fbpx

Simona Catrina – Jumatatea de familie, celula de baza a societatii

de

Dragostea exprimata suav in megapixeli ne ajuta sa razbim in viata. Cununiile si cosmeliile sunt tinta braconajului si dispar lent – sau se ascund bine, ma rog. Blana li s-a adaptat la mediu si, spre a nu fi dibuite de pradatorii indragostiti, s-au topit in codrii concubinajelor fara obligatii. Implinirile digitale sunt tinta si urarea preferata a oricarui om intreg la cap. Daca ai celular, ochii care nu se vad se lasa-n plata urechilor care se asculta.

Cum ne iubim aproapele de la distanta
In lumea moderna, cuibusorul de nebunii e sluga globalizarii. Zilele trecute, am efectuat o gafa monumentala. Un coleg din Toronto, a carui nevasta a decis sa locuiasca totusi in Romania (desi, daca o intrebi, ea pastreaza neintinate valorile familiale, de la distanta), ne-a spus, sugrumat de emotie, ca sotia lui e gravida. Stiam ce se cade in atare momente, asa ca am ranjit panoramic, am topait sincronizata cu alte doua colege si, in acest idiot moment, gura mea a iesit din priza creierului si a luat decizia sa slobozeasca urmatoarele: „Felicitari, ma, ce ma bucur pentru tine!“.
Apoi, dupa nesfarsite secunde mov-baltat pe fata lui, mi s-au refacut sinapsele si am realizat ca el si nevasta-sa nu se mai vazusera de sase luni. Avand o banuiala lugubra (fiindca deja era prea tarziu sa tac), am pus si motul otravurilor: „In cate luni?“. „In doua“, a venit raspunsul ragusit – iar noi, tipatoarele entuziaste, am ramas impaiate. Toate se uitau piezis la mine, de parca nevasta-sa ramasese gravida cu vreun unchi de-al meu. M-am aplecat sa ma leg la o gheata, sa castig timp.
Mai tarziu, cand a reusit sa ma ierte, mi-a spus ceea ce-i spuseseram noi lui, candva: era de asteptat, draga. Emigrasera amandoi la Toronto cu ani in urma, iar ea – avand, se pare, fobia strainataturilor si fiindu-i dor de painea de vatra si de latratul ciobanesc – a zis ca se duce sa sada in tara. Urmand sa vina si el acasa, desigur, dupa ce-si ia cetatenia, ca sa fie macar un canadian in familie, dupa atatea trambalari si scremete financiaro-existentiale.
Intre timp, cei zece mii de kilometri dintre ei au cerut dobanzi. El a pus bazele unei relatii trainice, sexuale, bazata pe desfrau reciproc, cu o fosta colega de culoare, divortata. Stiam ce face el si ma bucuram ca plescaitul Atlanticului acopera, cu mamoasa discretie, galagia erotica a adulterului cosmopolit. Imi fusese insa mila de doamna lui de peste mari si zari, o credeam o nevasta inselata, din tagma celor pe care le deplangem prin articole. Cand colo, distinsa ii pregatise un cadou de Valentine’s Day: un embrion bucalat, realizat in coproductie cu un fost iubit de-al ei, din liceu.
Ce sa faca el acum? Sa plece in Romania si sa-i bata pe-amandoi? Mda, ar fi o solutie. In cele din urma, a zis ca divorteaza prin procura, ca o trimite pe ma-sa la tribunal, ca doar n-o sa dea mia de dolari pe avion ca sa rada onorata instanta de vicisitudinile vietii lui.

Dragostea, intre Arrivals si Departures            
In America, una dintre primele intrebari din formularul pentru cautarea unui job e scrisa gros: „Are you willing to relocate?“. Daca nu esti dispus sa lucrezi decat in orasul tau, dai click pe „No“ si, imediat, suvoiul slujbelor se subtiaza meschin, pagina urmatoare de website se ingusteaza de parca au murit amperii-n cabluri si te trezesti ca posibilitatile de a te angaja sunt ca si nule.
Asa s-a ajuns la naveta nord-americana, faimoasa-n toata lumea. Autostrazile si aeroportul sunt chezasia iubirilor moderne, haituite de e-mail-uri si telefoane. Firmele de convorbiri interurbane au smalt romantic, sunt ca niste agentii matrimoniale. Ofera pachete de convorbiri nelimitate, pe continent, contra unei sume fixe. E isterie, fiecare vietate pe care jobul o tine departe de resedinta personala e infofolita in sarme, casti, blackberries si tastaturi, ca sa fie in contact permanent cu dragostea vietii ei. Preludiul e in Inbox, postludiul in SMS Archive, noutatile pe display-ul telefonului, downloadate direct in maruntaiele celularului. Fiorul public e plin de barbarii tehnico-lingvistice, de-aia ma si exprim in halul asta, ca sa va prezint un crampei de pasiune contemporana, supusa incarcarii automate. Pacat ca aici avem doar curent de 110 volti.
Nu spun ca toate familiile tabacite de munci in Spania si navete la Constanta ajung cu boccelele pe scarile tribunalului. Acum ar fi fost momentul perfect, in aceasta compunere libera, pentru a va da si contraexemple inaltatoare despre dragostea care invinge distanta, dar nu am gasit. Ionut Banuta tipa dupa text (eu mereu predau articolele tarziu, ca doar ma cunoasteti, deja) si, prin urmare, am ales sa trec iute la episodul urmator, ca sa nu iau bataie.
O alta colega, deceptionata de (evident) barbatii care nu vor decat sex, nu reuseste sa se impace, totusi, cu faza ei celibatara. A fost candva maritata, sotul a preschimbat-o galant cu o femeie mai sexy si, de-atunci, ea se bataie sa bage ata-n ac, sa carpeasca durerile.
Sunt de acord cu scopul final, dar nu si cu procesul tehnologic. E disperata si pretentioasa – un amalgam catastrofal.
Dar, de cele mai multe ori, graba ei bate discernamantul, asa ca si-a creat un reflex tampit: cum vede, aude sau miroase un barbat, ne intreaba daca-i insurat. Daca da, de ce, daca nu, de ce. Cati bani are si daca luciul acela bizar din crestetul lui e cumva un debut timid de chelie (intotdeauna, intra in sarcina mea sa-i raspund la intrebarea asta, fiindca sunt mai inalta si am vizibilitate maxima).
I-a casunat, pe rand, pe doctorul de familie, pe agentul de asigurari imobiliare, pe functionarul care-i triaza hartoagele la banca si chiar pe colegul pomenit mai sus, cel incurcat cu o divortata de unul si insurat cu o gravida cu altul. La un moment dat, tipa se indragostea prin telefon, suna la diverse departamente si diviziuni ale companiei, din toata Canada, si cum dadea de-o voce potenta, cum se roscatea si chicotea.

Stimata indragostita, sunteti asteptata la poarta de imbarcare

Am inceput de la coada, trebuia sa va anesteziez cu inceputul. Fata asta de care va spun e tanara biologic, dar are un design babos cronic. Se tunde scurt si se vopseste in cacaniu lucios, cu carare intr-o parte daca e soare si cu carare la mijloc daca e vant (care-i rafuie cararea ei intr-o parte, normal). Nici parul asta purtat cu demnitate, in maniera bidinea, nu vede lumina soarelui, ca ea poarta cipilica primavara si caciula de nutrie iarna (unicat in Canada, ce-i drept) adusa din Romania, deoarece raceste la urechi. La toate intalnirile cu tipi pe care ii stia doar din desisul Internetului, ea s-a dus inghesuita intr-o haina de astrahan, alt unicat vestimentar in Toronto.
Palmaresul ei e indopat de intalniri singulare, dupa care noi, amicele, trebuie sa suportam lamentatii interminabile despre porcismul barbatilor, in antiteza cu bunele ei intentii – fiindca ei n-o mai cautau niciodata dupa impact, evident, fugeau cu parul valvoi.
Dar cum cica-n fiecare zace cate ceva frumos, ea are voce minunata. Daca o auzi la telefon, zici ca e pisica aristocrata. Un firicel de vocea ei matlasata agata timpanul oricui ridica receptorul.
La un moment dat, cucerise involburat un tip de prin Montréal, care ameninta zilnic sa se urce-n avion si sa lesine pe pragul ei, intr-o balta de trandafiri. Ea ne relata, cu ghilimele, ce-i torcea el: „Dupa voce, arati superb, esti o femeie mortala, pe care o visezi in cele mai nebunesti dezlantuiri erotice“. Cand ne reda continutul acestei convorbiri cu dansul, ea tocmai manca o tartina cu paté de ficat si cateva firimituri ii tremurau pe mustacioara neepilata din principiu.
Nu stiu ce-a facut pana la urma si cu ala, dar oricum, ea tot singura cu astrahainele ei locuieste. Ceea ce ma bulversa de fiecare data era hipnoza din creierii lui, nenorocitul isi mula intuitia-i debila pe o voce hai-hui, din toata lumea. Naivitatea lui verifica perfect teoria de marketing a liniilor erotice, unde dracu stie de cand nu s-a mai epilat aia care-ti toarna miere-n urechi si spirale frisonate-n spatele slitului.
Cand proximitatea ne costa prea mult, naveta istovitoare si cautarile oarbe-n Internet sunt solutii alternative dulci. Serotonina s-a invatat cu situatia si accepta sa se produca si cu viza de flotant. Toate nadejdile noastre trebuie sa treaca, mai intai, pe la Check-In. Apoi, taram bagajul dorurilor noastre, cu ochii cascati pe sus, sa gasim sagetile si calea: Flight 868, Gate 14. Iubirea mea, Gate 12.

 

Tag-uri:
· · · · · · · · · ·
Categorii:
Dosar

Comentarii

  • bVgjQe rbbnwuuvjxap

    oonuesmofyq mai 4, 2011 4:44 am Răspunde
  • BION I’m irmepssed! Cool post!

    Steffi mai 3, 2011 10:50 am Răspunde
  • IRLVww kfwkdlqqqsnr

    vcjkxbod mai 3, 2011 5:05 am Răspunde
  • Kudos! What a neat way of thniknig about it.

    Anjii mai 2, 2011 10:03 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.