Leonid Dimov – Poemul esentelor

Treceau orele, treceau norii, treceau mamelucii,
Iar eu am visat azi-noapte ca mi-am pierdut papucii…
Desi stiam inca din lenesa tinerete
Ca naratiunea, ironia, imaginile glumete
N-au ce cauta in cadente:
Ca poezia tine de esente.
Eu insa, elev fiind, ca toti naucii,
Imi pierdusem – pe coridoare ori in sali – papucii
Si-i cautam, desi era ora de fizica,
Desi acuzat eram ca nu ma dedau la metafizica,
De catre ceilalti versificatori din urbe,
Ci ca tot umblam prin scaieti, grohotisuri si turbe.
Imi cautam, deci, papucii cu pompoane albastrii
Pe sub banci, pe sub catedre, pe sub sepcarii
(Adica sirurile de sepci atarnate de cuiere,
Daca-mi ingaduiti aceasta putere
De a da cuvantului o semnificatie
Alta decat cea oferita spre consumatie),
Stiind prea bine ca la o anumita etate
Se poate cauta un nasture cazand in eternitate,
Sa poti asa-ntr-o doara sa chemi pe Cineva,
Prin candeluri o raza silind a furnica
Si ca poti sari raiului ulucii
Cautandu-ti papucii,
Noaptea prin sali de marmura multicolora,
Cuprins de spaima ca n-ajungi la ora,
Ca poti culege zilnic in geanta
Cate-un bulgare ori piatra boanta,
Precum a facut acel factor postal –
(Cu numele piesei de sah numita cal)
Ducand locuitorilor telegrama ori chitanta –
Un palat de-a pus jos toata Franta.