fbpx

Simona Catrina – Momentul-cheie care descuie momentul-broască

de

M-am săturat de expresia ”totul are un rost”. Și asta pentru că mi se pare prea adevărată ca s-o repet la infinit, ca pe orice truism cu care mă joc în pauza dintre două nefericiri. Am învățat un lucru bun, totuși: lucrurile trebuie făcute și răsfăcute la timpul lor, altfel au același efect ca un leucoplast pe care-l lipești pe locul unde ai avut o bubă acum trei ani.

Călătoria de o mie de kile începe cu un pas

Pe vremea mea (aplauze), dacă nu făceai facultate, n-aveai alternative prea moțate. Deci nici nu-mi trecea prin minte sau prin pipotă să ajung steno-dactilografă, cum mă califica liceul de filologie (și, din păcate istorie) pe care-l absolvisem. M-am lăsat de gimnastică la paișpe ani, deoarece părinții mei m-au avertizat că gimnastele au gâtul gros și scurt, dezvoltă niște umeri cam prea largi și în principiu n-au țâțe. Iar cretinul pe care-l iubeam atunci era nebun după pieptoasele cu gât de girafă. Patru ani mai târziu, când am priceput că ăla n-o să mă iubească nici dacă am sânii cât sifoanele, am vrut să mă apuc iar de gimnastică. M-am dat cu cracii-n sus, pe ideea că acrobația nu se uită, e ca mersul pe bicicletă. Se vede treaba că se cam uită totuși, că am căzut în cap, iar asta e scuza mea pentru toate tâmpeniile pe care le-am făcut de-atunci încoace.

Dacă aș lua viața de la capăt (ce expresie cretină, nimeni nu ia viața de la capăt), n-aș mai face prostia de a renunța de medicină. Timp de trei ani jumate, în liceu, m-am pregătit să fiu doctoriță, știam toate bazele, acizii și dezoxiribonucleicii, dar m-am înmuiat în clasa a doișpea, mi-a fost frică să dau examen de admitere la o facultate cu 30 de candidați pe loc. Așa că am am dat la o facultate mai modestă, cu numai 23 de candidați pe loc, la filologie, secția română-arabă. M-am bucurat ca o pisică fascinată de motocei, când am intrat a opta pe listă. Părinții mei erau filologi și aveam satisfacția că erau mândri de mine. Săracii s-au chinuit din răsputeri să mă încurajeze, dar n-au putut să-mi ascundă faptul că, după ce-mi voi susține cu abnegație lucrarea de diplomă, am să fac naveta la Țuguiații Caprei. Și să le explic unor copii de ciobani că Nicolae Labiș a fost un mare, foarte mare, exagerat de mare poet, că tac-su a lichidat o căprioară și că el, Nicu, a crăpat strivit de tramvai, iar contemporanii noștri încă nu știu dacă a alunecat pe șine de beat ce era sau l-a împins balerina curvă-securistă.

Dar ce să vezi, eram în anul trei de facultate când a venit revoluția. Dintr-o dată, nu mai era nevoie să fac naveta la țară, ca să le explic unor obraznici că ”mam” nu înseamnă nimic decât dacă-l scrii ”m-am”. Destinul rânjea înspre mine. Profesorul meu de arabă mă curta de când eram o mimoză din anul întâi, dar în anul patru mi s-au întors mințile în creier și, într-un avânt profesional fără precedent, m-am îndrăgostit de el. Era un tip bătrân și minunat, în sensul că niciodată n-a vrut să-și necăjească nevasta spunându-i că era topit după mine. Dar ca să se revanșeze totuși, m-a recomandat la o ambasadă arabă din București, să lucrez acolo ca translator.

Și așa am rămas în capitală, eram buzoianca tenace care a reușit să-și facă buletin de București. A fost momentul sublim în care Vali, logodnicul meu de atunci, m-a părăsit din două motive foarte serioase: mă îngrășasem cu vreo 30 de kile și își regăsise o mare iubire din liceu, care se măritase din interes cu un neamț și se mutase în Wiesbaden, apoi i-a tras ăluia un șut în cur, pentru că n-avea timp de pierdut, trebuia să-mi strice mie nunta, normal.

Fac orice pentru tine, mai puțin o sută de chestii

Ce mi-a schimbat mie viața?… Mmmm.

Pagini:  1 2

Categorii:
Dosar · Simona Catrina

Comentarii

  • am citit şi eu biblia, e drept că eram trecut de 40, am fost nedumerit: unde e Dumnezeu? atîtea beliverne nu mai citisem în viaţa mea!!!!
    am trăit patru ani prin mînăstiri, încercînd un alt fel de viaţă, am rămas cu întrebarea: unde e Dumnezeu? treci printr-o perioadă grea: unde e Dumnezeu? eu am un răspuns, tu ce răspuns ai?

    andone iulie 18, 2016 9:54 pm Răspunde
    • In tine, Andone, in mine, in OM …

      Pasadia decembrie 6, 2016 3:41 pm

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.