WOMAD festival – Amintiri din Tara minunilor muzicale

Intoarcerea la esente

In drum spre scena pe care avea sa concerteze artistul vietii mele, am trecut printre corturi de rand si printre corturi de lux. Palate de panza, albe sau rosii, gazduiau invitatii de seama ai festivalului sau pe cei care alesesera sa stea in corturile elegante platind cateva mii bune de lire pentru cele cinci zile de festival. Dar erau acolo zeci de mii de oameni veniti sa petreaca un week-end ca niciun altul, cateva zile asezate sub semnul muzicii lumii si al bucuriei fara granite.

Spatiul festivalului are ceva utopic si ireal. Sunt acolo familii intregi venite cu copii (copiii pana-n 13 ani nici nu platesc bilet), sunt batrani hippioti, frumoase in straie flower-power, tineri razvratiti si rebeli, intr-un aer de absoluta libertate, in acorduri divine de muzica ciudata, coborata parca din cer. Sunt spatii nesfarsite ocupate de corturi care te imbie la masaje si la relaxare printre miresme si lumini asa cum nu ai mai vazut nicaieri, sunt magazine cu splendori aduse din intreaga lume, haine si bijuterii cu specific local, instrumente muzicale neasemuite, la care poti sa si iei cateva lectii de muzica, restaurante unde se prepara feluri de mancare dupa retete din intreaga lume. Si cateva zeci de scene pe care canta artisti veniti de pe toate continentele, albi sau negri, aducatori de inflexiuni exotice, speciale, cu parfum de zari indepartate.

E un spatiu care nu seamana cu niciun alt loc vazut pana acum, e un loc in care te simti teleportat si scos din lumea ta. Si am inteles din primul minut de ce vin aici oameni de pretutindeni si de ce festivalul WOMAD, avandu-l drept co-fondator pe Peter Gabriel, s-a raspandit pe intreaga planeta – pentru ca exista deja, in afara de editiile consacrate din Anglia, editii in Noua Zeelanda, in Spania, in Sicilia, si, in mod sigur, vor veni si altele… Fiindca pastreaza aerul nobil al marilor festivaluri din istorie si pentru ca, in schimbul unui bilet de cateva sute de lire, ti se ofera dreptul intoarcerii la esente si la splendoare.

You can blow out a candle, but you can’t blow out a fire

Editia 2009 a avut ca invitati, printre zecile de trupe si artisti tineri, doi veterani ai marilor scene: Peter Gabriel, care a sustinut in Charlton Park singurul lui concert european de anul acesta, si Youssou N’Dour, care, in urma cu 23 ani, a debutat pe scena aceluiasi festival. Youssou N’Dour avea sa inchida festivalul, duminica noapte, pe furtuna, ploaie si emotii inerente incheierii unei intalniri splendide a zeci de mii de suflete. Dar sambata a fost seara lui Peter Gabriel. Si a fost o seara inalta si senina, plina de stele si de iubire. Si de muzica binecuvantata.

Peter Gabriel a urcat pe scena insotit de un cvartet de viori si, de-a lungul serii, a cantat atat hiturile care l-au facut adorat in intrega lume, dar si piese noi, experimentale, inovatii sau premiere de pe viitorul lui album. Au fost doua ore de concert, doua ore de revelatii pentru toata viata. Melanie, cea de-a doua fiica a lui Peter Gabriel, a fost alaturi de el pe scena, asa cum a fost aproape intotdeauna in ultimii zece ani de arta ai tatalui ei. Si au cantat impreuna Come talk to me, Solsbury Hill, Red Rain, Downside Up…

A fost si un bis, cerut de un ocean de spectatori in delir. Peter Gabriel a revenit pe scena amintind de Witness Charity, programul sau menit sa denunte incalcarea drepturilor omului. Si a cantat, firesc, Biko, celebrul lui hit din anii ‘80, dedicat marelui activist pentru drepturile negrilor, Steven Biko, cel care a lansat sloganul „Black is beautiful“. Iar Peter Gabriel ne-a spus la revedere pe muzica marelui sau cantec: „You can blow out a candle,/But you can’t blow out a fire,/Once the flames begin to catch,/The wind will blow it higher… And the eyes of the world are watching now, watching now“… Si ochii lumii priveau, inlacrimati, catre scena unei intamplari demne de istoria muzicii si a iubirii.