fbpx

Corespondenta Malmö – Cezar, asaltat de jurnalisti pe covorul rosu, la deschiderea oficiala Eurovision 2013

de

Duminica a fost o zi fara repetitii pentru echipa Eurovision Romania. Astfel, profitand de dimineata libera, Cezar si insotitorii sai in aventura din Suedia au facut o excursie in Rosengård, o suburbie a orasului Malmö, unde s-a nascut si a copilarit celebrul fotbalist Zlatan Ibrahimovic. Seara, toata lumea s-a indreptat spre Opera din Malmö, pentru ceremonia oficiala de deschidere a Eurovision Song Contest 2013.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

In seara zilei de 12 mai, Cezar si colegii sai de scena au pasit pe covorul rosu, alaturi de artistii din celelalte tari participate la Eurovision, in cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a evenimentului. Cu toata vremea rece din orasul suedez, jurnalistii acreditati si fanii competitiei au stat mai multe ore afara, in fata Operei din Malmö, asteptand ca favoritii lor sa le treaca prin fata. Si, chiar daca dupa reprezentantii Romaniei au mai intrat pe covorul rosu artisti din cel putin zece alte tari, ultimul care a incheiat sesiunea de interviuri, autografe si fotografii a fost Cezar. Contratenorul a fost provocat in numeroase randuri sa interpreteze diferite arii de opera, fragmente din piesa sa de la Eurovision – It’s My Life -, ba chiar si un… “Merry Christmas!” („Craciun fericit!”), in varianta personala.

“M-am simtit foarte bine in mijlocul fanilor si al presei”, a declarat Cezar la incheierea ceremoniei. “Ca ma plac sau ca nu ma plac, cu totii au vrut sa afle cat mai multe despre mine – ba mai mult, unul dintre reporterii BBC mi-a solicitat o… lectie de canto ad-hoc! Iar atunci cand vezi atatia oameni pasionati de ceva, cand toti respira parca la unison, este imposibil sa nu traiesti momentul alaturi de ei”, a mai spus artistul roman.

Dupa intalnirea cu presa si fanii, Cezar si echipa sa au asistat, impreuna cu membrii celorlalte delegatii, la un spectacol dedicat inceperii Eurovision. Iar la sfarsit, toata lumea s-a indreptat spre Euroclub, unde petrecerea s-a incins repede. Si acolo, din nou, Cezar a fost asaltat de fani, dornici sa faca fotografii si sa primeasca autografe. Printre acestia s-a aflat si o batranica de 95 de ani, condusa in scaun cu rotile, pe care momentul intalnirii cu Cezar a emotionat-o pana la lacrimi.

Zlatan Ibrahimovic este „Cenusareasa” Suediei. Astfel l-a prezentat ghida care a condus delegatia romana in “Zlatan Tour” pe unul dintre cei mai apreciati fotbalisti ai momentului. Provenind dintr-una dintre cele mai sarace si rau famate regiuni din imprejurimile orasului, sportivul nu a uitat de unde a plecat. Membrii delegatiei romane au avut ocazia sa vada blocul unde a locuit fotbalistul, copil fiind, terenul de joaca, dar si sa-i… calce pe urme, la propriu. De asemenea, autocarul a oprit in fata casei pe care Ibrahimovic a cumparat-o in Malmö, pe malul Marii Baltice, si pe care a decis de curand sa o vanda.

Imagini cu Cezar si echipa Eurovision Romania in Suedia vor putea fi vazute in urmatoarea editie a emisiunii Drumul spre Malmö, de la TVR 1, astazi, de la ora 23.00. Emisiunea poate fi urmarita si pe TVR HD, TVR International, precum si online, pe www.tvrplus.ro.

Cezar va concura in cea de-a doua semifinala a Eurovision Song Contest 2013, pe 16 mai, unde piesa “It’s My Life” (muzica si versuri Cristian Faur) va intra in competitie pe pozitia 17.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.