fbpx

Catalin Prisacariu: Trag nadejde ca viitorul Romaniei e matriarhal

de

Este redactorul sef-adjunct de la “Kamikaze” si a realizat Butonul de panica la B1 Tv, pana sambata, 4 aprilie, cand a fost anuntat brusc ca emisiunea s-a desfiintat…
La sfarsit de octombrie 2013 statuseram de vorba cu tanarul si talentatul Catalin Prisacariu, intr-o conversatie pentru paginile editiei printate a revistei Tango-Marea Dragoste, despre jurnalism si despre ceea ce mai poate schimba presa in tara noastra.

Alice Nastase Buciuta: Te-am auzit vorbind dezinvolt despre sansele presei noastre de a se duce de rapa. E o gluma in stil Kamikaze sau un cataclism pentru care ar trebui sa ne pregatim?
Catalin Prisacariu: Nu e nici o gluma. Sau, ma rog, daca vrei, e una foarte proasta, la care nu poti rade decat ca la umorul involuntar sau ca atunci cand un cetatean cade si-si rupe ceva nasol, dar te pufneste rasul oricat de indecent ai fi. Si nu ne mai putem pregati pentru cataclism fiindca dezastrul a avut loc deja si ne-a prins ca pe autoritati, iarna: nepregatiti. Sigur, unii si-au mai facut vara sanie si iarna car (adica au negociat ceva politic si si-au reesalonat datoriile de milioane catre stat; evident, e un pret de platit; a, nu, nu vorbesc de ode conducatorului iubit, dar un pic de „nuanta”, acolo, cand se mai da cu critici in putere nu strica), altii s-au trezit cu conturile blocate (vezi cazul „Evenimentului zilei”, de care Fiscul, in „naivitatea” lui, a aflat abia acum ca are datorii). Desigur, cu cat sunt mai putini bani in presa, cu atat vor fi salarii mai mici, cheltuieli de productie mai mici, resurse de orice fel mai putine. Rezultatul, previzibil: lehamite, lipsa unei informatii corecte, coruptie, blaturi editoriale. Ei, cum te pregatesti pentru asta? Raspunsul simplu e: imbogatindu-te! Dar aici apare o alta intrebare: cum te imbogatesti? E, vezi, aici nu am un raspuns simplu!

Marea Dragoste – Tango: Care e starea presei din Romania in acest moment? Cum ai caracteriza-o?
CATALIN PRISACARIU: Practic, in momentul in care noi prestam interviul asta, in presa noastra cea de toate zilele mai sunt abia o mana de reporteri care lucrau si acum zece ani, sa zicem (restul celor cu experienta ori au ajuns sefi – deci nu mai produc, practic, informatie – , ori s-au apucat de afaceri, consultanta politica sau mai stiu eu ce, unii sunt someri si tot asa), restul fac parte dintr-o generatie noua si foarte noua care nu mai intelege munca migaloasa de documentare a unei anchete sau a unui reportaj, ca sa nu mai vorbesc de ce inseamna redactarea unui text. Si care generatie (cu exceptii, fireste), oricum, prefera ori mediul online, ori televiziunea. in ambele cazuri, vorbim de viteza cu care arunci ceva pe piata, nu de calitatea produsului. Pe scurt, avem o presa grabita, pesimista, slab pregatita, impulsiva, partizana si cam deprimata. Si deprimanta. Dar, ca sa nu cad in pacatul trufiei generalizante, trebuie spus ca exista si exceptii, oarecum miraculoase: ba cate o emisiune care se incapataneaza sa aduca informatie proaspata, bine documentata si prezentata inteligent, ba cate un site de investigatii care traieste mai mult din voluntariat si bani din proiecte internationale. Dar astea-s doar exceptiile.

Marea Dragoste – Tango: Totusi, pastrandu-ne gandirea pozitiva, ce gen de presa crezi ca rezista mai bine sau chiar are sanse sa creasca?
CATALIN PRISACARIU: Ca sa fiu cinic si sincer pana la capat: cel mai bine rezista acum si are mari sanse sa creasca presa mogulilor! Pentru ca, acum, doar mogulii sunt interesati sa investeasca in presa. Evident, in presa cu rol de bata, in presa de manipulare, utila pentru afacerile lor, pentru politica partidelor lor, pentru propriile interese. Asta nu va muri, e destul de clar.
Cred, totusi, ca au ceva sanse si proiectele de presa online facute pragmatic si inteligent de jurnalisti experimentati care sa mai aiba energie si rabdare sa munceasca pentru public, nu pentru interese private. Vorbesc de proiecte cu costuri mici, dar care sa aduca informatie cu impact relevant pentru suficient de multi oameni. Care oameni, eventual, sa fie dispusi sa plateasca lunar macar cat jumatate din costul unui abonament TV ca sa primeasca acea informatie corecta. E surprinzator cat de usor ar putea fi: daca 10.000 de oameni ar plati numai cinci euro pe luna abonament la un site de stiri si anchete facute ca la carte, s-ar strange 50.000 de euro pe luna cu care ai putea plati vreo 20 de jurnalisti si mare parte din costurile de functionare. Iar cu 20 de jurnalisti buni s-ar face minuni, fara ca mogulii (care-s si politicieni si oameni de afaceri, simultan) sa interfereze cu continutul. Totul e sa gasesti 10-20 de jurnalisti dispusi sa-si riste viitorul si sa se arunce cu capul inainte intr-o astfel de aventura. Iar astea-s vremuri in care o aventura de asta te poate si ingropa. Dar nu e imposibil sa duci un astfel de proiect.

Marea Dragoste – Tango: Cum se imbogateste experienta ta jurnalistica adaugand proiectul de televiziune activitatii tale? Ce are televizorul in plus fata de hartie?
CATALIN PRISACARIU: Televizorul e un fast food al presei: repede, ieftin si, cel putin aparent, satios. Depinde numai de tine, ala sau aia care esti pe sticla, sa nu pui numai chimicale in produsul de fast food. Desigur, ca orice fast food, televiziunea are avantajul ca strange mult mai multi clienti decat „bucataria” presei clasice, pe hartie. Iar asta e un avantaj esential al televiziunii: mesajul tau ajunge instant la cel putin o suta de mii de oameni aproape in fiecare moment, suma de cititori la care presa scrisa tiparita nici nu mai inadrzneste sa viseze in Romania azi (iar presa online, desi se apropie uneori si chiar depaseste suta asta de mii de cetateni, nu e accesibila tuturor). Asadar, tinta este sa reusesti sa gatesti o mancare buna, corecta, sub presiunea breaking news-ului.

Marea Dragoste – Tango: Lucrezi de atatia ani in presa, spune-mi, te rog, care sunt calitatile care diferentiaza un jurnalist bun de unul fara perspective?
CATALIN PRISACARIU: Un jurnalist bun e acela care are curiozitati, integritate si inteligenta. Si nervi tari ca sa reziste la mojiciile institutiilor romanesti. Iar daca indeplinesti toate conditiile astea, esti un jurnalist bun: bun de tracasat de catre politicieni, bun de pacient (la un moment dat, mai cedeaza ba ficatul, ba inima, ba capul, ba uneori mai multe simultan), bun de luat la misto pentru ca nu-ti ajung banii de la o luna la alta.
Iar daca nu ai calitatile pomenite, atunci nu ai perspective. Nu ai perspective in presa (sau, in fine, nu in presa sanatoasa), dar ai perspective uneori chiar foarte frumoase la stat. Stiu niste pusti, de exemplu, care, dupa ce au carat un an, doi, un microfon, sunt acum consilieri de presedinti de camere parlamentare. Cu contract de munca cu toate taxele platite de stat, nu cu contract de drepturi de autor care iti garanteaza doar ca dai o spaga mare la spital, daca te paste o internare, nu si ca ai avea vreun drept.

Marea Dragoste – Tango: In presa este vreo diferenta din punct de vedere profesional intre barbati si femei?
CATALIN PRISACARIU: N-am prea intalnit discriminare de gen in presa. Pana la urma, e o meserie care-ti cere sa livrezi o marfa repede si cu acuratete. Deci, poti fi femeie, barbat, martian sau caine maidanez, nu cred ca-i pasa cuiva, singurul criteriu este sa-ti faci meseria. De altfel, e suficient sa ne uitam la un post tv de stiri sau sa citim o publicatie, o sa descoperim si femei si barbati deopotriva.

Marea Dragoste – Tango: Dar in politica? Cum iti par doamnele politicii noastre, la ce concluzii ai ajuns?
CATALIN PRISACARIU: Doamnele politicii noastre, cum le spui, sunt ca domnii (desi multora chiar mi-e foarte greu sa le spun domni…) politicii noastre: multe chemate, putine alese. Dar, e adevarat, diferenta e ca femeile in politica sunt sensibil mai putine decat barbatii, Romania e, totusi, o societate destul de traditionala, in care femeia isi petrece timpul cantand la doua dry cooker-e. In orice caz, eu nu vad, acum, nici o figura feminina carismatica in politica noastra. Exista cateva femei politice decente (care nu-s tate, adica – dar nu-mi cere exemple, te rog, nu vreau sa intru in malaxorul tatelor), alte cateva foarte influente (au si functii guvernamentale, deci nu e greu sa ghicim care sunt) si unele foarte bune profesioniste, dar fara prea mare talent politic (cum e Monica Macovei, de exemplu).

Marea Dragoste – Tango: Crezi ca am putea avea vreodata in tara noastra un presedinte femeie? Care ar fi portretul sau robot?
CATALIN PRISACARIU: Dupa ce statul va reusi sa electrifice toate satele Romaniei si sa le racordeze la apa curenta si, eventual, gaz, cred ca ar fi ceva sanse. Pana atunci, femeile (nici macar doar cele de la tara) vor fi ocupate sa faca plozi, sa spele la mana, sa duca vaca la pascut, sa hraneasca animalele, sa-si aduca consortii de la birt in carca si alte activitati intelectuale de mare anvergura din punct de vedere al dezvoltarii personale. in conditiile astea usor medievale, e mai greu sa crezi ca electoratul e pregatit pentru un presedinte femeie. Totusi, eu inca sper, ba chiar trag ceva nadejde ca viitorul Romaniei e matriarhal. Desi, ca sa fiu direct cu mine insumi, nu cred ca e un plan fezabil in timpul vietii mele.

Marea Dragoste – Tango: Dar un presedinte salvator, care sa rastoarne lucrurile in bine? Ai cateodata fantezii indraznete in acest sens?
CATALIN PRISACARIU: Presedintele salvator este un mit si inca unul destul de toxic. Nici macar in republici prezidentiale (cum e Franta) sau in regimuri in care presedintele este taticul natiunii (ca in SUA) nu se intampla ca presedintele sa salveze ceva (Hollande, de exemplu, e intr-o scadere drastica de popularitate la nici doi ani de mandat, iar Obama abia a reusit sa evite falimentul SUA dupa lupte crancene cu un Congres pe care nu-l controleaza). Deci, daca la unii cu ceva mai multa democratie in CV nu se poate obtine mantuirea prezidentiala, ma gandesc ca ar trebui sa ne domolim si noi. Mai ales ca, in Romania, rolul executiv al presedintelui este strans legal de cel al premierului. in concluzie, nu am astfel de fantezii indraznete, dar am visuri de-a dreptul nesimtite, cum ca tarisoara noastra ar reusi sa produca politicieni care sa priceapa ca presedintele si premierul trebuie sa colaboreze, nu sa se saboteze reciproc.

Marea Dragoste – Tango: Ce ar trebui sa schimbam in politica din Romania ca sa dam tarii asteia o sansa?
CATALIN PRISACARIU: Ca sa folosesc o gluma a colegilor mei de la revista „Kamikaze”, cred ca e exact ca in campania asta fotbalistica de calificare la Mondiale: in politica noastra nu se poate schimba nimic, depindem exclusiv de ce face Olanda (nu numai in fotbal, deci, ci si-n politica). Dar, daca redevin serios si plicticos, spun ca schimbarea principala trebuie sa constea in discernamantul partidelor. Partidele nu mai trebuie sa permita tuturor ingalatilor cu bani sa candideze la functii publice sau sa fie numiti pe functii publice. Iar in momentul in care partidele vor deschide calea unei competitii interne corecte, pe competente utilizabile la guvernare (alte competente decat cele de furt, la care santem geniali), politicienii vor arata altfel si politicile lor asijderea. Fireste, nu cred ca se va intampla asta foarte curand.

Marea Dragoste – Tango: Care este parerea ta de jurnalist si de om legat de chestiunile referitoare la Rosia Montana si protestele de strada?
CATALIN PRISACARIU: Afacerea de la Rosia Montana este, de aproape 20 de ani, un lung sir de fapte de coruptie. Sa te faci ca nu vezi ca tot acest proces este minat (dar si manat) de o o lipsa penala de onestitate echivaleaza cu a construi un bloc-turn deasupra unui imens hardau cu rahat. Nu numai ca pute, dar nu ai aproape nici o sansa sa ridici magaoaia, niciodata rahatul (nici macar ala uscat) nu a fost folosit drept fundament. Si daca insisti, te vei alege cu un colaps de toata frumusetea. Iar cand totul se prabuseste, totul va puti si mai rau.
Probabil ca, intr-o anumita masura, protestatarii exact asta si reclama: furtul transpartinic, girat guvernamental, din ultimii 20 de ani. Si au mare dreptate. Am mari dubii, insa, ca baietii care si-au asumat rolul de pastori ai turmelor de nemultumiti sunt cinstiti.

Marea Dragoste – Tango: Fiindca e un subiect relativ actual – cum ti-ai petrecut ultimul cutremur?
CATALIN PRISACARIU: Foarte banal: am dormit tun! Si regret, imi imaginez ca la etajul sapte, unde domiciliez, a fost destul de interesant. Tocmai de aceea, am de gand sa organizez un protest ambulant prin Bucuresti prin care sa cer ca seismele de peste 5 grade pe Richter sa aiba loc intre ora 9 si ora 21, pentru ca si aia care nu-s noctambuli sa se poata bucura de ele. Sau as mai avea varianta sa ma mut la Galati, unde sunt cateva cutremure pe zi, dar am ghinionul sa lucrez in Bucuresti, deci e mai complicat.

Marea Dragoste – Tango: Si, fiindca e tot un subiect actual, cum o sa-l petreci pe urmatorul?
CATALIN PRISACARIU: E, daca as sti asta, probabil as sti si numerele castigatoare la Loto, deci nu m-ar mai interesa deloc cutremurele din Romania. Cum, insa, nu stiu, sunt nevoit sa-l astept cu interes pe urmatorul. Sper doar sa ma astepte si el pe mine, daca ma prinde acasa, sa cobor sapte etaje pe scari.

Interviu realizat in octombrie 2013

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *