Ioana Crăciunescu – De la Ana lui Ion la Ana lui Manole

IOANA CRĂCIUNESCU: Nu am niciun fel de problemă, nici cu bătrânul, nici cu tânărul, problema la diferența de vârstă e de conviețuire, nu de iubire. Pentru că sunt gusturi diferite, pentru că el vrea muzica aia, tu vrei alta, el vrea mâncarea aia, tu o vrei pe cealaltă, el vrea la discotecă, tu vrei la piscină, adică sunt probleme de adrese diferite din cauza generației. Dar nu e o problemă de iubire sau de compatibilitate, ci este un efort mai mare din partea amândurora, fiecare trebuie să lase de la el.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci gura lumii nu te-ar interesa.

IOANA CRĂCIUNESCU: Măi, mă doare, mă dor discuțiile, dar răspunsuri am de i se închide gura lumii cu șapte lacăte. Cred că sunt foarte mulți băieți tineri, care au avut o copilărie nu știu cum, și care caută femei mai în vârstă decât ei, pentru că, astfel, poate, caută un echilibru. Am cunoscut și eu în zona asta, realmente copii lăsați, lepădați, la care sentimentul matern se confundă cu sentimentul de tandrețe, de iubire. Sunt și femei cărora poate le-a lipsit tatăl și sunt atrase de bărbați mai în vârstă. Și eu sunt atrasă de astfel de bărbați.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Și ai fost atrasă de bârbați mai în vârstă și mai demult, și la 20 de ani?

IOANA CRĂCIUNESCU: Da, dintotdeauna. În primul rând că e un decalaj de inteligență, de o experiență interioară, și care nu corespundea când aveam eu 20 de ani cu un băiat de 20 de ani, corespundea cu unul de 40. Deci nu era o diferență de vârstă, era o egalitate de structură, era ca și cum eram colegă de școală cu unul de 40, iar cel de 20 de ani era ca și cum era colegul meu de grădiniță. Nu puteam să ies pe stradă cu unul de grădiniță, chiar dacă știa să-mi cumpere înghețată, nu?

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ne înțelepțim odată cu vârsta?

IOANA CRĂCIUNESCU: Ne mai și prostim. Depinde ce drum alegi. Dacă alegi drumul ascensiunii politice, sociale, financiare, te cam prostești. Există, însă, și alte drumuri…

Sunt educată să cred în căsătorie, în familie

Marea Dragoste / revistatango.ro: Crezi că există o singură mare iubire într-o viață sau avem mai multe? Există jumătatea noastră?

IOANA CRĂCIUNESCU: Cred că există. De fapt, sunt convinsă că există. Nu-i obligatoriu să o întâlnești, dar tu cauți și alegi. Și ți se poate întâmpla să ai mai multe întâlniri care să ți se pară marea dragoste, dar, până la urmă, să nu fie chiar jumătatea căutată. Uneori chiar o poți întâlni, dar, din niște motive total diferite de ce crezi tu, lucrurile nu pot să avanseze în direcția asta: pot fi la mijloc o familie, niște copii etc. Cred că măcar de două ori în viață am întâlnit nu jumătatea, dar ceva similar; aveam 14-15 ani, el era fotograf celebru, eu eram mică, ne țineam de mână… Continuă să fie o mare prietenie și continui să tremur când îl văd. El are copii, e bunic, iar soția lui, când mă vede, râde și eu îi zic: Te rog frumos, Corina, dă-ne voie să ne plimbăm doi pași de mână, pentru că așa îmi aduc aminte tinerețea.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Poți să-mi spui cine este?

IOANA CRĂCIUNESCU: Toată lumea îl știe, e un mare fotograf la New York, Dan Lecca. Când aveam eu 15-16 ani el studia la Arte Plastice și era într-un grup muzical, Coralis. Noi doi nu am avut o relație, nici nu m-a pupat pe frunte. În schimb, m-au lăsat mama și tata să-l pup eu o dată, pe frunte. Și îmi aduc și acum aminte câtă emoție am simțit și cum am fugit apoi, tulburată… El dormea și părinții mei au zis: Du-te și trezește-l! Eu m-am uitat în stânga, în dreapta… Mama se uita la mine, încuviințând din priviri… L-am pupat pe frunte și cred că mi-au ars buzele vreo 20 de ani… Am avut parte de soiul ăla de frumusețe, de iubire, care, chiar dacă nu e consumată, rămâne o viață. Și acum țin foarte mult la ei, la toți din familia lui, că îi cunosc copiii, nepoții, au venit și aici. Amintirile astea sunt lucruri care te leagă sufletește și nu pot fi întinate, nu pot fi murdărite. Și am mai întâlnit o mare iubire la maturitate, dar nu s-a putut să rămânem împreună. Atunci ești deja format, personalitatea ta sau a celuilalt e construită, presupune un sacrificiu să devii ca celălalt sau celălalt să devină ca tine. Și atunci totul devine mult prea complicat. La noi așa a fost, mai ales că vorbesc de personalități foarte bine definite, de țări străine, de limbi străine, de locuri străine, pe care noi nu am putut să le armonizăm. Nu întotdeauna poți să unești acești poli, deși știi precis că e jumătatea ta. Dar e jumătatea ta de pe altă planetă și dintr-o altă viață.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci niciunul dintre cei trei soți ai tăi nu a fost jumătatea ta?

IOANA CRĂCIUNESCU: Soții mei au fost iubiți, și ei o știu mai bine decât pot să spun eu într-un interviu. Numai că, într-adevăr, eu am avut o predilecție pentru oameni extraordinar de cultivați, de inteligenți, de rafinați, iar în mine s-a ascuns întotdeauna și un muncitor, un muncitor din ăsta salahor, un muncitor de mină… Iar ei vedeau mult în mine actrița și femeia socială; profilului lor le corespundea Ioana Crăciunescu cea de pe covorul roșu sau de la premierele cu trandafiri, dar nu le corespundea Ioana aceea cu mâinile în noroi, trăgând garduri de sârmă. Nu corespundeam, dar nu îmi dădeam seama de asta de la început, îmi dădeam seama numai prin conviețuire. Eu când vreau să primesc oameni zic: Veniți! Indiferent că vin dușmani, că vin prieteni, că unii vorbesc de bine, alții de rău, la mine e mereu casa deschisă. Intram astfel în conflictul “Da, de ce ăla, da, de ce aia?”, și sufletul meu suferea pentru că, pentru mine, bucuria față de ceilalți este esențială. Iar când începi să-mi pui garduri pe unde să alerg, mă răzvrătesc. Chiar ți-am spus aseară că mă rog de doctori să nu-mi spună “nu”. Să nu-mi spună că nu e voie! Să-mi spună “ar fi mai bine să nu…”, “dacă se poate evitați…”, pentru că dacă cineva îmi spune “nu”, iese din mine o zmeoaică, iar asta poate să fie în multe domenii, uneori e un nu nerostit, dar care îți interzice ieșirea și care îți interzice să te comporți normal și așa cum ești. Cred că niciunul dintre soți nu ar fi acceptat ca banii câștigați de mine să-i arunc practic pe ce vezi tu în jur, pentru că toți gândeau: Vreau o mașină, vreau o vacanță nu știu unde, la ce îți trebuie să cumperi noroaiele astea, la ce îți trebuie cărămidoaiele astea, la ce-ți trebuie să te cerți cu toată lumea? Pentru că eu conduceam șantiere cu oameni care sunt mai puțin educați, mai te și înjură, îi mai și înjuri, că n-ai încotro. Deci, nu au fost greșeli de alegere, au fost în durata relației… Oricum, am stat majoritatea timpului căsătorită, am stat aproape 10 ani cu fiecare dintre soți – 7-8 ani cu primul, 10 cu al doilea, 10 cu al treilea, deci, majoritar, am fost o femeie căsătorită. Pauză am luat acum, după a treia căsătorie, și nu regret, pentru că așa a fost să fie, mai ales că nu aveam nici copii care să-mi pună în balanță decizia. De obicei m-am gândit mult până să mă despart, mi-a luat doi trei ani, m-am codit, dar când s-a făcut paharul ăla plin și am zis: Nu mai pot, nu mai pot să avansez!, am plecat eu, cu orice risc. În general am plecat eu.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Crezi că are vreo însemnătate dacă noi am plecat dintr-o relație?

IOANA CRĂCIUNESCU: Nu, nu are nicio însemnătate asta, dar când zic “am plecat eu” înțeleg că poate el nu își dorea să plec eu. Mai ales că bărbații, în general, sunt ceva mai docili și se acomodează mai ușor în formula asta fixă, impusă, ei au mai multă nevoie de o rigoare și de un cadru fix.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar părăsită ai fost? Te-a putut părăsi cineva vreodată?

IOANA CRĂCIUNESCU: Da, sigur. Nu știu dacă am fost părăsită, dar au fost și care au renunțat să lupte și s-au retras. Eu mă las și foarte greu, pun foarte multe curse și nu toți reușesc să tracă peste ele. Știi, ca fata |mpăratului Roșu… Nu toți sunt dispuși să meargă până la eventuala tăiere a capului, reușeșc să facă una, două dintre marile performanțe, după care gata! Și eu sunt, bineînțeles, deziluzionată ca fiecare femeie îndrăgostită: Uite, nu a fost în stare și să aducă pe tavă capul balaurului. E ca în turnirurile pentru prințese: sunt mulți cavaleri la linia de plecare și foarte puțini la linia de sosire.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Mai crezi în căsătorie?

IOANA CRĂCIUNESCU: Sunt educată să cred în căsătorie, în familie și nu am nicio îndoială. Sunt împotriva unei familii în care sunt certuri, în care copiii urlă, sunt împotriva faptului că, uneori pentru societate, vrem să acceptăm o formulă care ne pune la adăpost de judecata lumii sau de judecata șefilor, sau a vecinilor, sau a familiei. Noi suntem, din punctul ăsta de vedere, o societate mai înapoiată. |nsă, sincer îți spun, eu aș vrea ca oamenii să se respecte și să existe o anumită fidelitate în iubire, în căsătorie, în familie, pentru că toate acestea sunt niște forme de viață care fac lumea mai frumoasă. E o plăcere să vezi un cuplu fericit, cu copii, cu o casă, cu o meserie, îți dă încredere și, Slavă Domnului, am multe exemple pozitive. Nu sunt deloc neîncrezătoare în căsătorie și nici măcar nu pot să zic că au fost nereușite căsătoriile mele. Au fost reușite, dar până într-un punct. Putem spune că s-au consumat mai repede, însă nu toate mașinile rezistă 40 de ani. Unele rezistă mai puțin și trebuie să le schimbi.

Sunt foarte mulțumită de iubirile pe care le-am avut

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de însemnată este, pentru tine, fidelitatea într-o relație, într-o căsnicie? Dacă soțul te-ar fi înșelat, l-ai fi părăsit?