie neagra, simpla, îngusta, sandale negre, precum si un colier de perle la baza gatului“ (Truman Capote, Mic dejun la Tiffany, 1958).
E povestea lui Holly Golightly cea trista si misterioasa, e istoria lui Audrey Hepburn, cea induiosator de frumoasa in celebra ei rochie simpla, neagra, rochia care a facut istorie.
Restul este eternul vis feminin…

 

Categorii:
Moda

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.