fbpx

Ioana Crăciunescu – De la Ana lui Ion la Ana lui Manole

de
Pictorial si interviu cu Ioana Craciunescu pentru Marea Dragoste-revistatango.ro, nr. 70, august 2011

Joacă pe scenele marilor teatre pariziene și, cu banii câștigați în Franța, restaurează case și biserici uitate, în Ardeal. Trăiește străbătând drumurile lumii și adună în vers românesc experiența sa de femeie universală. Am vizitat-o la Ațel și la Pelișor, în conacele reparate și mobilate chiar de ea cu dăruire profundă ca a Anei lui Manole. Am revăzut împreună bisericile și monumentele din zonă și am vorbit despre dragoste și despre destin, despre viață, despre moarte, despre curaj, cu actrița, cu poeta, cu neasemuita femeie Ioana Crăciunescu.

Fotografii de Paul Buciuta

Alice Năstase Buciuta: De la cine ai moștenit atâtea haruri? Ce erau părinții tăi?

IOANA CRĂCIUNESCU: Mama era casnică, iar tatăl meu era inginer constructor. A lucrat foarte mulți ani la INCERC (Institutul de Cercetări în Construcții), la rezistența materialelor, era director acolo și pe baza proiectelor lor s-a făcut Cupola Circului și toate proiectele acelea speciale care s-au încercat în anii aceia groaznici, cum e și Sala Palatului. Tata era un om foarte sensibil, iar părinții mei se iubeau foarte tare. În plus, el avea talent la desen, iar mama cosea, foarte a l’ancienne să spunem – chiar a făcut cadou, unei fine pe care am botezat-o, o față de masă cu piticuți, erau vreo-sută de ovale, brodate de mână, pe desene făcute de tata.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci erau și ei artiști.

IOANA CRĂCIUNESCU: Da, erau… Și erau niște oameni care se iubeau, dar era altceva pe atunci, pe vremea aceea căsnicia nu însemna numai “Fă-mi de mâncare, dă-mi”, era și o formă de tandrețe, ieșeau seara la cină, dansau, tata pleca dimineața la serviciu, mama, în afară de grija copiilor, se apuca de cusut, să-i arate tatei ce a făcut ea, erau griji pe care probabil le-am moștenit și care mă fac să fiu total neadaptabilă vremurilor moderne. Mă adaptez ca un războinic, din mers, dar nu înseamnă că sufletul meu sau felul în care gândesc eu viața sau lumea din jur are ceva în comun cu sălbăticia sau cu agresivitatea asta. În niciun caz.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu ți-a dăunat în iubire modelul ăsta așa perfect?

IOANA CRĂCIUNESCU: Ba da, pentru că am pus întotdeauna căsnicia la niște baremuri care, dacă s-au dovedit a fi fost prea sus pentru partenerii mei de viață, m-au determinat să fiu prima care am plecat; am plecat pentru că nu suport să trăiesc într-o casă cu un om care să fie sub nivelul așteptărilor mele despre ce înseamnă familie, iubire, încredere, respect, cuvinte din astea demodate. După aceea mi-am făcut refugiul în prietenii, dar e foarte adevărat că prieteniile te deziluzionează destul de des și ele. Și atunci, uite, mă trezesc la vârsta asta că îmi fac refugiul în clădiri vechi, pe care le restaurez, pentru că ele nu mă înșală, se bucură de ce repar în ele, iar la ele chiar pot să repar multe lucruri și totul e vizibil. |n rănile unui om nu e vizibilă operația. Operația estetică a unei răni sufletești a unui om e greu de făcut. M-a ajutat foarte mult și meseria, pentru că am putut să-mi vărs supărările pe texte de Dostoievski sau pe tragedii grecești, poezia m-a salvat în alte lucruri. Echilibrul meu interior s-a construit ca o cazemată, înăuntrul căreia mi-am salvat inima.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar ai spus: M-a salvat meseria! Care e meseria ta, că noi te știm în multe ipostaze. Ce spui când te întreabă cineva ce meserie ai?

IOANA CRĂCIUNESCU: Meseria de a fi eu?!

Marea Dragoste / revistatango.ro: Și, dincolo de asta?

IOANA CRĂCIUNESCU: Întreprind foarte multe lucruri, eu ca eu. Eul meu e în formare și el, în permanență, nu e același de la trei ani, nici același de la 20, nici același de la 40, e un eu în formare care uneori îmi pretinde nebunii, cum a fost faptul că am luat-o de la zero în Franța. E o nebunie să începi într-o țară străină, într-o limbă străină. Și tot eul ăsta mi-a pretins să mă apuc de parohiile astea și e un eu răzvrătit care a zis mereu: Ce dacă? Ce dacă nici măcar exemplul unei persoane nu e suficient? Eu nu cred în exemplul în care îți dai foc în piața publică. E un exemplu disperat. Eu am o disperare constructivă.

Am înfrumusețat spațiul din jurul meu ca să par și eu frumoasă

Marea Dragoste / revistatango.ro: Poezia când a apărut în viața ta?

IOANA CRĂCIUNESCU: Scriam de mică. Înainte să fiu actriță, am și publicat.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci, întâi ai fost poetă.

IOANA CRĂCIUNESCU: Și continui să fiu poetă, am structură de scriitor, nu de actriță. Dacă aș avea structură de actriță nu aș face asta, mi-aș face operații estetice, mi-aș pune dantura, mi-aș face un lifting…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu ți-ai făcut nicio operație estetică?

IOANA CRĂCIUNESCU: Nimic, nici măcar nu apuc să mă dau cu cremă în fiecare dimineață.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Și atunci, de ce arăți atât de bine?

IOANA CRĂCIUNESCU: De fapt, nu mă protejez deloc, ci trăiesc într-o mare fericire cu natura, umblu foarte mult în aer liber, în pădure, fac baie în râul rece, în ianuarie, deci, din punctul ăsta de vedere sunt foarte nesupusă, nu-mi pun problema că plouă, că ninge, să mă feresc, nu intră asta în capul meu; uită-te la mâinile mele, sunt mâini muncite, nu am mai ajuns să-mi fac o manichiură de secole.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Atunci ai fost dintotdeauna frumoasă, ai de la Dumnezeu asta?

IOANA CRĂCIUNESCU: Acum, dacă mă uit la fotografiile mele din tinerețe, mi se arată o fată tânără frumoasă. Numai că eu am suferit toată tinerețea că sunt urâtă, pentru că nu am intrat pe calapoadele frumuseții locale. Practic, abia după 40 de ani, în Franța, prin complimentele primite acolo, am aflat că sunt “frumoasă”. Din cauza acestei lungi copilării în care m-am considerat urâtă, am încercat să mă înfrumusețez cu alte mijloace: muzica, lectura, călătoriile, cu gastronomia, cu plăcerea pentru lucruri frumoase. Am înfrumusețat spațiul din jurul meu ca să par și eu frumoasă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Și ai jucat “rolul care te-a făcut Pițurcă”, cum ai spus tu, rolul care te-a făcut foarte celebră, Ana lui Ion, în Blestemul pământului, blestemul iubirii, un rol de mare înălțime, dar un rol de femeie urâtă, până la urmă.

IOANA CRĂCIUNESCU: Așa și eram, așa și am fost distribuită, numai că ceea ce nu știe lumea este că eu sunt foarte fotogenică, îngrozitor de fotogenică. Pe imagine apar calitățile pielii, ale privirii, nu știu…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci a fost greșeala ca din Pe Aripile Vântului, unde se spune că Scarlet O’Hara nu era frumoasă, dar Vivien Leigh era… Și în Ion, Ana era urâțică…

IOANA CRĂCIUNESCU: Da, greșeala e că uneori sufletul, – deși nu vreau să zic că am un suflet frumos – dar sufletul iese și luminează dincolo de ce poate să facă o trăsătură fizică… Vedem și atâtea perfecțiuni estetice care, atunci când deschid gura, te fac să vrei să te ascunzi repede sub masă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum de nu te-au corupt franțuzoaicele cu obiceiul lor de a-și face multe operații estetice?

IOANA CRĂCIUNESCU: Ridurile sunt un limbaj al frumuseții. M-am dus în Franța, la o petrecere, și am întârziat un pic, iar când am intrat acolo m-am gândit “ce caut eu aici?” Toată lumea era îmbrăcată frumos, toți râdeau, zâmbeau, că, până să ajung eu, băuseră deja două rânduri de șampanie. Și cum mă uitam la ei, mi-am dat seama că niciun râs nu era mai departe de un zâmbet, pentru că nu mai aveau expresie de la atâta botox și atâtea lifting-uri. Și mă durea sufletul pentru ei; ca expresie, din punctul meu de vedere erau zombie.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Bine, tu ca actriță ai nevoie de toate expresiile, nu poți să paralizezi de tot.

IOANA CRĂCIUNESCU: Păi sunt și ei actori și actrițe, uită-te la Catherine Deneuve, toate operațiile pe care și le-a făcut sunt în total dezavantaj. Îți dai seama ce tristețe e ca tu să ai o vârstă, o experiență de viață, să știi cât ai trăit și ce ai trăit și să nu te poți exprima pe tine, în spatele tău să fie mereu un doctor și lucrârile lui.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Tu nu suferi, ca orice femeie, că îmbătrânești?

IOANA CRĂCIUNESCU: Nu, deloc. Cea mai mare criză de bătrânețe am avut-o la 22 de ani. Vorbesc foarte serios. Eram căsătorită de 4 ani, soțul meu era la Sf. Gheorghe, și eu am fost invitată de o colegă la ziua ei de naștere. Și toată lumea mă invita la dans, dar eu mă simțeam femeie căsătorită de câțiva ani și bătrână și am avut o seară tristă acolo în fotoliu, parcă eram mam’mare… Dar mi-am epuizat toată criza de bătrânețe atunci, la 22 de ani.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Crezi că în iubire partenerii trebuie să fie de vârste apropiate?

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste
  • Title: Pictorial si interviu cu Ioana Craciunescu pentru Marea Dragoste-revistatango.ro, nr. 70, august 2011

Pagini:  1 2 3 4

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *