O înregistrare istorică, prima din seria “Live from the Met”, datând din 15 martie 1977, ne oferă șansa de a-i vedea împreună pe scenă în splendida operă a lui Puccini, La Bohème, pe tenorul Luciano Pavarotti alături de soprana Renata Scotto. Fabuloasa performanță poate fi urmărită în streamingul online gratuit dăruit de Metropolitan Opera iubitorilor de operă din întreaga lume. Pentru a o viziona, după ce intrați pe metopera.org apăsați butonul alb WATCH NOW. Fluxul va fi disponibil astăzi, 9 mai, până la ora 18:30 EDT, respectiv până noaptea la ora 01.30, ora României – duminică, 10 mai.
Fotografii Metropolitan Opera
Celebrul actor american Tony Randall este cel care ne invită în lumea Boemei lui Puccini, făcând o prezentare a spectacolului și a intrigii pe care urmează s-o urmărim, după care dirijorul (tânăr pe atunci) James Levine ridică bagheta și vraja începe.
Luciano Pavarotti și Renata Scotto erau deja mari staruri ale muzicii când, în 1977, s-au întâlnit pe scena Metropolitan Opera pentru această performanță care avea să schimbe cu adevărat istoria operei, întrucât este prima dintr-o serie de înregistrări de enormă valoare, care aveau să ajungă la milioane și miloane de spectatori din întreaga lume.
Sfâșietoarea poveste de dragoste a tinerilor săraci din boema pariziană a fost cântată de mari staruri ale operei de-a lungul timpului, dar cu un duo precum cel format de Luciano Pavarotti și Renata Scotto în rolurile Rodolfo și Mimì și avându-l pe James Levine la pupitrul dirijoral, fiecare nuanță a emoției, a frumuseții, a iubirii și a tristeții devine absolut memorabilă și cucerește inimile.
Regia Fabrizio Melano- design Pier Luigi Pizzi
“Pe 29 aprilie ’61 am debutat în rolul Rodolfo din La Boheme de Giacomo Puccini, în regia lui Molinari Pradelli, la Teatrul Municipal din Reggio Emilia. Și acolo mi-au spus: „Știi, Luciano, că poate, doar poate, vei deveni cu adevărat cântăreț?“.
Ce să-ți spun despre debutul acela … A fost cea mai importantă seară din viața mea. Eram toți tineri în companie și repetaserăm din greu timp de patruzeci de zile. Stăteam într-un motel de mâna a doua, iar pe etajul nostru era un coridor lung: femeile stăteau în camerele de pe partea dreaptă, bărbații de pe stânga, iar la capătul holului era o baie mică, comună. Au fost zile de pregătire nebună, dar și glume, distracție: ne-a fost ușor să ne adaptăm la viata boemă, căci eram cu toții artiști în devenire, fără niciun ban, dar plini de vise, cu totii îndrăgostiți de dragoste. Trăiam chiar noi în „mansarda mohorâtă“ din Paris, așteptând să vină soarele pe strada noastră… Simțeam chiar noi mușcătura foamei, a ambiției, a viitorului.
La Bohème, ce capodoperă …
Opera „esențială“ a lui Puccini: libretul e impecabil, nicio notă nu e în plus, iar povestea e despre noi toți, da, despre toți … Pentru că este o alegorie a tinereții, cu năzuințele sale, extremele sale, risipirile sale. O etapă memorabilă a vieții, care va stârni mereu nostalgia, și unde poezia, frigul, setea, dragostea își vor păstra culorile puternice, rămânând în sângele unui prezent ce pare fără sfârșit… În seara aceea am interpretat pentru prima dată rolul ideal pentru un tenor, cel al îndrăgostitului, și am intrat cu pasiune în rolul lui Rodolfo, în cartierul latin al poetului lefter, în existența lui săracă și liberă… Acum cincizeci de ani, fetița mea, acela a fost pentru mine începutul a tot și a toate.”
