Aveai părul lung pînă la cer
Atîrnai de dînsul pe pămînt
Mă gîndeam să-ți mîngîi trupul sfînt
Sînii cu sfială să ți-i cer
Aveai părul lung pînă la cer
Atîrnai de dînsul pe pămînt
Mă gîndeam să-ți mîngîi trupul sfînt
Sînii cu sfială să ți-i cer
Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sînt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrățișez îngenunchind
Și apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază și de vînt
Aveai părul lung pînă la cer
Spînzurînd de dînsul pe pămînt…
Din volumul Emil Brumaru, Opera poetică, vol III, Editura Cartier, 2005
👍 Reacții: 0💬 Comentarii: 0🔄 Share-uri: 0
Categorii:
Cea mai frumoasa poezie
