Publicarea intr-un tabloid francez a unor fotografii in care ducesa de Cambridge apare topless reprezinta “o atingere adusa vietii private” a cuplului William-Catherine, “grotesca” si “total nejustificata”, au declarat vineri reprezentantii Casei Regale britanice.
Printul William si sotia lui Catherine “sunt profund indurerati dupa ce au aflat ca o revista franceza si un fotograf au adus o astfel de atingere vietii lor private, intr-o maniera atat de grotesca si total nejustificata”, a spus un purtator de cuvant de la Palatul St-James.
Tabloidul francez Closer a publicat pe cinci pagini, in editia lui de vineri, 15 fotografii realizate in timp ce cuplul princiar britanic se bronza pe o terasa, in timpul unei vacante pe care Will si Kate au petrecut-o la inceputul lunii septembrie in regiunea Luberon din sudul Frantei.
Cateva dintre ele, realizate cu un teleobiectiv, o prezinta pe ducesa de Cambridge in timp ce facea plaja fara sutien.
O sursa de la palatul regal britanic a spus vineri dimineata ca acele fotografii sunt autentice, precizand totodata faptul ca palatul londonez este pe cale “sa consulte cativa avocati francezi, pentru a vedea care sunt optiunile posibile”.
Printul William si Catherine, ducesa de Cambridge, efectueaza in aceste zile un turneu in regiunea Asia-Pacifique cu scopul de a-si perfectiona tehnicile aferente protocolului regal. Ducesa a sustinut primul ei discurs oficial din strainatate, joi, in Malaysia.