fbpx

Simona Catrina – Deoarece am observat că străinii nu sunt ca românii…

de

Când am decolat definitiv din ţară, am plâns în avion până am ajuns la Amsterdam, unde a trebuit să-mi treacă, deoarece m-am îmbarcat pentru America şi acolo, la ghişeu, nu voiau să creadă că eu sunt Catrina Cristina Simona, deoarece în poza din paşaport nu aveam botul aşa umflat, aşa că a trebuit să încetez odată.

Ofiţerii de graniţă mă frecau la cap, ştiţi cum e, fiecare cu păsărica lui: că să spun cine mi-a făcut bagajele şi dacă le-am lăsat nesupravegheate. Ete, scârţ. Le-am zis că în primul rând că în România nu-mi permit să las nimica nesupravegheat şi în al doilea rând dacă vreţi să ştiţi bagajele sunt în cala avionului, cred că nesupravegheate, care pe mine personal mă îngrijorează, pentru că, deoarece emigrez, am acolo în bagaj şi oracolul de când eram în generală. Şi că ar putea să umble cineva care să aibă ulterior o atitudine bazată pe ironie faţă de pagina în care îi întrebam pe băieţii din clasa de care fată le place şi în care nici unul nu zisese că de mine.
Olandezii nu au apreciat sinceritatea şi ospitalitatea mea românească, aşa că m-am îmbarcat ultima, deoarece nu reuşeam să-i conving că ştiu ce am în bagaj.
În America, la Minneapolis, schimbam avionul ca să trec în Canada şi am stat opt ore în aeroport. Pentru că nu aveam viză de State şi, ca să nu fug şi să fuck vreo prostie, m-a păzit o femeie (cred) în uniformă de comando. I-am povestit badigardei mele despre ospitalitatea românească şi despre bunul simț care noi românii nu ne-am fi dus niciodată să păzim musafirul la WC când face pipi, cum a procedat dânsa cu mine.
Când am ajuns în Canada mi-au dat helau, recunosc, dar numai din interes, deoarece aveam viză de rezidenţă şi deoarece deja intrasem în sistemul lor de taxe şi impozite pe venitul global.
Nu am văzut la vecinii aceştia canadieni să ne cheme la o bere la ei, în vreo miercure seară, la o tablă sau la un cotlet, nu ne invită niciodată, poate şi deoarece suntem români şi nu ne cunosc absolut deloc. Dar eu consider că sunt şi un pic xenofobi, sau cum se zice, deoarece odată mi s-a adresat o vecină canadiancă în limba engleză, ostentativ, spunându-mi că semăn cu o rusoaică. Eu cred că e o lacună gravă în cultura lor generală să nu ştie nici acum, de când le tot explic pe limba lor, pe care o cunosc la perfecţie, că România it was she never into did it ever been in Uniunea Sovietică şi că, however we have did had been a lot of big talciocuri intitulate Gorbaciov, este doar aşa, din cauza tradiţionalei prietenii între cele două ţări şi popoare.

Eu m-am săturat de străinii care nici nu sunt aşa gazde bune, deoarece ca să te lase să intri la ei trebuie să-i convingi că pleci înapoi. Păi aşa, mersi. Românii n-au făcut niciodată ceva atât de grosier. Dimpotrivă, noi le-am dat oaspeţilor noştri de peste hotare cadouri care nu mai pupaţi voi aşa ceva de la nimeni, pâine şi sare, combinate de oţel şi fontă, moluri, romtelecoame, tot ce-am avut prin casă, ducă-se, că nu ne-au făcut pe noi nişte căcățișuri. Contează să avem satisfacţii din acelea sufleteşti. Şi mai contează ospitalitatea, repet, pentru că noi ştim ce este aceea obraz şi politeţe şi respect faţă de cei care ne-ar putea ajuta vreodată să emigrăm la ei.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar · Simona Catrina

Comentarii

  • si mie mi-e frica de straini..:)imi place ironia fina si oarecum subtila.macar ei sunt cinstiti(chiar daca nu unii pe altii):)

    carmen august 10, 2016 5:07 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.