Angelica Lambru – Mama de Martie, Mama de Mai

Ziua Mamelor noastre nu se potriveste cu Ziua Mamelor lor. In regatul Spaniei, din motive religioase, intreaga luna mai este Luna Sfintei Fecioare Maria, luna florilor si a primelor impartasanii. In prima duminica a “maiului inflorit” se sarbatoreste Ziua Mamei. Prefer ghioceii stransi in pumnisori, de 8 Martie, fastului comercial premergator zilei care anul acesta va pica pe 6 mai. Se va lasa cu aceleasi daruri ca la Craciun, pentru Mamele norocoase. Ziua Mamei de Martie e o sarbatoare sociala, asociata Zilei Femeii, cu iz eliberator. Ziua Mamei de Mai, o sarbatoare familiala, traditional matriarhala, de paella cu fructe de mare pe terasele abia deschise catre albastrul energic al Mediteranei. E ziua Mamei latine, cu temperament acidulat si ochi scrutator de vultur peste primejdiile care ii pandesc cuibul, cu fusta sau fara. Mie mi-a fost extirpat organul social, dar recunosc ca, daca tot trebuie sa existe o zi a Mamei, atunci o vreau la pachet cu cea a Femeii… Placinta frumos crescuta a acestei aniversari are trei foi. Sa stam si sa le numaram, ca nu sunt multe, inainte sa ne asezam la praznic: Femeia-muncitoare, femeia-sotie, femeia-mama. Chinuindu-se ea, din rasputeri, timp de o viata, sa impace si capra si lupul si varza, e firesc sa-i fie identificate si recunoscute toate trei, care mai de care mai greu de framantat si de intins.

Daca nu ma conving sarbatorile globale, cu atat mai putin o pot face cele pe bucatele: azi, ziua femeii, maine, ziua mamei. Motivul acestei scindari, intr-o tara care cu patru decenii in urma se afla in plina dictatura de dreapta, este evident. Aniversarile publice erau toate religioase, ziua Femeii muncitoare nu exista. Exact ca la noi, numai ca viceversa. Exista, insa, Mama, cu sort alb, idilic, care intindea rufe si stropea floricele. Care da bucatica cea mai buna sotului si apoi fiului si-si ridica fiica de la masa cu un “Adu-i fratelui tau un pahar cu apa” . Care spune “Hijo” cu majuscula si “hija” cu minuscula. Este pe cale de disparitie specia aceasta, si ochii nostri, Doamna, o vor vedea de tot disparuta. Pentru ea a aparut ziua Mamei de Mai. Si fondul, si forma acestei aniversari se schimba vertiginos, Mamele in floare de azi nu mai sunt sclavele fiilor lor. Dar nu despre fenotipul femeii spaniole doream sa-ti scriu, ci despre jocul clasificarilor din cartile cu subiect sociologic. Despre Mama-Croissant si Mama-Tigroaica. Zic ele. Despre Mama-Plapumioara si Mama-Caprita-cu-trei-iezisori. Zic eu. Carti precum “Bringing up bébé”, de Pamela Druckerman si “Cantecul de lupta al mamei tigroaice” de Amy Chua, sunt foarte interesante si necesare, caci arunca in oglinzile noastre realitati nebagate in seama, pana acum. Pamela Druckerman o scoate la lumina pe Mama-Croissant, laudand excelentele rezultate ale principiilor sale. Datorita ei, copiii francezi au obiceiuri alimentare sanatoase (bebelusilor francezi li se dau piuré-uri de legume si fructe, in locul cerealelor care le umfla inutil dieta inca din primul lor an de viata). Pe principiul analogiilor, as putea spune si eu: mare scofala, de cate ori nu a prins-o mama, pe mamaita, dandu-mi mie ciorba pe furis? Imi vine in minte replica lui Marian, un prieten mai tanar, foc de destept, care a exclamat, in Bioparcul din Valencia (una dintre cele mai mari gradini zoologice din Europa), dand sa citeasca scandurica lamuritoare de pe gard: “Bibilici din astea am si eu, la mine, la Adamclisi!”. (El e orasean get-beget, iar la Adamclisi o fi fost doar cand l-or fi facut pionier).

Mantra Mamei-Croissant este una de bun-simt, un truism aproape: “Parintii nu trebuie sa stea la cheremul copiilor si nu exista niciun motiv ca ei sa se simta vinovati pentru asta”. Pana aici suntem de acord. Mai departe, nu prea: “o mama frantuzoaica nu se arunca pe tobogan cu fiul ei si nici nu-l tine in brate, daca il da in leagan”. (Ba, m-am dat si m-as mai da!!! Iar chestia cu lasatul bebelusilor sa planga in patut, e dupa caz…) Pai, ce fel de croissant e asta? Este mama cutumelor sociale bine invatate. De acord, obtinem mici francezuti binecrescuti, care stau cuminti in tren si in avion, care se hranesc precum niste mici gourmets, se duc singuri la toaleta si nu-si uda pantalonasii. Si mai departe, cand trece ora croissant-ului si vine ceasul mesei de pranz, ce facem? Daca i se pune in fata o strachina de cuscus, pe care trebuie sa-l manance cu degetele? In viata matura, momentul croissant-ul este de foarte multe ori eludat.

Mi-e foarte mila de copiii Mamei-Tigroaice. Mantra ei este urmatoarea: “Exercitiul tenace este crucial pentru obtinerea excelentei. Copiii nu se pot uita la televizor, nu au voie sa se joace la computer si nu le este permis sa participe la serbari scolare sau la orice alta activitate in grup. Trebuie sa cante la un instrument muzical si sa obtina rezultate excelente la scoala. Pianul si vioara sunt singurele doua instrumente care ajuta la “formarea caracterului” (Marturisesc ca eu am incercat cu vioara). Datoria mamei este sa-l faca pe copil sa exerseze timp de trei ore pe zi. Mama-Tigroaica nu doreste sa fie prietena copiilor sai, ci sa-i pregateasca pentru o lume cruda si in continua competitie. (Am cunoscut cazul unei Mamei-Tigroaice, al carei tigrisor s-a sinucis, aruncandu-se pe fereastra, fiindca nu intrase la Facultate). 

Tigroaica face din educatia fiilor sai cel mai importanta proiect de viata. (Adica ii tot musca de la spate). Pentru Croissant, dimpotriva, cariera, viata de cuplu, destinderea sunt prioritare. “Sentimentul de vina este o capcana”, spune ea.

Cum ne-ai defini pe noi, Doamna? Avem si noi pacatele noastre nationale. O mamaie cu basmaluta cernita, adusa sa-si creasca nepotii, imi zicea odata, aici, crucindu-se: “uite, mama, cum ii tin cu capul gol si desfasati, bietii copii…” Pe-ai nostri ii cunosti de la distanta, dupa caciulitele impletite. Si sa-ti mai spun un secret: sunt si cei mai frumosi.

 

 

 

P. S. Unde se duc Mamele, cand se duc? l-as intreba retoric pe Bunicul nostru, al tuturor. Cand voi pleca si eu catre Tara Mamelor, voi lua cu mine cateva boabe de cafea in buzunar si vocea ei, cu care-mi spunea “Noapte buna, fetita Mamei”. Ca sa ma recunoasca Mama mea drept puiul ei adevarat!