fbpx

Mozartissimo, ediția a doua, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”: 6-8 iulie 2018

de

Casa Artelor “Dinu Lipatti”, în parteneriat cu Opera Națională București și Asociația “Clasic e Fantastic” invită din partea Primăriei București publicul iubitor de frumos la trei zile dedicate muzicii și personalității lui Mozart. Evenimentul a fost conceput de pianista și regizoarea Alice Barb atât pentru iubitorii maturi ai muzicii clasice, cât și pentru cei mici, abia inițiati în artele spectacolului.

Pe lângă expozițiile și filmele documentare pregătite, personalități culturale marcante și nume de referință ale scenei muzicale clasice românești vor trece pragul Casei Lipatti și îi vor încânta pe toți cei prezenți cu o serie de conferințe memorabile și recitaluri extraordinare, ce vor omagia creația și memoria lui Wolfgang Amadeus Mozart.

Vineri, 6 iulie, de la orele 17.00 vor fi deschise cele două expoziții, “Viața și creația lui W. A. Mozart” – în aer liber și “Costume din operele lui Mozart”, expoziție realizată în parteneriat cu Opera Națională București, în interiorul Casei Lipatti. Expozițiile vor fi deschise pe tot parcursul evenimentului, între orele 17.00 – 22.00, iar în timpul vizitării lor veți putea audia compoziții semnate de Mozart, în interpretarea marelui nostru pianist Dinu Lipatti.

Orele 18.00 vor marca începutul proiecției de film „Viena lui Mozart”, al regizorului Marieke Schroeder, o producție austriacă din 2006, iar de la orele 19.00, Prof. Univ. Dr. Dan Dediu va susține conferința cu titlul “Scheme simbolice în operele lui Mozart și reflexiile lor muzicale”.

De la orele 20.00, pianistul Horia Mihail va susține Recitalul extraordinar “Pianul călător”. În program: Sonata nr. 9 în Re major, K. 311; Fantezia în re minor, K. 397; Sonata nr. 11 in La major, K. 331; Fantezia în do minor, K. 475; Sonata nr. 14 în do minor, K. 457.

Sâmbătă, 7 iulie, de la orele 18:00 va avea loc proiecția de film “Omul din spatele Marii Simfonii nr. 40” – regizor Tom Service, o producție BBC, Marea Britanie, urmată, de la orele 19.00, de Conferința “Voci românești în dialog cu creația mozartiană”, susținută de Lector Univ. Dr. Irina Hasnaș.

Cea de a doua seară a Festivalului Mozartissimo îi va aduce pe scena din Salonul de muzică al Casei Lipatti pe soprana Irina Iordachescu și pe baritonul Șerban Vasile, acompaniați, la pian, de Mădălina Florescu în Recitalul extraordinar “Culori mozartiene” – arii și duete din operele : “Nunta lui Figaro”, “Don Giovanni” și “Cosi fan tutte” de W. A. Mozart.

Prima parte a programului de duminică, 8 iulie, va fi dedicată copiilor. Asociația “Clasic e fantastic” va prezenta, de la orele 18.00, în Salonul de Muzică, spectacolul pentru copii “Copilăria lui Mozart”, o poveste dintr-o lume plină de regi şi cavaleri, de trăsuri şi castele, care are loc în casa unor muzicieni din Viena, capitala Austriei, o locuinţă plină cu obiecte ciudate care se dovedesc a fi….instrumente muzicale. Casa aparţine, bineînțeles, familiei Mozart. Spectacolul muzical este adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 10 ani.

La orele 19.00, jurnalistul Marius Constantinescu îl va aduce, în fața publicului, pe Wolfgang Amadeus cel de dincolo de cortină, în conferința “Mozart din spatele etichetei”.

Festivalul Mozartissimo la Casa Artelor Dinu Lipatti se va încheia prin Recitalul extraordinar “Flautul fermecat – Mozart 100%”, al flautistului Ion Bogdan Ștefănescu și pianistei Verona Maier, cu un program din care vor face parte, printre altele, Sonata în sib major, KV 10; Andante în do major, KV 315; Sonata în sol major, KV 11 și Rondo din ”Mica serenadă” în sol major, KV 525.

Wolfgang Amadeus Mozart şi Johann Sebastian Bach au fost compozitorii aflaţi mereu în centrul muncii lui Dinu Lipatti, cel mai mare pianist român al tuturor timpurilor, care a cântat Mozart chiar înainte de a învăța să zâmbească. La vârsta de trei ani, tatăl său, Theodor Lipatti, l-a descoperit pe micul Dinu, un băiețel cu o privire foarte serioasă, așezat la pian și cântând, inimaginabil pentru anii săi, un menuet de Mozart pe care auzul său absolut îl memorase. Mama lui, Ana Lipatti, îl interpreta frecvent la pian.

Datorită unui document muzical extraordinar, de la ultimul recital al lui Dinu Lipatti – Besancon, Franța, 16 septembrie 1950 – , a rămas lumii întregi interpretarea inegalabilă a Sonatei nr. 8 în la minor, K 310 a lui Mozart, pe care o veți putea audia în timpul vizionării expozițiilor.

Pentru a onora puternica legătură între cei doi muzicieni, timp de trei zile, Casa Artelor “Dinu Lipatti” își va deschide complet ușile pentru public și va transforma serile de week-end într-o incursiune fascinantă în lumea muzicii clasice de anvergură.

Intrarea este liberă, in limita locurilor disponibile în Salonul de muzică. Puteți face rezervări de luni până vineri, între orele 12.00 – 16.00, la numărul de telefon 031 425 25 63 si pe contul de facebook al Casei Artelor “Dinu Lipatti”.

Festivalul Mozartissimo la Casa Artelor “Dinu Lipatti”

Ediția a II-a

6 – 8 iulie 2018

 

Vineri, 6 iulie

17:00

Expoziție în aer liber “Viața și creația lui W. A. Mozart”

Expoziție “Costume din operele lui Mozart” – Opera Națională București

Audiție “Dinu Lipatti interpretând Mozart”

18:00

Proiecție film – „Viena lui Mozart”, regizor Marieke Schroeder, Austria, 2006

19.00

Conferință Prof. Univ. Dr. Dan Dediu – “Scheme simbolice în operele lui Mozart și reflexiile lor muzicale”

20:00

Recital extraordinar Mozart – “Pianul călător” – Horia Mihail

 

Sâmbătă, 7 iulie

17:00

Expoziție în aer liber “Viața și creația lui W. A. Mozart”

Expoziție “Costume din operele lui Mozart” – Opera Națională București

Audiție “Dinu Lipatti interpretând Mozart”

18:00

Proiecție film – “Omul din spatele Marii Simfonii nr. 40”, regizor Tom Service, producție BBC, Marea Britanie

19.00

Conferință Lector Univ. Dr. Irina Hasnaș – “Voci românești în dialog cu creația mozartiană”

20:00 Recital extraordinar de arii și duete – “Culori mozartiene”

Irina Iordachescu, soprană

Șerban Vasile, bariton

La pian, Mădălina Florescu

 

Duminică, 8 iulie

17:00

Expoziție în aer liber “Viața și creația lui W. A. Mozart”

Expoziție “Costume din operele lui Mozart” – Opera Națională București

Audiție “Dinu Lipatti interpretând Mozart”

18:00

Spectacol pentru copii “Copilăria lui Mozart” – Asociația “Clasic e fantastic”

19:00

Conferintă Marius Constantinescu, jurnalist – “Mozart din spatele etichetei”

20:00

Recital extraordinar “Flautul fermecat – Mozart 100%”

Ion Bogdan Ștefănescu, flaut

Verona Maier, pian

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.