Cerneala putrezeste-n calimari,/
In beciuri, vinul nostru reinvie,/
Ca sa miroasa a lastari de vie/
Si prin armuri ne trec stafii calari.
Cerneala putrezeste-n calimari,
In beciuri, vinul nostru reinvie,
Ca sa miroasa a lastari de vie
Si prin armuri ne trec stafii calari.
Dintre ai nostri, cei mai multi s-au stins,
Bizantul pretutindeni ni se-arata,
Ce scris zadarnic, vremuri de erata,
Stilistica bogata dinadins.
Caderi de roti de dorul cheii coarbe,
Oprirea va veni, acus-acus,
Vai, ce aproape au ajuns cei dusi,
Biblioteca parca ne resoarbe,
In trista tara a privirii oarbe,
Amurg valah. Imbatrinim, Fanus.
Tag-uri:
Marea Dragoste · Adrian Paunescu · Adrian Paunescu - Fanus Neagu la 61 de ani · Cea mai frumoasa poezie · Fanus Neagu · poezieCategorii:
Cea mai frumoasa poezie
AI FOST ŞI AI RĂMAS UN GENIU
Poem închinat lui Adrian Păunescu
Nu-mi puneţi întrebări,
Nu mă priviţi miraţi,
Nu îmi sfidaţi tristeţea,
Nici toamnei să nu-i reproşaţi!
E toamna cea mai tristă, a vieţii mele,
Deşi am plâns şi-n alte dăţi,
În toamna asta mi se uscă ochii,
Cu lacrimi fac copacii să trăiască!
Eu cu durere spun, că tu nu ai murit.
M-ai auzit în nopţi, citind din tine,
O fierbere în sânge se produce-n mine,
Rostind a tale versuri de iubire!
Sunt un nimic, gândindu-mă la tine,
Căci tu mi-ai dat suflare-n zile triste.
De-acum voi mângâia coperta cărţii tale,
Şi-n vis te voi chema mereu.
Făt- Frumos ai fost şi te iubim.
Te-ai aruncat în mare, fără să înoţi,
Se cutremură pământul, iar tu nu mai trăieşti,
Să vezi de se mai schimbă ţara ta!
Te duci acolo unde florile nu se ofilesc,
Nu este ură, nici minciună nici dispreţ,
Îţi laşi şi ţara şi copiii, în schimbu-a ce poete?
Din dragostea lui Dumnezeu, ce-a stat în tine?
Vor plânge munţii,Ţebea, Dunărea şi Prutul,
În paşii tăi, citi-vom prin meleaguri.
Te-ai dăruit poporului, şi neamului, te-ai dăruit.
Poet naţional, te vom iubi mereu!
Te va primi Luceafărul, şi mama îţi va-ntinde mâna,
Iar noi formăm batalioane-nlăcrimate.
Răsună Carpaţii şi Tricoloru-i trist,
Animalele pădurii, îşi rup colţii, blestemând!
Ai fost copil,iubit, amant şi tată eşti.
În mintea noastră vei trăi ce-ai fost.
Cum ne-ai iubit şi ai strigat: ecoul e în toate!
Te preţuim, eşti flacără nestinsă!
,
Cei câţiva ce le-a fost frică de tine,
De azi nu vor mai valora nimic.
Căci tot prin tine-au respirat netoţii,
Iar azi îşi joacă ura, neputinţa!
N-am reuşit ca să citesc, tot ce ai scris,
Căci banii pentru cărţi, i-au luat alţii,
Dar îţi promit că-n fiecare zi,
Te voi citi….”căci tot, eşti un citat „!
Te-am crezut” nemuritor la zidul morţii”,
Că n-o să-ţi fie frig nicicând.
Din fier sicriul, se transformă-n scrum,
Nicicând să-ţi fie frig de frig!
Frunză verde, spic de pâine,
Ce n-aş da, să nu mor mâine.
Dar, de ce,te-a găsit moartea,
Când lanţuri grele au fost la porţi?
Nici nu pot acum să-ţi spun,
Pe curând, sau rămas bun!
Doar, că s-a mai rupt fărâmă,
Din această ţară bună!!
Ce-a fost a fost, ai spus prin aparate,
Uite, c-a sosit ultima zi!
Te-ai oprit la bariera, care…
A adormit şi nu s-a ridicat!!
Sărut mâna, geniul nostru!
Sărut mâna, c-ai luptat.
Sărut mâna, fiul ţării,
Presărat în brazde negre!
Noi pe crucea ta vom scrie,
„Ai iubit valorile” !
6 noiembrie/2010
Olina