fbpx

Încep Zilele Shakespeare la Casa Artelor “Dinu Lipatti”

de

În avanpremiera Festivalului Shakespeare de la Craiova, Primăria Municipiului București, prin Casa Artelor “Dinu Lipatti”, vă așteaptă pe 20, 21 și 22 aprilie la evenimentul “Zilele Shakespeare”, prilejuit de aniversarea a 454 de ani de la nașterea dramaturgului și poetului William Shakespeare.

“Muzica este hrana sufletului”, spunea marele Will. Spirit profund muzical, Dinu Lipatti avea același crez. De aceea, cu imensă onoare și bucurie, îl invităm pe Shakespeare în Casa Lipatti.

Timp de trei zile, începând cu orele 19.00, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, vor avea loc trei conferințe pe tema operelor shakespeariene, susținute de profesorul George Volceanov, directorul departamentului filologic al Facultăţii de Litere din Universitatea Spiru Haret și scriitorii Lucia Verona și Horia Gârbea, președintele Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România.

Cei trei conferențiari vor prezenta, de asemenea, proiectul „Un Shakespeare pentru mileniul III”. Este vorba despre traducerea în limba română, în 16 volume, a operelor complete semnate W. Shakespeare, proiect ce va fi finalizat anul acesta, anul Centenarului Marii Uniri.

În Casa Artelor ”Dinu Lipatti”, muzica și poezia se vor împleti pe ritmuri elisabetane, purtându-ne cu gândul către epoca de aur a Reginei Elisabeta I, către seratele muzicale și de teatru din sălile somptuoase ale castelului Windsor.

Vineri, vor recrea acea atmosferă solista Mădălina Petre și chitaristul Radu Vâlcu, prin recitalul de sonete și muzică “Din dragoste pentru Shakespeare” – al cărui program cuprinde lucrări compuse de John Dowland, Sir Arthur Somerwell, Thomas Morley.

Sâmbătă soprana Marta Sandu, tenorul Andrei Lazăr, pianista Mădălina Florescu, violonistul Cristian Balaș și actorul Cristian Iacob vor susține recitalul extraordinar “Shakespeare și Muzica”, ce va cuprinde arii din operele “Romeo și Julieta” de Sergei Prokofiev, “Macbeth”, “Otello” și „Falstaff” de Giuseppe Verdi, precum și unele dintre cele mai iubite sonete shakespeariene.

Duminică, 22 aprilie, în avanpremiera Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, actorul și regizorul Emil Boroghină, directorul fondator al festivalului, va susține recitalul extraordinar “Recitindu-l pe Shakespeare… Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori”.

Conceptul evenimentului aparține regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

Găsiți detalii despre eveniment și artiști pe pagina oficială www.facebook.com/casadinulipatti

PROGRAMUL COMPLET

Vineri, 20 aprilie

 

19:00 Conferința „Contextul istoric al operei shakesperiene” susținută de Prof.univ.dr. George Volceanov

 

20:00 Recital de sonete și muzică pe versuri de Shakespeare „Din Dragoste pentru Shakespeare”

 

Mădălina Petre – voce și text

Radu Vâlcu – chitară

 

„Fantasia X” – Alonso Mudara

 

„The right Honorable Robert, Earl of Essex” – John Dowland

Text: Sonetele 7, 8

 

„The wind and the rain” (din comedia Tewlfth Night) – Arthur Somerwell și Thomas Morley,

versuri William Shapeskeare

 

„Melancholy Galliard” – John Dowland

Text: Sonetele 49, 50, 51

 

„O mistress mine” (din comedia Twelfth Night) – Arthur Somerwell și Thomas Morley, versuri William Shakespeare

 

„Tarleton`s Resurrection” – John Dowland

Text: Sonetele 43, 68

 

„Greenleves” – cantec traditional elisabetan

 

„English Suite” (2&3) – John Duarte

 

„Visul unei nopți de vara” (Monologul final al lui Puck) – aranjament de Radu Vâlcu și Mădălina Petre, text: Nicu Alifantis

 

„Solus Cum Sola” – John Download

Text: Sonetele 10, 18, 35

 

„Take, oh take this lips away” (Five Shakespeare songs op 23) – Roger Quilter

 

„Lachrimae Pavan” – John Dowland

Text: Sonetele 66, 81, 87, 98

 

„Sir John Smith, His Almaine” – John Dowland

Text: Sonetele 130 131 132

 

„It was a lover and his lass” (din comedia pastorala As you like it muzica Thomas Morley)

Textele fac parte din „Opere complete” de William Shakespeare, Volumul IX, Editura Univers

 

 

 

Sambata, 21 aprilie 2018, ora 19

 

19.00 – Conferința ”Elemente ale literaturii polițiste în operele lui Shakespeare” susținută de scriitoarea Lucia Verona

 

20.00 – Recital „Shakespeare și Muzica” susținut de soprana Marta Sandu, tenorul Andrei Lazăr, pianist Mădălina Florescu, violonistul Cristian Balaș, actorul Cristian Iacob

 

  1. William Shakespeare – Sonetul 8 – Cristian Iacob

 

  1. Franz Schubert “An Sylvia” pe versuri din “Doi tineri din Verona” de William Shakespeare – Andrei Lazăr

 

  1. William Shakespeare – Sonetul 138 – sir Toby – Cristian Iacob

 

  1. Giuseppe Verdi – Aria Nanettei “Un fil di soffio” din opera Falstaff – Marta Sandu

 

  1. William Shakespeare – Sonetul 44 – Cristian Iacob

 

  1. Giuseppe Verdi – Aria lui Mcduff din opera Macbeth “Ah, la paterna mano” – Andrei Lazăr

 

  1. William Shakespeare – Tirada lui Jacques Melancolicul din “Cum vă place” – Cristian Iacob

 

  1. Giuseppe Verdi – Aria Desdemonei din opera Otello “Ave Maria” – Marta Sandu

 

  1. William Shakespeare – Sonetul 137 – Falstaff – Cristian Iacob

 

  1. Joseph Haydn “She never told her love” pe versuri din “A douasprezecea noapte” de William Shakespeare – Andrei Lazăr

 

  1. William Shakespeare – Sonetul 95 – Falstaff – Cristian Iacob

 

  1. Giuseppe Verdi – Aria Desdemonei din opera Otello “Salcia” – Marta Sandu

 

  1. William Shakespeare – Catren – Cristian Iacob

 

  1. Sergei Prokofiev „Romeo și Julieta” – aranjament pentru vioara și pian de Lidia Baich și Matthias Fletzberger – Cristian Balaș (vioară) și Mădălina Florescu (pian)

„Introducere”

„Julieta”

„Dansul cavalerilor”

„Mercuțio”

„Duelul și moartea lui Tybalt”

 

  1. William Shakespeare – Sonetul 66 – Cristian Iacob

 

  1. Charles Gounod – Aria lui Romeo “Ah, leve toi soleil” – Andrei Lazăr

 

  1. William Shakespeare “Romeo și Julieta” – Mercuțio (partea I)– Cristian Iacob

 

  1. Charles Gounod – Aria Julietei “Je veux vivre” – Marta Sandu

 

  1. William Shakespeare “Romeo și Julieta” Mercuțio (partea II) – Cristian Iacob

 

  1. Charles Gounod – Duet Romeo și Julieta “Ange adorable”- Marta Sandu și Andrei Lazăr

 

 

Duminică, 22 aprilie 2018, ora 19

 

19.00 – Conferința ”Shakespeare. Sonete celebre, sonete ascunse” susținută de scriitorul Horia Gârbea

 

20.00 – Recital „Recitindu-l pe Shakespeare… Lumea-ntreagă e o scena și toți oamenii-s actori” susținut de actorul și regizorul Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului International Shakespeare de la Craiova

 

„Hamlet” – Hamlet

„Cum vă place”– Jaques

„Visul unei nopți de vară” – Puck

„Romeo și Julieta” – Mercutio

„Neguțătorul din Veneția” – Shylock

„Iulius Caesar” – Brutus

„Hamlet” – Hamlet

„Richard II” – Richard II

„Heric V” – Heric V

„Richard III” – Gloucester

„Cum vă place” – Jaques

„Regele Lear” – Bufonul

„A douăsprezecea noapte” – Feste

„Sonetul 66”

„Furtuna” – Prospero

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.