fbpx

“Breakfast at Tiffany’s” si “The Matrix” – printre peliculele incluse in Arhiva de film americana

de

Filmele “Breakfast at Tiffany’s”, “A Christmas Story”, “Dirty Harry” si “The Matrix” se numara printre cele 25 de pelicule considerate semnificative din punct de vedere cultural pentru a fi incluse in acest an in Arhiva de film americana (National Film Registry/ NFR).

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Arhiva de film americana, infiintata de Biblioteca Congresului (Library of Congress) in 1989, in urma adoptarii unei legi prin care se asigura conservarea operelor cinematografice considerate importante din punct de vedere “cultural, istoric sau estetic”, include deja numeroase pelicule clasice de la inceputurile Hollywood-ului, documentare si filme experimentale, dar si capodopere cinematografice, precum “Casablanca”, “Cetateanul Kane” si “Nasul”.

National Film Registry detine in prezent 600 de filme.

“Aceste pelicule nu au fost selectate ca fiind cele mai bune filme americane din toate timpurile, ci in calitate de opere de o importanta durabila asupra culturii americane. Ele arata cine suntem noi ca oameni si ca natiune”, a declarat directorul NFR.

Pe langa cele patru titluri deja mentionate, pe lista din 2012 se regasesc filmele “The Times of Harvey Milk”, documentarul premiat cu Oscar “One Survivor Remembers” si “Kodachrome Color Motion Pictures Tests” – un film in doua culori, produs cu scop demonstrativ de Paragon Studios din Fort Lee, in 1922.

Printre celelalte pelicule incluse in acest an se afla “They Call It Pro Football”, descris un “Cetatean Kane” al filmelor sportive, si versiunea din 1914 a filmului “Uncle Tom’s Cabin” – in care un actor de culoare apare pentru prima data intr-un lungmetraj american.

Lista celor 25 de filme incluse in NFR este alcatuita in 2012 de peliculele “3:10 to Yuma” (1957), “Anatomy of a Murder” (1959), “The Augustas” (1930-1950), “Born Yesterday” (1950), “Breakfast at Tiffany’s” (1961), “A Christmas Story” (1983), “The Corbett-Fitzsimmons Title Fight” (1897), “Dirty Harry” (1971), “Hours for Jerome: Parts 1 and 2” (1980-82), “The Kidnappers Foil” (1930-1950), “Kodachrome Color Motion Picture Tests” (1922), “A League of Their Own” (1992), “The Matrix” (1999), “The Middleton Family at the New York World’s Fair” (1939), “One Survivor Remembers” (1995), “Parable” (1964), “Samsara: Death and Rebirth in Cambodia” (1990), “Slacker” (1991), “Sons of the Desert” (1933), “The Spook Who Sat by the Door” (1973), “They Call It Pro Football” (1967), “The Times of Harvey Milk” (1984), “Two-Lane Blacktop” (1971), “Uncle Tom’s Cabin” (1914) si “The Wishing Ring; An Idyll of Old England” (1914).

Infiintata in 1800, Biblioteca Congresului reprezinta cea mai veche institutie culturala federala din Statele Unite.

Nominalizarile pentru filmele ce vor fi incluse in National Film Registry in 2013 pot fi facute si pe internet, pe site-ul www.loc.gov/film.

MEDIAFAX

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.