fbpx

Dan Nicolau: Tot timpul mă minunez ce viaţă frumoasă am

de

După ce-l auzi cântând la trompeta lui miraculoasă – singur, alături de Vunk sau lângă Alina Manole – simți nevoia să-l păstrezi pe Dan Nicolau în amintiri, în imagini, în cuvinte… Primul care a reușit să-l surprindă în lumini și umbre a fost fotograful Ovidiu Udrescu, care a transpus parcă nu doar chipul, ci și muzica lui Dan în imagini. Și lângă portretele artistului am așezat și noi câteva curiozități jurnalistice.

Fotografii de Ovidiu Udrescu

Alice Năstase Buciuta: Te-ai gândit vreodată dacă a fi artist este o șansă în plus de a fi fericit? Îți deschide muzica porțile către fericire sau, dimpotrivă, te face mai sensibil și mai vulnerabil?

Dan Nicolau: Înainte de a fi artist, sunt om! Dacă sunt om şi pot fi artist, atunci este ideal… Ca să-i poţi face pe ceilalţi fericiţi prin muzică sau prin orice altă artă, trebuie să fii tu însuţi fericit. Ca să transmiţi, trebuie să primeşti şi asta ne preschimbă din oameni în artişti. Oferim şi ne oferim… Deci este mai mult decât o şansă în plus, pentru că ştii că împărţi fericire, iar prin muzică şi, prin raportul pe care ea îl are cu ascultătorul, îţi oferă cea mai mare mulţumire. Cred că pe lângă calităţile spirituale pe care muzica ţi le aduce ca artist, cu siguranţă are şi ,,efecte secundare”… Odată cu sensibilitatea,apare implicit, vulnerabilitatea! Nu pot să fiu extrem de specific în care zonă a vulnerabilităţii, însă cred că derivă una din cealaltă, este ca şi binele şi răul, albul şi negrul, ying şi yang!

Marea Dragoste/revistatango.ro: Când anume în copilărie ai știut că muzica va fi drumul tău în viață și e mai mult decât un capriciu sau un posibil hobby?

D.N.: Ha,ha ha, good story! Culmea, niciodată n-am fost cel mai liniştit, cel mai studios, cel mai cuminte copil… Dar în clasa a VII-a părinţii mei au spus: „te dăm la şcoala de muzică, de la o banală şcoală de cartier, trebuie să înveţi în doi ani cât au învăţat alţii în opt!”, pentru că urma examenul de intrare la liceu… Imaginaţi-vă cum a fost s-o iau pe un drum nou la 13 ani, fără prieteni, fără niciun suport profesional, fără ca părinţii mei să fie în vreun domeniu muzical. Răspunsul? Am intrat cu 10 – de parcă ar fi contat vreodată nota! (râde). Dar atunci, în momentul în care am început să aprofundez, am ştiut că e ceea ce vreau să fac! Vreau să fac încă o mică precizare drăgălaşă, legată de alegerea instrumentului… Îmi aduc aminte ziua când, după examenul de aptitudini ca să pot intra la un liceu cu profilul muzical, eram împreună cu tatăl meu și mi s-a adus la cunoştinţă că pot să aleg dintre mai multe instrumente: clarinet, tobe şi trompetă. Evident, primul lucru am zis: wow, o să cânt jazz! Dar nu la tobe şi nici la clarinet… De atunci, de când am primit prima trompetă de la şcoală, care nu vreţi să ştiţi în ce condiţii era, şi până acum, am fost nedespărţiţi…Tot cartierul ştia că e unu care cântă la un instrument de suflat şi face gălăgie… Muzica nu poate fi un hobby, ori intri, aprofundezi, îţi place şi nu mai zici stop niciodată, ori renunţi, sorry.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Deci ce școli muzicale ai făcut și ce ai învățat, important, în școli? Mulți muzicieni se dezic de școală, spun că ea îi încorsetează pe adevărații artiști…

D.N.: Am terminat liceul de muzică George Enescu în 1997 şi, tot în acelaşi an, am intrat la Conservator, pentru cinci ani… Îmi aduc aminte că la admiterea la Conservator am dat vreo șapte examene, se făcea foarte multă materie în şcoală. Acum, ca să intri la master, se dă unul singur! Totul se face în timp, de aceea este bine ca muzica să se studieze de mic, la şcoală, de la o vârstă fragedă, când ai timp şi răbdare… Dacă nu ai răbdare, n-o să vină nimeni să te înveţe să cânţi la vreun instrument sau să fii un vocalist de seara până dimineaţa. Pe de altă parte, e normal ca şcoala să-i încorseteze pe mulţi. Însă nu neapărat şcoala propriu-zisă e problema, ci cutumele ei, profesorii, insensibilitatea lor către deschidere sau materiile fără sens. La un moment dat, odată cu vârsta, vine şi maturizarea personală şi atunci nimeni nu te mai îndrumă să faci ce simţi tu cu adevărat. Practic, în școală, ţi se taie aripile!!! Şcoala te învaţă abc-ul, însă, odată cu rebeliunea interioară aferentă fiecărui artist în devenire, devine aproape insuportabilă. Te sufocă! Te constrânge! Eu am fugit de aceste constrângeri… Și altceva ce pot spune cu siguranţă: şcoala nu-ţi oferă credibilitatea că odată cu terminarea ei o să fii artist…

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum s-au împletit în viața ta muzica și iubirea? Ai învățat să le trăiești și să le înțelegi împreună?

D.N.: Nu, probabil în momentul în care o să reuşesc, va fi un ,,nou hit” muzical (râde). În iubire e mai greu… Oamenii au devenit mai pragmatici decât ne-a fost dat genetic să fim, şi, mai mult, chiar în vieţile lor personale şi cu ei înşişi! Așa că încă reuşesc să fiu single, însă nu cred că-i cea mai bună variantă. De fapt, simt asta pe propria mea piele.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ce i-ai cânta, totuși, iubitei tale de Valentine’s Day?

D.N.: Cred că o piesă foarte populară, superba baladă de jazz My Funny Valentine!

Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar un cântec-mărțișor care ar fi?

D.N.: Careless Whisper, George Michael….

Marea Dragoste/revistatango.ro: Dincolo de faptul că este profesia ta, ce revelații îți aduce muzica, ce te face să simți, să trăiești, să înțelegi? Cei mai mulți dintre noi diferențiem profesia de viață, spunem: „lăsăm tot ce ține de profesie la ușă…”

D.N.: Eu n-o s-o las niciodată la uşa! (râde) Când intru în casă cânt… Cred că muzica este printre puţinele lucruri în viaţă pe care nu le poţi subordona altor lucruri. Nu poţi face bareme, comparaţii sau diferenţe. Când eşti pe scenă, nu mai contează nimic. Închizi ochii şi improvizezi. Nu te mai gândeşti la nimic nefolositor pentru că nu mai ai cum… Instant, te eliberezi de absolut tot şi rămâi doar tu, instrumentul, trupa, ritmul. Nu cred că aş putea vreodată să mă gândesc să fac altceva, este atât de frumos, de cald, de boem, de spiritual, încât muzica şi-a pus amprenta atât de apăsat şi de ferm pe mine şi implicit pe viaţa mea… Tot timpul mă minunez ce viaţă frumoasă am!

Marea Dragoste/revistatango.ro: Pentru că nu putem să inserăm în paginile revistei un cântec, spune-mi, te rog, un vers, o strofă, un gând a cărui frumusețe ar putea egala emoția muzicii pe care o interpretezi.

D.N.: Sunt multe, însă dacă ar fi să dau un exemplu, cred că versurile piesei ,You de la TEN SHARP- I was always on the run finding out what I was looking for, and I was always insecure, until I found….

Marea Dragoste/revistatango.ro: Unde să venim ca să te vedem și să te ascultăm în luna martie 2016?

D.N.: De aproximativ un an şi vreo trei-patru luni, trăiesc o frumoasă colaborare artistică alături de trupa VUNK. Este ca o familie, mai mult decât o relaţie de prietenie sau pur şi simplu profesională. Aşa de bine ne-am adaptat unul cu celălalt ţinând cont că trupa Vunk este o trupă rock, încât chiar facem o frumoasă treabă împreună. O să vă spun și un secret: ţinând cont de relaţia frumoasă pe care o am cu Cornel Ilie şi soţia lui Eliza, am să fiu şi nașul de botez al fetiţei lor, Zara. 22 Martie, este ziua în care vom avea împreună un mare concert la Hard Rock Cafe şi în care vă aşteptăm la un… ghiocel muzical…

 

 

  • Credit: by Udr Ovidiu

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *