fbpx

Simona Catrina – Pe vremea cand se potcovea puricele cu noua mofturi fatale…

de

N-am gasit nicaieri, in viata asta, o relatie mai buna decat cea dintre un prost si-un profitor. In dramatismul ei, e perfecta. N-are crapaturi prin care sa intre frigul sau mirosurile. Totul e etans, maret si inept, functioneaza fara cusur.

Spalam intr-o zi o ceasca intr-o chiuveta cu doua cuve si constatam, abisal, ca pina si acolo una era fraiera si cealalta speculanta. Proprietara chiuvetei trintea mereu vasele slinoase intr-o cuva, iar in cealalta doar le punea la scurs. Una arata ca un porc, cealalta mirosea a detergent cu lamiie si nu pupase-un strop de sos in viata ei. Prima, vesnic infundata cu mieji de piine, zat si rosii din ciorba, boccie si plina de vase minjite, lua asupra ei totul, inclusiv bonusurile verbale – fiindca, evident, se infunda zilnic si asculta inevitabil refrenul cu „tu-ti sifonu’ garniturii chiuvetii ma-tii”.

Gazda confort sporit, imi inchiriez viata unui parazit civilizat

Nu mi-e mila de-o chiuveta (chiar daca in general am unele tendinte patologice si iarna trecuta am bagat in casa o grebla, fiindca sunetul crivatului printre dintii ei suna a urlet de ajutor), dar mi-e imposibil sa nu constat ca ne nastem intr-o tabara sau in cealalta.

Aveam in clasa, in liceu, doua gemene identice. N-as fi putut sa le deosebesc niciodata daca n-as fi stiut ca una era ca o crescatorie de licheni, iar cealalta era copacul care-i rabda. Una facea teme, cealalta le copia, una agata baieti frumosi, cealalta i-i sufla dupa ce-i studia in tihna in timp ce erau cu sora-sa si constata ca nu poate trai fara ei.

Nu exista simbioza in relatia dintre parazit si idioata lui gazda. Lichenii isi platesc consumatia, ce-i drept, dar nu catre stinca jecmanita, ci catre renii care-i maninca sau catre chimistii care fac turnesol din ei. O schematica morala ne dezvaluie, asadar, ca parazitul isi va achita datoria intotdeauna, dar nu catre cel care i-a cautat in coarne, ci catre cu totul altcineva. Circuitul favorurilor in natura n-are nimic comun cu justitia.

Vine un moment cind viata iti prezinta lista de cursuri optionale. Ori te inscrii la slugi, ori la capuse. Alegi o data pentru totdeauna, fiindca daca sistemul de operare e instalat, nu mai poti formata nimic, asa ramii. Am vazut de-a lungul timpului niste personaje-oxiuri, care pe la jumatatea vietii l-au visat pe Dumnezeu si dimineata s-au hotarit sa se faca martiri.

De la prima ora, noi maici Tereze, care pina atunci miscasera eficient numai de la coccis in jos, s-au ambalat in actiuni caritabile, telefoane de consolare, oferte de voluntariat nobil, donatii, gesturi frumoase, promisiuni, discursuri inaltatoare, devotament, credinta, munca si sacrificiu. Pe la 11.30 insa, cind li s-a facut foame, au iesit sa ia masa de prinz. Si au realizat curind ca iesitul era inutil, renuntasera la viata mondena, dupa transpiratia mistica din zori. Dar au mai realizat si ca nu pot baga in gitlej piinea cu unt din sufertas. Asa ca i-au sunat pe boii pe care-i parasisera cu trei ore-n urma, iar ei, daruitori profesionisti, au iesit val-virtej sa le duca la circiuma aceea unde un Borsec e 13 lei noi.

De-aia spun ca, o data stabilite, rolurile incremenesc asa. Marfa vinduta nu mai poate fi adusa inapoi. Multumim pentru intelegere.


Eu nu fac multi purici intr-o relatie. Doar unul si gras

Intre colegi, vecini, rude, amanti si soti, aceeasi relatie, departe de a fi simbiotica, se instaleaza din primele clipe de contact. Unul da, celalalt ia. Balotii cu favoruri merg intr-un singur sens. Azi nu va mai povestesc despre mine, fiindca, daca va spun de care parte a gardului ma gasesc, o sa ziceti ca vreau sa-mi fac publica inegalabila mea frumusete interioara.

Dar vad in jurul meu numai astfel de balansoare defecte, care, in loc sa se balangane ritmic, stau asa, cu un crac in sus si unu-n jos, de-a pururi. Si nu pentru ca pe o parte sta un gras si pe alta, un aschilopat, ci pentru ca unul (cel de jos) il iubeste ca un dement pe cel de sus si isi incordeaza muschii fesieri ca sa tina balansoarul intr-o pozitie confortabila pentru fundul parazitului.

O prietena buna de-a mea e convinsa dintotdeauna ca, in aceasta lume sublima, cu cit dai mai mult, primesti mai mult, ca asa a citit ea in Biblie.

Intr-o zi, cind nu mai aveam ce vedea la televizor, i-am dat telefon si i-am decodificat si ei Biblia pe care eu, cu maduva mea mai desteapta, o pricepusem dureros cu ani in urma: da, draga mea, vei primi mult in schimb, dar nu de la cel caruia ii dai. Tu ii dai totul unui paduche patentat, iar tie iti dau parintii tai si, in cel mai bun caz, Dumnezeu din cer. Beneficiile circula ca un marfar, niciodata vagonul opt n-are acces la locomotiva de care-i indragostit, va trebui sa se impace crestineste doar cu vagonul sapte si vagonul noua.

Ea m-a facut timpita si in gindul ei, si cu voce tare, apoi a continuat ecuatia. Dupa sase ani in care ea trebaluise prin casa, ea-l spalase si-l calcase si-l tocanitise si-l sarmalise, ea-l iubise si-l iertase dupa fiecare adulter cu si fara prezervativ, cu si fara consecinte venerice, dupa ce ea ii daduse vesnic dreptate – chiar si atunci cind el sustinea ca Gagarin a calcat pe Luna, fiindca Neil Armstrong e ala care cinta jazz, proasto! – domnul crescut in puf a plecat in circa altei femei, la fel de fraiera ca si prietena mea, doar ca fraierimea ei era mult mai juna. Nici azi nu-mi vine sa cred ca ea nu stia un adevar care, daca n-ar fi de plins, ar fi de ris: puricele e cel care se satura de ciine – si sare din mers pe alt ciine.

Ca nu-i totuna leu sa mori, ori vierme fericit!

Da totul cel care vesnic se teme ca-l pierde pe celalalt. De aceea, stupida darnicie nu se poate echilibra, fiindca disperatul intotdeauna va fi cu un pas inainte, va scoate din buzunar si din inima, va pune pe masa bani, dragoste, opintire, intelegere, iertare. Iar limbricul va plesni de plictis, fara sa apuce sa lupte pentru nimic, nici macar pentru o cana cu apa – fiindca partenerul ghiceste deja cu o secunda mai devreme cind i-e sete si i-l aduce la nas. Ori, imi amintesc din copilarie, daca nu apucam sa spun „mi-e sete“, sucul nu mai avea nici un chichirez.

In plus, psihologia teniei e clara: daca-i dai nouas‘noua de bunatati si refuzi sa i-o dai pe-a o suta (sau mai degraba uiti, fiindca sacrificatul nu refuza niciodata nimic), te uraste si te chinuie, abia atunci incepi sa ai crampe. Viermele nu pricepe ca nimeni nu poate da la infinit, pe toate planurile, fara nici un decont, nici o compensatie, nici un gest de mersi. Dar tenia traieste cu impresia ca i se cuvine orice. Ea nu va iubi niciodata intestinul care sufera in tacere si asteapta un semn de recunostinta. Va profita de el, va clefai hulpava lipidele, glucidele si proteinele apoi, cind are chef de alt mat, striga ca vrea afara. Tu ramii marcat fizic si moral, cu sechele si regim, iar neamul ei va dainui de-a pururi prin maruntaiele prostilor.

De cite ori ii ierti o infamie partenerului tau, scoti o capusa din ou. O mosesti cu o bucurie tembela, autodistructiva. Parazitii n-au nici o vina, pe ei viata si fiintele moi ii invata sa fie javre.

Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos si chitit pe o viata onesta, indragostit ghem de o colega de facultate. Era disperat dupa ea si, cu urechile calde de emotie, ii cara gladiole in fiecare zi, la curs, ii facea proiectele si referatele, ii aducea senvis cu cascaval taiat inimioare, se ducea chiar si la farmacie sa-i cumpere ei tampoane, daca-l trimitea – ca, nu se stie de ce, pe ea vesnic ciclul o lua prin surprindere.

La un moment dat, dezamagita de o jivina care se culcase cu ea si-o lasase balta (chipurile nu si gravida), colega si-a pravalit iubirea asupra tipului cu gladiole si cascaval. Dar atit de rau, incit a inceput ea sa-i faca toate mofturile, iar in doua luni lui i se bombase botul de multumire, dezvoltase trei pipote si nenumarati plamini. Dupa ce l-a slugarit doi ani, a luat-o chipurile de nevasta, dar ea n-a mai vazut un fir de floare decit in galetile din piata, exact din ziua in care el s-a prins ca e topita dupa personalitatea si penisul lui. Si azi, ea e femeia lui, iar el, barbatul tuturor femeilor – ca trebuie sa care cuiva gladiole, in fond.

De-aia spun ca parazitii sunt un produs genetic premeditat, sunt capodopera disperarii noastre. In plus, dumnealor crapa frumos, in picioare, fara sa inteleaga niciodata de ce anumiti nebuni prefera sa se sacrifice tot timpul. Viermele din cireasa nu va sti niciodata ce gust are moartea, fiindca el sfirseste extatic in dulceata unui compot izbavitor, care pune capat, fara dureri, unei vieti la fel de zaharoase. Si tot tu, depasindu-ti repulsia, tresari de mila lui, cind il vezi plutind mort in deriva siropului.

 

Categorii:
Dosar · Simona Catrina

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.