A TRADA INSEAMNA A MURI PUTIN

de

Ma uimeste precizia simturilor mele care, din amintiri si zvacnete, ar putea trasa exact, geografic, o harta a durerilor pe care le port cu mine. Ma dor strazi din Bucuresti pe care am mers certandu-ne. Ma sfarteca vederea unei porti de biserica, in fata careia el mi-a jurat ca vom fi fericiti, iar peste cuvintele lui a plouat mincinos.

Ma raneste de moarte un colt de bulevard, unde gaseam mereu masina noastra, parcata-n fata unui bloc in care locuia – o mai fi locuind, sarmana, si acum – o femeie care purta cu ea o iubire neabatuta, cu damf de clatite, pentru barbatul care purta pentru mine o iubire eterna, cu parfum de tradare. Dragostea noastra, copiii nostri, sperantele noastre comune nu-l impiedicau sa parcheze, cateodata, in fata blocului in care un arhitect nemernic inchipuise dormitorul celeilalte femei. Iar acel dormitor al iubirii, din blocul tradarii, din bulevardul durerii, exista si-acum.

Ma doare intrarea in parcul in care el se pierdea in intalniri la care nu aveam voie sa-asist, pentru ca o alta femeie accepta sa-i arate un copil tainuit, doar daca si eu acceptam sa ma prefac ca nu stiu, nu exist si nu sufar. Ma doare si-acum mizeria bordurii pe care m-am asezat sa-l astept si am plans, de neputinta si de umilinta.

De cate ori aud pacanind un anunt de mesaj in telefonul altuia, am aceeasi cumplita senzatie ca un glont a pocnit, cu zgomot mic, perfid, ucigas, drept in inima mea. Pentru ca eu stiu ce nemarginiri de tradare se pot ascunde in doar cateva sute de semne. Si-mi amintesc si acum dimineata aceea, in care, dupa multe nopti de cosmar, in care transferasem ilegal peste granita somnului nelinistile mele nascute din ezitarile lui, am intins mana spre noptiera si-am citit vorbe splendide de dragoste. Indreptate catre o alta femeie. De cate ori deschid computerul, imi amintesc ce cumplit am plans cand am primit scrisoarea in care ma anunta ca nu-mi va fi alaturi nici de sarbatori. Insa reverberatia de astazi a durerii vine nu din cuvintele lui de atunci, ci din felul meu speriat si nedemn in care i-am spus ce profund inteleg si ii respect alegerea.

Cu fiece tradare iertata, am murit putin. Si, cu fiecare tacere, am tradat. Port azi cu mine toate ranile tradarilor mele. Duc in mine toata durerea trecutului si incerc zadarnic sa rastorn o istorie de care nu mai sunt in stare sa ma vindec.

Caci cele mai mari tradari le-am faptuit fata de mine insami. Inainte ca altii sa-mi fie vinovati, sunt vinovata eu, fata de mine. Pentru ca e dreptul celor care vor sa insele sa-si duca la bun si scarbavnic sfarsit toate tradarile fata de promisiunile dintai. E dreptul si pacatul lor. E dreptul celor care nu vor sa iubeasca sa-si tina sentimentele acasa ori sa le dea, ofranda, altcuiva. E dreptul celor care mint sa calce in picioare sansa lor la adevar. E dreptul celor lasi sa nu traiasca sub semnul curajului. Dar noi, martorii lucizi ai prapadului, n-avem voie sa plecam ochii, tacand, ca si cand n-am vedea ce se-ntampla. Noi, cei care vrem altceva de la viata, suntem obligati de toate legile sperantei sa marturisim propriile noastre adevaruri. Altfel, tribunalele dragostei ne vor declara complici la inalta tradare de sine.

Vom fi condamnati pe vecie la irevocabile tristeti, la insingurari fara drept de apel.

 

Tag-uri:
· · · ·

Comentarii

  • De ce v-am gasit asa tarziu?M-am indragostit intai de Simona dar iti scriu tie prima oara-te simt mai sora ,iar de Simona mi-e teama acum sa ma apropii . Am fost atat de singura si credeam ca de vina e sensibilitatea mea ,altfel decat a celor de langa mine, dar cum ma regasesc in tot ce spui si cum le-am gandit si simtit aidoma si m-am tradat pe mine si… Nu mai pot scrie poate imi trag putin sufletul si revin..

    Irinoush martie 16, 2017 7:12 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *