fbpx

Spectacolul “Marele Gatsby” continuă seria de reprezentații sold-out

de

Lansat în premieră în noiembrie 2024, Marele Gatsby a trecut deja pragul de 10.000 de spectatori, transformându-se într-un fenomen cultural unic în România. Până la finalul acestui an, organizatorii estimează că peste 2000 de participanți vor lua parte la eveniment, pe măsură ce spectacolul revine cu o nouă stagiune de reprezentații și experiențe imersive.

Marele Gatsby continuă în această toamnă la Palatul Bragadiru cu decoruri reimaginate și o atmosferă inspirată din petrecerile legendare ale anilor ’20. Din 28 noiembrie, spectacolul de teatru imersiv, regizat de Andrei Huțuleac, le oferă spectatorilor o experiență unică, unde granițele dintre teatru și realitate dispar, iar invitații devin parte din poveste.

Palatul Bragadiru devine încă o dată reședința legendarului Jay Gatsby, într-un tablou exuberant al anilor ’20, imediat după Primul Război Mondial, un moment dulce-amar din istoria Americii. Spectacolul „Marele Gatsby – Un spectacol imersiv”, adaptare după romanul lui F. Scott Fitzgerald, le oferă invitaților ocazia să se costumeze, să pășească în mijlocul poveștii, să socializeze cu actorii și să se piardă în strălucirea fastuoaselor petreceri cu jazz și șampanie.

Ne dorim ca fiecare spectator să nu fie doar martor la poveste, ci să simtă că face parte din universul lui Gatsby. Să poată păși în mijlocul acțiunii, să interacționeze cu personajele, să simtă energia și strălucirea epocii și să trăiască fiecare moment al spectacolului. Este o experiență imersivă care aduce teatrul mai aproape de public, iar pentru noi, actorii, fiecare reprezentație este un dialog viu între poveste și oameni”, spune Alexandru Ion, unul dintre cei doi interpreți ai lui Jay Gatsby.

Spectacolul are loc la Palatul Bragadiru, care va fi transformat pentru această experiență în conacul Marelui Gatsby. Reprezentația durează aproximativ două ore, însă petrecerea continuă și după ultimul act. Porțile se deschid cu 30 de minute înainte pentru acomodarea publicului, iar vârsta minimă admisă este 18 ani.

Distribuție:

Jay Gatsby – Alexandru Ion / Alexandru Pavel
Nick Carraway – Carol Ionescu / Eduard Buhac
Daisy Buchanan – Nicoleta Hâncu / Ioana Niculae
George Wilson – Adrian Nicolae / Sorin Miron
Marta Wilson – Corina Moise / Ana Crețu
Tom Buchanan – Codrin Boldea
Jo Baker – Ana Udroiu / Maria Moroșan
Domnișoara Klipspringer – Maria Alexievici
Joseph Dunninger – Vlad Grigorescu

În alte roluri: Vlad Mogoș, Maria-Luiza Dimulescu / Filip Stoica, Răzvan Rotaru, Rania Zane, Andrada Popovici / Lari Ciucle, Valentina Kocsis / Cezara Petredeanu, Sofia Sitaru-Onofrei / Teo Velcescu, Alexandru Snopovschi.

Echipa creativă:

Regie: Andrei Huțuleac; Scenografie: Andreea Săndulescu; Asistent scenografie: Cătălina Ciobanu; Costume: Ariana Miron Presan și Miruna Bălașa; Coregrafie: Filip Stoica; Light design: Ștefan Rădulescu; Sound design: Ștefan Rădulescu și Andrei Galeș; Manager producție: Mădălina Stoica; Asistenți: Cezara Petredeanu (regie), Diana Parpalea (producție); Coordonator administrativ: Carmen Matei.

Următoarele reprezentații ale spectacolului „Marele Gatsby – Un spectacol imersiv” vor avea loc la Palatul Bragadiru din București pe 28, 29 și 30 noiembrie, precum și pe 19, 20 și 21 decembrie 2025, începând cu ora 19:30. Locurile sunt limitate, iar biletele sunt disponibile pe site-ul oficial https://marelegatsby.ro/ .

 

Partenerii proiectului sunt ING România, BAT (British American Tobacco) și PPD România prin Campari.

Despre Marele Gatsby

Spectacolul este realizat de Vivid. Immersive Theatre Company, o nou-formată companie de teatru imersiv, creată prin colaborarea dintre MINA, primul muzeu de artă imersivă din România, care a devenit recent unul dintre cele mai vizitate muzee din țară, și Multisenzorial, proiect renumit pentru evenimentele sale memorabile, care îmbină muzica live și decoruri spectaculoase în spații surprinzătoare. Acești doi parteneri își reunesc experiența pentru a aduce în fața publicului un spectacol de excepție, care promite o experiență de neuitat. Din echipele MINA și Multisenzorial fac parte: Evelyne Vîlcu, Mădălina Ivașcu, Sorina Topceanu, Alexandru Ion și Andrei Nistor.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Teatru

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.