Fără avertisment, viaţa ne aruncă uneori în mijlocul unei furtuni sau într-un vârtej de evenimente și emoții, din care avem senzația că nu mai putem evada. Ne simțim prinse ca într-o capcană și, oricât ne-am zbate, oricât ne-am strădui să scăpăm, parcă nimic din ceea ce facem nu ne ajută, rămânem prizoniere în continuare. Dornice de stabilitate, aruncăm ancore de siguranță spre trecut sau spre viitor, pentru că prezentul parcă nu ne mai aparține, nu mai putem să-l controlăm. Căutăm un refugiu în vremuri de mult apuse sau idealizăm momente ce vor veni, sperând că totul va fi bine.
Sleite de puteri, căutăm cu înfrigurare un liman unde să ne ostoim rănile sufletului. Ne uităm în spate și avem senzația că tot ce ne era familiar, stabil în viața noastră, a dispărut, s-a rispit într-o clipă. Vârtejul ne poartă în ce direcție vrea, fără să putem controla cât de puțin ceea ce ni se întâmplă. Brusc, descoperim că nu suntem decât niște simple marionete ale destinului, iar tot ce ne rămâne este speranța că la un moment dat viața noastră își va relua cursul firesc.
Singură pe lume – așa mi-a mărturisit o prietenă că s-a simțit în momentul în care a divorțat de cel care îi stătuse alături aproape un deceniu, cel care îi jurase că îi va fi alături și la bine, dar și la rău. S-a simțit părăsită, izolată de restul lumii. Era ca și cum se trezise deodată pe o barcă, în mijlocul unei ocean zbuciumat, fără vâsle, fără busolă fără să știe în ce direcție trebuie să meargă. Trebuia să se salveze, dar nu știa cum.
Ce sfat poți să-i dai unei persoane într-o asemenea împrejurare? Poți să o încurajezi, ești tentată s-o compătimești, poți să-i oferi un umăr pe care să poată să plângă, dar nu poți să-i dai sfaturi, pentru că nu ești în locul ei. Teoretic, pare al naibii de ușor să depășești momentul unui divorț, mai ales când cel lângă care ai stat atâta amar de vreme te-a înșelat. Practic, nu-i deloc atât de simplu…
Ce faci când descoperi, pe neașteptate, că viața are alte planuri pentru tine decât cele pe care ți le-ai propus tu? Ce faci când, pe neașteptate, viața îți arată o altă direcție decât cea în care îți doreai tu să mergi? La răspântie de drumuri, alegi calea pe care ți-o dictează instinctul nu cei din jurul tău, pentru că tu trebuie să-ți asumi consecințele tuturor deciziilor pe care le-ai luat la un moment dat silită de împrejurări.
Dar viața ne aruncă, fără preaviz, și în alte vârtejuri mult mai greu de stăpânit. Nici nu vreau să-mi imaginez ce simt cei care descoperă deodată că suferă de o boală incurabilă, cei care au aflat că a pierit o ființă dragă lor, cei care descoperă că nu mai au nimic.
Am trecut și eu în viață prin situații când m-am simțit ca o frunză în vârtejul vieții. Știu că în astfel de momente de cumpănă simți că-ți fuge pământul de sub picioare. Singurul meu refugiu în acele momente a fost rugăciunea și apoi speranța că e și mâine o zi, o zi în care poate lucrurile vor merge mai bine.
De-abia atunci am realizat că trebuie să apreciem ceea ce avem și să nu tânjim după mai mult. Nu degeaba se spune că sănătatea-i cea mai importantă. Dacă suntem sănătoase, putem să depășim toate celelalte necazuri, trebuie doar să fim perseverente, optimiste și să ne gândim că, mai devreme sau mai târziu, există soluții pentru toate problemele.
