Ultimul zimbru mai trăieşte-n munţi,
Blând ocrotit de-o zodie supremă,
Şi-aşteaptă semnul unei aspre nunţi
Ca să revină şi să moară-n stemă.
A renunţat la libertatea-n lanţ,
Şi în Carpaţi, sub stelele divine,
El a păscut tot cerul pe Bizanţ
Şi a băut doar rouă cu rubine.
În sihăstria lui a privegheat
Şi gândul nostru, şi a noastră soarte,
Şi ceru-n frunte i-a însămânţat
Un lujer de luceafăr fără moarte.
În fibra lui cea pură s-a retras
Întregu-i neam de viţă bourească.
Pe sub stejari când muge şi dă glas
Răsună toată valea latinească.
Porniţi pe firul sângelui în sus
Până-n străbuni, şi să-i ieşim-nainte,
Să-l reîntoarcem viu şi nesupus,
Purtând blazonul stirpei noastre sfinte.
Steaguri de nuntă puneţi pe la porţi,
Trimiteţi veşti de-a lungul şi de-a latul
Că vine Zimbrul, înviat din morţi,
Ca să ne pască vina şi păcatul.
Ademeniţi-l spre aceste zări
Unde mai stăm sub candelele serii
Să pască focul sfânt din lumânări,
Până va da de ziua învierii.
Şi-n templu-acestui neam fără noroc
Unde miroase-a cer şi-a răstignire,
Să-ngenuncheze pe-un altar de foc
Sub care arde steaua lui de Mire.
Când îngerii şi sfinţii cei profeţi
Vor înălţa un paloş de lumină
Capul lui sfânt să sară în peceţi
În cea mai pură zbatere latină.
Porni-va zvon de nuntă în Carpaţi
Şi coruri mari vor murmura în strană.
Iar noi, de focul jertfei luminaţi,
Îl vom zidi în stemă, ca-ntr-o rană.
