Simona Catrina – Tot ce-i bun e ilegal, insurat sau ingrasa

Sa nu poftesti tandretea aproapelui apropiatei tale
Prima tentatie juvenila care m-a costat o durere (fizica) a fost inghetata – cred ca se vindea la pachet cu penicilina, altfel nu-mi pot explica de ce ajungeau in viata mea atat de repede una dupa alta. Urmatoarea tentatie care m-a costat o durere (sufleteasca, de data asta) a fost dragostea. O data instalate astea doua in corp, s-au cronicizat si au trait multi ani fericiti pe nervii mei.
Am fost un copil astamparat, caruia nu i se incuiau prea multe sertare, n-am facut alpinism pe dulapuri, catre crestele impadurite cu dulceturi. Singura usita misterioasa era cea de la soba bunica-mii, deci cum prindeam culoar liber, scoteam cenusa si-o cerneam pe covorul persan. Asa arata primul fruct oprit din viata mea, tavalit prin scrum.
Mi s-au luat din cale putine lucruri (foarfeca, medicamentele, chibritul) si, in consecinta, erau singurele care ma motivau. Am gasit foarfeca si am taiat pijamaua lui frate-meu. Am gasit cheia de la spiterie si m-am umflat de Faringosept. Am gasit chibritul si aici mi s-a infundat, ca mi-era frica sa scapar. Ca sa se razbune pentru incizia textila din garderoba lui, fratele meu a luat chibritul si mi-a ars craticioarele papusii. Micul piroman n-a patit nimic, in schimb eu am incasat-o razant, fiindca „eram mai mare“.
Cand eram copil, se rugau toti de mine sa mananc, iar cand m-am facut femeie in toata firea, se rugau toti de mine sa incetez. Cand eram studenta, niste neamuri ma implorau sa nu ma marit asa devreme, iar mai tarziu ma implorau sa ma marit cu cine-o fi, numai sa ma marit. Intre timp, le-a tacut gura, am castigat la masa verde.
Ma inscriu in statistica, mi-am dorit lucruri care m-au costat ultima bruma de economii sufletesti. Am fost usor de ademenit cu motul de ciocolata si cu vorba de amor. Iubirile, bunatatile si alte ispite derivate m-au scapat devreme de pericolul perfectiunii.
Tentatiile mele s-au manifestat destul de ecologic, se inghiteau una pe alta, iar la final era cat p-aci sa castige definitiv cea cu carbohidrati, doar ca am intervenit in arbitraj si am scos cartonasul rosu. Dar sa nu anticipam, revin deocamdata la ghesul dragostei.
Cand eram adolescenta si ma desteptasem, pofteam la prietenul unei colege de clasa. Imi scuzam lacomia prin ideea fixa ca era mai potrivit cu mine decat cu iubita lui, fiindca el era chitarist in trupa liceului, eu eram poeta in cenaclul liceului, iar ea era usuratica in pleava liceului. Din acest studiu comparativ, am dedus ca eram aproape datoare sa ma dau la el. I l-am sterpelit cam intr-o luna de la data declansarii acestei proceduri. Adica neoficial i-l luasem instantaneu, doar ca ne-am luptat dupa aia cu prelunga si mazarata lui criza de constiinta. Dar cum fiecare pasare pre ispita ei piere, l-am parasit pe acest tip pentru alta tentatie nevrednica, pagubos-spontana, la un chef de revelion – despre care am mai scris, cu alta ocazie. N-am sa repet, fiindca nu ma mandresc cu asa ceva.

Ciocolata in doza de soc,
doua tablete la patru ore
Cand tineretile s-au mai rascopt, am inceput sa ma lovesc de ceva ce nu luasem in calcul pana atunci. Din ce in ce mai multi barbati interesanti erau insurati, asa ca-mi reprimam, cu inspaimantat fior peristaltic, orice cutezanta nepermisa.
Pana intr-o zi, cand sistemul meu de supape s-a defectat si am lasat sa patrunda in viata-mi o poveste infierbantata cu sotul unei doamne. Vedeti, dupa marturisiri de genul asta, am devenit amica non grata pentru multe femei care au strans, din reflex, haturile casniciei lor, dand din pinteni catre o locatie mai sigura si cat mai departe posibil de mine. N-am mai avut ocazia sa le spun ca nu ma ocup cu imploziile matrimoniale si nu demolez nimic din placere, ci doar dintr-o intamplare aiuritor de frumoasa, ma rog.
Tin minte ca si atunci m-am invartit mult in jurul ispitei, am negociat cu mine, m-am legat de catarg si mi-am astupat urechile, dar tot am cedat si-am acordat castig de cauza unui „fie ce-o fi“ foarte excitant. Iar de-a lungul vietii, in loc sa ma inspaimante aceasta capitulare, m-a atatat din ce in ce mai mult.
N-am fost ispitita niciodata de tigara sau de drog, iar cu alcoolul am o relatie calma, de euforie si respect reciproc. Cu aceste recomandari in mapa, am considerat ca merit cateva compensatii. Deci, daca tot nu cultiv viciile mondene si aratabile in public, m-am gandit ca pot sa gust cate ceva din tentatiile de contrabanda morala, ca n-o fi foc.
E drept ca numai foc n-a fost, in rest au fost de toate: o nevasta inflamata si galagioasa, scandal la telefon, reclamatii la Cristoiu (seful meu de-atunci – care chipurile n-a luat-o in seama, ca tocmai tinea un regim crancen de slabire si probabil ma intelegea brusc, ce naiba, stia si el ca e greu sa te abtii cand iti place). Peste toate astea, iubitul meu a inceput sa aiba carcei si dileme, iar de-aici pana la ruptura finala
n-au mai fost decat patru ani.
Nu pot s-o numesc lectie de viata, fiindca n-am invatat nimic din ea. M-am vindecat de ispita asta stramutandu-ma la alta ispita, la fel de insurata, dar am avut cel putin inspiratia sa gasesc unul cu nevasta mai cizelata, care bocea strict in perna ei, nu oferea niciun recital in public. Slava Domnului, deoarece Cristoiu terminase cura de slabire si nu stiu daca ar mai fi fost la fel de tolerant cu nesatul altora.
Bun, deci pe scurt, ca sa nu lungesc vorba si memoriile traumatice ale unor neveste (care, la urma urmei, si-au recuperat consortii, in perfecta stare de functionare, iar astazi sunt mandre co-producatoare ale nuntilor de argint), imi tratam fiecare ispita nefasta la terapia intensiva a altei nesabuinte similare. Iar la un moment dat, am schimbat categoria: dupa o iubire scurta si devastatoare, m-am vindecat cu dulciuri. Si asta a inceput, din nefericire, sa-mi placa, fiindca dupa ce pacatuiam intens si multiplu cu o felie de tort, nu ma suna nimeni sa ma ameninte cu uciderea mea si sinuciderea ei.
Si astfel, am inceput sa duc o existenta bucolica, al carei confort gastronomic m-a blagoslovit, treptat, cu vreo 30 de kilograme in plus si tot atatea flirturi in minus. Nu-mi mai ardea de nimic amoros, fiindca nu mai aratam bine, si nici nu mai aveam chef sa arat bine, fiindca nu-mi mai ardea de nimic amoros. A fost prima mea spirala vicioasa si numai cine a trecut prin asta intelege ca, desi tu stii bine ca esti pe teren minat, mergi inainte ca oaia surda, contand pe miracole.

Reanimare, renastere, reaprindere 
Din ce sufeream mai aprig pierzandu-mi nurii, din aia ma consolam mai usor refuzand sa-i mai caut. Pizza si lenea puneau si ele umarul la aceasta claca. Coabitam cu ispita prozaica, garantia unei placeri care depindea strict de mine, adica un privilegiu la care nu mai avusesem acces, dar care ma costa din ce in ce mai multe frustrari mondene, imbufnari in cabina de proba si invidii de neam prost. O vreme, ma amuza sa testez cat pot sa ma ingras, stabilisem eu ca e imposibil sa sar de o anumita cifra, orice-as hapai, fiindca n-am o genetica asa de proasta. Dar soarta certareata si dolofana m-a contrazis ranjind, mi-a aratat, deloc subtil, ca are resurse nelimitate de a ma poci.
Am pornit, fara prea multa convingere, un razboi de guerilla cu ispita culinara, dar nu eram prea organizata si n-aveam motivatie. Slabeam doar cand eram indragostita, dar zelul nu ma tinea mult, fiindca nemultumirea de sine facea ravagii si reveneam la relatia mea stabila cu bunatatile.
Am testat toate trucurile, pastilele, regimurile si ineptiile care circulau prin farmacii, almanahuri sau distribuitori piramidali. Nimeni nu-mi spunea ca, pe langa aceste tertipuri, trebuia sa ma tin si de dieta, nu doar de visuri chioare. Am slabit odata 30 de kilograme si le-am adunat la loc, unul cate unul, timp de cativa ani. Palita-n frunte de acest bumerang, am stiut ca trebuia sa trec la planul B. De fapt, era cam planul R, avand in vedere cate incercasem pana atunci.
Alice, care mi-a salvat viata de mai multe ori, a sarit si de data asta in valuri si m-a carat la mal: mi-a spus ca o solutie civilizata, eficienta si mai ales definitiva e chirurgia. Si ca, in ziua de azi, nu mai e nevoie sa atingi proportii colosale ca sa te primeasca doctorii la tratative (asta era prejudecata standard). „Daca mor?“ – i-am spus, stiind ca va avea un spasm de tristete si groaza numai auzindu-ma. „Singura care va muri in toata operatiunea asta e tentatia“, mi-a spus. Am supravietuit frumos. I-am facut ispitei mele parastas de doispe saptamani. Peste cateva luni, am sa va spun povestea pe larg, credeti-ma ca merita sa plecati urechea la ceea ce-am sa va insir. Sentimentul ca nu mai esti tentat de lucruri distrugatoare nu se poate explica in vorbe, desi credeam ca am un vocabular vast si suculent.
Scapata din ghearele acestei tentatii, constat insa (nu prea ingrijorata, recunosc…) ca revin galopant la primul gen de ispita, la incendiile sufletesti si trupesti, la ideile care-mi ravasesc simturile cu adrenalina imorala. Ma ademeneste incontrolabil, de la o vreme (fara sa stie), sotul fascinant si remarcabil al unei doamne fine si cel mai probabil nevinovate. Si fiindca acum am o inima cu mult mai mare decat stomacul (si la propriu, si la figurat), e o chestiune de timp pana voi fi trasa prin inel de logodna. Pana atunci, regret si-mi plec fruntea, cu imbujorata vinovatie: pentru anumite ispite, chirurgia moderna inca nu are leac.