fbpx

Adrian Paunescu – Singura iubire

de

Va trebui sa recunosc, in fine,/
Cu-n fel de ultima sinceritate,/
Ca te-am iubit, iubita mea, pe tine,/
Mai mult decat pe celelalte toate.

Va trebui sa recunosc, in fine,
Cu-n fel de ultima sinceritate,
Ca te-am iubit, iubita mea, pe tine,
Mai mult decat pe celelalte toate.

Ca TU mi-ai fost mereu si rea si buna,
Obsesia in orice insomnie,
Si cat ti-am daruit cu totul tie
N-avura celelalte impreuna.

De-acum nici inapoi, nici inainte
Nu mai exista oamenii si timpul.
Tu-mi esti acum iubirea pur si simplu,
Si singura ce mi-o aduc aminte.

Ingenunchiat le cer acum iertare
De tot ce afla din aceste randuri,
Si tie-ti cer sa nu te mai inganduri,
Sa poti sa duci povara asta mare.

Nici nu mai ai acum de ce te teme,
Sunt spuse toate cele spuneri,
Si tu acum incepi sa porti pe umeri
Broboada impletita de blesteme.

Si totusi simt ca asta nu ajunge,
Nu satura si nici nu te cultiva
Iubirile ramase in arhiva.
Tu simti ca existam cand curge sange….

 

Comentarii

  • Minunată poezie de ultimă mare dragoste!

    Andreea Păunescu ianuarie 15, 2016 11:47 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *