fbpx

Angelica Lambru – Tanti Geta, copanul si berea (Intalniri providentiale, 2)

de

Luni dupa Pasti. O dimineata neinduratoare de aprilie definitiv, explodat in ciorchinii mov ai falsilor salcami. Plecasem sa caut putintel sens, de pus la ghiveci, ca sa-i dea gust, caci legumele de pe piata nu mai au de mult nicio savoare. Cum de fac eu, ghiveci, de Pasti, ar putea sa ma intrebe cineva, iar eu, daca as fi nepoliticoasa, i-as raspunde ca, in textul meu, gatesc ce vreau…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Dar nu ma intreaba nimeni, nimic si nu am motive sa fiu nepoliticoasa. Plecasem deci, prevazatoare ca Gretel, indrazneata ca Hansel, cu buzunarul plin de firimituri si cu narile adulmecand aromele casutei de turta dulce. Am fost o fetita-cititoare care empatiza puternic cu referintele culinare din povesti. O fetita-cititoare pofticioasa. De aceea, nu pricepeam cum puteau eroii sa rupa cu entuziasm, bucati, din casuta de turta dulce, cand noi toti cunosteam caramidutele maronii, din comert, in care-ti rupeai dintii, de la prima muscatura. Aveau acelasi aspect si acelasi gust, indiferent daca se vindeau la punga sau la vrac. Nici mai tarziu, cand am gustat dintr-o figurina de gingerbread, n-am fost prea incantata. Cred ca o casuta din cozonac sau hai, treaca-mearga, din pandispan, ar crea un efect estetic mai intens asupra cititorilor romani. Iar Hansel si Gretel ar deveni o poveste interactiva.

Nici tipenie de om prin parc. De fapt, nici tipenie de om, pe nicaieri. Ii inghitise pe toti gaura neagra a unei zile festive, cu scor evident: Crestinism: 0 – Hedonism: 24. O singura femeie, pe o banca, cu spatele la soare, imbracata intr-un stil care mi-e vag familiar. Ma latra din stanga (semn bun, semn rau?) o bucatica de catel care se trage din stramosi pechinezi cam cum ne tragem noi, de la Adam. Si aud: “Bela, stai cuminte, mama, nu mai latra fata!” E atata cumsecadenie in vocea aceea, incat ma opresc ca fulgerata. Nu stau pe ganduri si zic in dulcea limba armonioasa: “Haide, Bela, ma lasi sa stau si eu, putin, pe banca?” Stapana Belei imi face loc incantata, dupa ce ma saluta cu “Stai, mama, stai! Si tu esti romanca?” Si eu. Ca ea. Ca Bela.

Incepe o conversatie care pare scoasa din “O dimineata pierduta”! Tanti Geta are optzeci si doi de ani (“Cati imi dai?” “Vreo saizeci si opt.” “Ha! Am implinit optzeci si doi!”) E mititica, abia ii ajung adidasii noi, la pamant. Raspunde la complimentul dupa care se da in vant orice femeie, indiferent de varsta. “Ma tin de la mancare, nu ca nepoata. I-am zis: pune mana si nu mai manca atat, nu vezi ca esti mai grasa ca mine si ca ma-ta, la un loc, ce baiat o sa se uite la tine? Rade, zice ca gaseste ea… Unde sa gaseasca? Acum s-a mai apucat sa mai faca si o scoala de bucatari! Mai slabeste ea, la Pastele cailor! Mie-mi convine, ca face niste torturi… Sa fi facut facultate, o politehnica, ceva! Mama, tu ai facultate?” “Am.” “Ei, vezi? Bravo! Fata mea n-a avut noroc, s-a maritat de la optispe ani cu unul de care fuge si-acum. Si eu am fugit si si asta mica, daca o s-o ia cineva asa grasa, o sa fuga. Asa ne e dat noua, femeilor… Al meu, barem, a murit si-am scapat. Ai timp sa stam de vorba?” “Am.” “Io-s singura acasa, acuma, ca fetele au plecat la gratar cu barbat-su asta, spaniolu’. A facut asta mica si tort, ti-am zis… Nu e luata cu acte, traieste asa, cu el!

Io, mama, am fost tare necajita la viata mea! M-am maritat de tinerica si-am avut barbat frumos, da’ betiv! Am facut fata asta care m-a adus aicea, cu ea, dupa ce m-a facut de am vandut casa, a doua casa. Ca de toate ii dai la copilu’ tau, numai noroc nu-i dai! …Asa mi-a fost mie scris, sa mor pe drumuri. N-am mai putut sa stau cu betivu’, ca ma batea rau, si mi-am luat fetita de mana si-am plecat la Ploiesti, in gazda. Am fugit de el si mi-am lasat si casa, si tot. Era casa mea, de la mamica si de la taticu’, lucrusoarele mele… Ca betivu’ venise ginere in casa. Am luat ce-a incaput intr-o valiza si-am fugit, cand era el, la servici. Era mecanic priceput, da’ ce folos daca bea de stingea? Mai era si gelos, Nemernicu’… Si m-am dus la o batrana in gazda, ne-am bagat intr-o camaruta, amandoua. Umblam ziua de strangeam sticle si borcane si dupa aia le vindeam la aprozar sau la alimentara. Din asta traiam. O mai ajutam pe batrana la treaba, prin curte, iar ea avea grija de fata cand nu eram eu. Nu stiu cum m-a gasit si-aicea… I-a deschis batrana, bleaga! Mi-a pus cutitu’ la gat, sa ma intorc acasa! Cand i-am zis ca nu, vroia sa ma duca asa, cu cutitu’, sa semnez ca ii dau casa. I-am zis ca i-o dau, numai sa ma lase… Banii pentru a doua zi i-am dat pe bautura pentru el si, cand a adormit, mi-am luat fata si-am fugit din nou, in alta parte, sa nu mai gaseasca! Iar l-am lasat dormind in lucrusoarele mele… Cred ca in seara aia m-am imbolnavit eu, de inima, cand i-am auzit glasul, in casa, inainte sa intru. Am priceput atunci ca, daca nu dau divort, nu scap. A trebuit sa-mi impart casuta mea parinteasca, cu Nemernicu’. Gasise si cumparator, carase tot din casa, si masina de spalat, si televizorul, si aragazul. N-am mai gasit nimic cand m-am dus sa semnez. Mi-am dat casuta mea pe degeaba. Douajde mii de lei, atata am luat si-aveam si curte mare, cu pomi, cu gradina… Sunt sigura ca s-a inteles cu cumparatoru’ si mie mi-au dat bani mai putini. Da’ mi-a fost frica sa nu vina dupa mine si sa mi-i ia si p-astia, asa ca m-am dus direct la CEC, cu o vecina pe care am rugat-o sa ma insoteasca.

Dupa toate cate-mi facuse, cand am iesit de la divort, am inceput sa plang ca proasta! Si, ca sa-mi fac curaj, m-am dus la “Gospodina” si mi-am luat un copan cu cartofi prajiti. Si o sticla de bere. Prima mea bere intreaga, bauta singura. Azuga. Nu tii tu minte berea Azuga, ca erai mica.” (Ba o tin, dar nu-mi permit sa-i intrerup monologul). “Am mancat copanu’ si-am baut berea si mi s-a aparut lumea mai buna. Vad ca nici fata asta a mea n-a avut mai mult noroc. Da’ a facut si multe prostii. Acum sta asa, fara acte, cu un spaniol schiop si mai batran ca ea. I-a dat bani asta de a cumparat un depozit de second hand si i-a mers bine ceva vreme. Acuma nu-i mai merge. Are de gand sa vanda depozitul, sa ia banii si sa fuga in Romania, ca zice ca ii e urat sa se mai culce cu el si ca-i ajunge cat l-a slugarit. Nu l-ai vazut ca-i urat cand te-ai incurcat cu el? El o iubeste da’ e zgarcit foc si ea n-are de unde sa-i dea atata purcoi de bani cu care a imprumutat-o. Numai prostii face! Asa a pierdut si apartamentutu’ meu cu care i-am girat magazinu’ din Romania. Ce daca era mic, de confort III? Era cuibusorul meu, la batranete! Il achitasem dupa Revolutie, ca toata lumea, putin cate putin…”

Tanti Geta isi da sapca pe ceafa, de nervi. (E din mohair bleu, cu cozoroc.) Vede ca i-o admir si schimba vorba: “Mie-mi place sa ma imbrac modern! Ia uite!” Isi da poalele halatului la o parte si-i vad blugii noi-nouti. Flutura din adidasii albi, la fel de noi. “M-am innoit si eu, de Pasti”.

E tarziu. Mi-e atat de draga, incat simt un nod in gat cand ii spun ca trebuie sa plec. “Trec in fiecare zi pe aici, sigur o sa ne mai intalnim!” “Cum o vrea Dumnezeu, mama!” Imi vine sa o pup si o pup pe obrajii imbujorati. Pe Bela, nu, ca-mi aminteste vag, de Búbico. De mult nu mai maraia. Dimpotriva, in semn de simpatie, se culcase intre noi. Banuiesti, cred, unde avea capul si unde, coada ca un evantai baltat. I-o indepartez delicat si ma ridic. Plec ca si cum as sti unde ma duc. Aud in spatele meu: “Hai, ca a trecut repede dimineata, si-am cunoscut-o si pe draguta de Angelica…”

P.S. Puiul de vrabie din poza, botezat Cornel, a fost chiriasul nostru pentru cateva zile. A venit si mi-a ciripit mie, la geam, pe inserat. Trecuse hotarat printre gratii si-aproape isi lipise ciocul de geam. Ciripea alarmat si urgent. Parea ca se indragostise fulgerator de Maneki Neko, pisica japoneza aducatoare de noroc, care il saluta neintrerupt, cu labuta. A sta cateva zile intr-o cutie de pantofi, captusita cu vata, iar cuibul i l-am inchipuit dintr-o bucata de fular flausat. In chip de “bouillotte”, un borcanel umplut cu apa calda si introdus intr-un colt al cutiei. Adormea lipit de fularul incalzit de borcan, facut tot un ghem, cu ciocul in pene. A stat cateva zile, s-a intremat si a zburat. Nehotararea lui din ultimele clipe, ne-a induiosat. Tanti Geta i-ar fi spus: “Nu se poate, Cornelus, mama, trebuie sa-ti iei zborul si sa-ti cauti norocul…”

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.