fbpx

Carmen Târnoveanu: Pentru mine, energia care se naște în platou este ca un răspuns de la Dumnezeu

de

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Dincolo de partea profesională, ce anume te leagă la nivel personal de “Dăruiește Românie”?

Carmen Târnoveanu:Emisiunea „Dăruiește Românie!”, pe care o realizez și o moderez de 10 sezoane, este un proiect pe care l-am început în 2018. Când am gândit acest spectacol de televiziune, într-un format de culturetainment, am plecat de la dorința de a oferi românilor partea cea mai frumoasă și mai sensibilă a acestei țări: cultura artistică, prin artiștii ei consacrați sau debutanți, dar promițători.

Pe măsură ce emisiunea a căpătat propria voce în fața publicului, am simțit să adaug o dimensiune suplimentară divertismentului, și anume o componentă socială, de transfer de valori, cunoștințe și experiențe relevante. Astfel a apărut colaborarea cu Fundația World Vision România, prin care am susținut și promovat programul educațional „Vreau în clasa a 9-a”, care acordă burse școlare elevilor fără posibilități materiale, pentru a urma și liceul. Timp de două sezoane, artiști, antreprenori și voluntari din țară și din străinătate s-au alăturat demersului nostru și s-au transformat în adevărați mentori pentru acești copii, ale căror destine urmau să se schimbe pentru totdeauna, odată cu liceul. Mă bucură să știu că emisiunea „Dăruiește Românie!” le-a transmis acestor copii semnalul că Educația Merită, plus încurajările celor care, prin efort, ambiție și perseverență au reușit în carierele lor, devenind modele de parcurs și succes.

Iată că astăzi, cinci ani mai târziu, emisiunea „Dăruiește Românie!”, continuă povestea pe TVR3, unde mă întâlnesc cu telespectatorii în fiecare sâmbătă, de la ora 13.30.

Pentru mine, trebuie să recunosc, nu există sintagma „dincolo de partea profesională”. Când vorbesc despre munca mea, vorbesc despre mine, despre ceea ce mă animă, mă motivează și mă reprezintă: un profund respect pentru valoarea artistică și culturală, atemporală și indiferentă la mode sau curente trecătoare.

Într-o lume confiscată parcă de zgomotul rețelelor sociale, continui să cred în farmecul emisiunilor de televiziune realizate în platou, prin efort colectiv, după reguli scenaristice, tehnice și de expresie artistică. Aceste elemente ce compun spectacolul de televiziune nu se vor perima niciodată, pentru că ele induc telespectatorului o intimitate inconfundabilă, dincolo de ecran, o anume disponibilitate de a asculta, de a privi cu atenție și curiozitate, de a trăi liber emoția artistică, de a se recrea constructiv.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce rezonează în tine ca om, cu acest proiect, în așa fel, încât să te facă să pui atât de mult suflet?

Carmen Târnoveanu: Bucuria de a dărui, de a oferi și preocuparea constantă și activă pentru cultura artistică, prin toate formele de exprimare. Proiectul acesta a evoluat odată cu mine. Împărtășesc cu telespectatorii ceva special din strălucirea scenei, talentul invitaților și emoția comunicării autentice, iar gândul că eu intermediez acest transfer prețios de trăiri înalte mă motivează să să fiu creativă, să caut soluții și să respect standardele locului în care îmi desfășor profesia – Televiziunea Română.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce e întotdeauna greu, ce se arată mai mereu ușor în a duce la bun sfârșit fiecare ediție a emisiunii?

Carmen Târnoveanu: Aș dori să încep cu ceea ce este ușor: să respect contractul de încredere cu telespectatorii mei. Decența, respectul sensibilităților și valorilor publicului nu sunt opționale! Cât despre partea mai grea a fiecărei ediții, pot spune că nu o resimt, pentru simplul fapt că iubesc ceea ce fac și, de multe ori, simt că primesc de undeva, din cer, de la Dumnezeu, exact ceea ce am nevoie. Desigur, există situații neașteptate, chiar răsturnări de situație, lucruri în permanentă mișcare, dar pot spune că, în timp, oamenii de televiziune dezvoltă o abilitate specială de a se repoziționa rapid, de a improviza și de a rezolva probleme cu cheia creativității. Uneori, turele de montaj, care vin după complexitatea și încărcătura filmărilor, îmi antrenează răbdarea.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Care e ingredientul secret al unei ediții reușite? Ce contează mai mult? Invitații? Pregătirea? Muzica? Energia care se leagă în platou?

Carmen Târnoveanu: Da, energia care se leagă în platou și care, de cele mai multe ori este ceva care iese din scenariu, dar care e infinit mai bun și adevărat decât orice alt plan schițat în desfășurător. Pentru mine, energia care se naște în platou este ca un răspuns de la Dumnezeu că sunt pe drumul meu…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum te pregătești la nivel personal? Faci gimnastică, exerciții de respirație sau de dicție, te rogi, meditezi? Care sunt antrenamentele și ritualurile tale de pregătire?

Carmen Târnoveanu: În primul rând, am grijă să intru „în arenă” odihnită și în acord cu mine însămi. Este o formă de respect față de invitați și de public, dacă vrei. Da, mă rog. Rugăciunea și conversațiile cu Doamne-Doamne sunt parte din viața. Datorită rugăciunii, vorbirea cu sinele, acel american self talk, a fost întotdeauna autentic și m-a ajutat să rămân, de fiecare dată, în acord cu mine însămi. Să mă cunosc, să îmi păstrez valorile, principiile și, mai ales, credința în momente cheie din viața mea.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cât de mult călătorești în țară? Dar în străinătate?

Carmen Târnoveanu: Nu pe atât de des cât mi-aș dori. Cel mai des ajung la Iași, orașul meu natal, unde o mai am pe mama. Vara aceasta am reușit să ajung la Oradea, un oraș special pe care l-am găsit în febra Festivalului Internațional de Teatru Oradea – FITO. De asemenea, m-am bucurat și de Sibiu cu evenimentele culturale de acolo. Tot în această vară am vizitat Timișoara, pe care am găsit-o capitală culturală europeană, am ajuns și la Brașov, Cluj și Baia Mare. Când nu pot pleca din București, „călătoresc” prin intermediul invitaților mei din țară, care aduc cu ei, în platou, ceva din farmecul, candoarea, sfiala și bunul-simț specifice orașelor de provincie.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai un loc preferat, unde ți-ar plăcea să te poți duce des și oricând?

Carmen Târnoveanu: Locul meu preferat este acolo unde sunt cei dragi: familia și prietenii, rețeaua mea de suport moral și sufletesc. Cei pe care îi iubim înfrumusețează totul în jur.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Iei și o carte cu tine când călătorești? Ce carte te-a fascinat în ultimul timp?

Carmen Târnoveanu: Cartea „Despre frumusețea uitată a lumii”, de Andrei Pleșu, m-a însoțit, de-a lungul anilor, în clipele în care aveam nevoie de o confirmare suplimentară că, într-adevăr, frumusețea va salva lumea. Frumusețea valorilor eterne și superioare intereselor mărunte, valori precum iubirea, morala, prietenia, credința, după constelația cărora ne orientăm atunci când simțim că vâslim în derivă.

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum arată viața ta personală dincolo de ecran? Cine sau ce face parte din formula vieții tale frumoase de acum?

Carmen Târnoveanu: Viața mea „dincolo de ecran” nu diferă cu mult de viața privată. Dintotdeauna am cultivat această coerență dintre ceea ce sunt în public și ceea ce sunt în privat. Nu joc după regulile popularității de masă, dar mă recomand în orice circumstanță om de televiziune și om de bine.
Om de televiziune pentru că, în toți acești ani, nu am renunțat niciodată la convingerea că e nevoie să realizăm emisiuni pentru oameni. Nu pentru noi, nu pentru premii și distincții, nu pentru popularitate, ci pentru oameni, pentru telespectatori. Și om de bine pentru că preocuparea de a face bine s-a materializat aproape în toate programele de televiziune pe care le-am semnat, fie prin campanii cu miză caritabilă, fie prin acțiuni de susținere, încurajare și promovare a educației, voluntariatului sau altor acțiuni sociale. Și aș mai adăuga spectacolele caritabile pe care le-am moderat, evenimentele caritabile pe care le-am organizat, dintr-un motiv foarte simplu, acela de a le spune și cititorilor tăi că pot găsi în mine, oricând, un partener de nădejde în astfel de acțiuni. Iar mai departe, formula vieții mele este compusă din lucruri firești, spre care aspirăm toți: familie, prieteni și credință în Dumnezeu, în ziua de azi, cu bucurie recunoscătoare și în ziua de mâine, cu multă speranță.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Stiri

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.