Cu ocazia aderării României la OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Asociația Humaniterra și Casa Liza Panait, având sprijinul Secretariatului General al Guvernului, a prezentat, pe 9 decembrie 2024, evenimentul “Sarmizegetusa”, la București.
Fotografii de Paul Buciuta
Teoretic, “Sarmizegetusa” din întâlnirea de la Le Château ar putea fi definită drept o prezentare de modă. Sau un spectacol. Sau poate și una, și cealaltă, deopotrivă. Într-adevăr, seara a cuprins o defilare de manechine splendide, iar pe scena spațiului elegant, aflat chiar în zona centrală a Bucureștiului, au urcat mai mulți muzicieni foarte talentați.
Evenimentul creat de Liza și Viorel Panait a fost, însă, cu mult mai mult de atât, iar cei prezenți au trăit o experiență a frumuseții atât de complexă, încât emoția a căpătat valențe transcendentale.
Costumele realizate de marea creatoare de modă Liza Panait, având ca inspirație portul dacilor, al romanilor și împletirea celor două linii în tradiția portului românesc, au evocat, prin splendoarea și adecvarea elementelor artistice, istoria unui întreg popor. Deși se știu atât de puține lucruri despre portul femeilor dace, puținele consemnări vizuale referindu-se aproape exclusiv la bărbați, intrarea în spațiul defilării a primelor modele, îmbrăcate în costume de inspirație dacică, a dat, frisonant, senzația de întoarcere în vieți trecute, fiorul amintirii a ceva nemaivăzut, dar bine știut. Materiale a căror textură evoca, straniu, în același timp, istoria, frigul și demnitatea, croiuri nemaivăzute vreodată și, totuși, atât de firești privirii, pași așezați în ritmuri ale unor secunde scurse în sens invers în clepsidre răsturnate de dor… Așa a fost cea dintâi parte a prezentării de costume, ca o furtună stelară, ca un miracol dacic.
Au urmat costumele inspirate din portul romanilor, iar pe spațiul defilării au trecut rochii și togi a căror splendoare ar fi înnobilat orice mare film de la Hollywood. Falduri sobre, bijuterii nobile, linii prelungi, vibrante, elegante.
Între tablouri, momente coregrafice semnate de Diana Claudia Mateescu au adus în fața publicului doi tineri balerini uimitori: Horia Dragoș Bucur și Daria Cristea. Iar pe ecranul de fundal au rulat imagini potrivite momentului, timpului, spațiului evocat…
A treia parte a prezentării, partea de încheiere, a fost inspirată din portul tradițional românesc. Pe fundal de fresce albastre, atât de românești în străfundul lor de culoare și credință creștină, s-a deschis, parcă, un portal spre cea mai frumoasă dintre Româniile posibile, un tărâm al eleganței desăvârșite, al liniilor grațioase și profund feminine, al elementelor tradiționale stilizate și încorporate în creații haute couture fără seamăn pe lume. Pentru cunoscători, probabil că această creștere de tablouri artistice poate fi considerată o încununare a harului și a muncii de zeci de ani a excepționalei artiste Liza Panait, care, în toate colecțiile sale, a dat o nouă viață modelelor tradiționale, stilizându-le cu rafinament dus până la finețea esenței și a purității către care aspiră orice suflet însetat de sens. Un înțeles relevat mai ales celor care i-au urmărit colecțiile splendide încă din anii în care mezina familiei, Maria, avea doar doi anișori și izbucnea în plâns pe scenă, și până astăzi, când Maria Panait este un model de succes și poate fi văzută în toate prezentările mamei sale.
Și a fost, dincolo de splendoarea costumelor, muzica interpretată live. Prezentați de amfitrionul Marius Bodochi, actor de renume, pe scenă au urcat mai întâi talentații Maria Răducanu și Marcel Pavel, acompaniați de Sorin Zlat și Sorin Zlat Sr. Încheierea apoteotică a serii a crescut, însă, din muzica celor de la Phoenix, readusă publiculului de solistul legendar Mircea Baniciu, de toboșarul Ovidiu Lipan Țăndărică, de violonistul Mani Neumann, avându-i alături pe Cristi Gram, Teo Boar și Vlady Cnejevici. Împreună, muzicienii ne-au făcut să ne amintim, fără ezitare, cât de mult iubim Phoenix, câtă lumină, creștere și măreție este într-o muzică fără cusur, care ne-a înnobilat tinerețile, ale cărei ritmuri ne înalță și acum inimile și ale cărei versuri trec dincolo de obișnuitele rime cantabile, transmițând mesaje pentru veșnicie. “Îmi simt sufletul mugur de fluier / Ce-a doinit cântec cu șuier / Pentru zilele ce-au fost trecute / Pentru nopțile negre și slute…” a cântat glasul lui Mircea Baniciu, voce și muzică de legendă, într-o seară de poveste, de dor, de splendoare a întoarcerii în timp prin harul unei mari creatoare: Liza Panait, cea care ne-a dăruit dreptul să înțelegem cine suntem și să ne oglindim rotundul inimii în templul circular al nemuritorilor din care ne tragem.
