Intalnirea lor peste continente, peste vieti, peste obstacole, peste cuvinte ale mai multor limbi straine adunate in taifunuri este dovada ca iubirea este atotputernica. Carmen Firan si Adrian Sangeorzan sunt scriitori fascinanti, plini de har, de lumina si de bunatate, romani stabiliti, pentru totdeauna, la New York. Au mai fost casatoriti inainte de a se intalni, si au cate un copil din casatoriile anterioare. Dar iubirea lor splendida, nascuta in anii frumosi si demni ai primei maturitati ne obliga, pe toti, sa credem mai departe in marea dragoste pe care o poti intalni doar atunci cand esti pregatit s-o intelegi si… s-o traiesti.
Alice Nastase Buciuta: Ce credeati despre iubire inainte sa va intalniti? In ce punct va adusese viata atunci si cat din credinta initiala in dragoste, aceea cu care ne nastem, o mai aveati?
Carmen Firan: Desi uneori credinta intr-un destin dinainte stabilit, ori ceea ce pare a fi fatalitate, ar putea sa ne contrazica impresia ca interventia noastra ar fi determinanta, cred ca viata este pana la urma suma alegerilor noastre. Totul e sa continui sa astepti, sa presimti miracolul si sa-l recunosti atunci cand trece in viteza pe langa tine. Sa sari repede in „tramvaiul numit dorinta”. Iar apoi, si mai important, sa faci fata visului implinit. Sa cresti miracolul, sa-l ingrijesti, si sa-l aperi de furtunile inerente care vor urma.
Adrian Sangeorzan: Inainte de-a ne intalni, eram putin speriat de dragoste. Mai exact de consecintele ei pentru ca se adunasera destule. Dar nu fugeam de ea, pentru ca iubirea e ca oxigenul. Te poate sufoca si cand e prea putina, si cand e prea multa. Cand ne-am intalnit am avut dintr-o data senzatia ca totul e bine, ca respir liber, usurat. Ne-am intanit la o varsta a maturitatii, cand eram amandoi ”aclimatizati”. A fost frumos si provocator pentru ca am trecut ca la 18 ani si prin perioade in care ni se mai oprea respiratia.
Marea Dragoste/ Revista Tango: A fost momentul potrivit? Unde erati si incotro mergeati atunci cand v-ati intalnit si v-ati dat seama ca este o intalnire importanta?
Carmen Firan: Ceea ce ni s-a intamplat noua, chiar este un miracol. Meritat, cred, si de unul, si de altul. O intalnire insa putin probabila, daca destinul nu ar fi tras si el la cantar, macar cu un gram. Eram amandoi la o anumita varsta, fiecare mai fusesem casatoriti, eram realizati profesional, chiar si ca emigranti, prinsi intr-o lume rapida si rapace, intr-un oras puternic precum New Yorkul, unde ne gasisem fiecare locul si eram oarecum impacati cu ordinea din viata noastra de atunci. Nu frecventam aceleasi cercuri si niciunuia dintre noi cred ca nu-i trecea prin cap ca viata noastra avea sa ia curand o alta cotitura.
Adrian Sangeorzan: Dar eu cred ca e foarte important sa te intalnesti la momentul potrivit in viata. Noi doi ne-am intalnit exact cand trebuia! Eram ca doua fructe bine coapte. Daca se intampla mai devreme, am fi fost prea cruzi si poate am fi trecut unul pe langa altul. Mai tarziu, poate ca am fi devenit prea ”copti” si asta nu-i bine pentru un cuplu care isi incepe abia drumul. Poate am fi cazut si ne-am fi spart…
Marea Dragoste/ Revista Tango: Deci s-a intamplat exact atunci cand a trebuit…
Adrian Sangeorzan: Eu ma linistisem dupa o emigratie tumultuoasa si plina de nesiguranta. Atat profesional, cat si afectiv. Eram plin de traume si de rani care se vindecau, asa cum au multi emigranti care siau luat lumea in cap la o varsta mai inaintata. Cred ca intalnirea noastra a avut un rol fenomenal. Nu numai ca m-a ajutat sa ma vindec, dar apucandu-ma de scris am ajuns sa fac ceva cu toate traumele astea. Am scris despre ele. Am folosit fara sa vreau expresia ”apucandu-ma” pentru ca efectiv am avut senzatia ca m-am prins, in sfarsit, de un odgon solid. Daca nu ne-am fi intalnit, cred ca as fi ratat aceasta acostare tarzie, pe care o tot amanam.
Marea Dragoste/ Revista Tango: Carmen, erai in New York… Te gandeai vreo clipa la o noua casatorie?
Carmen Firan: Eu m-am indragostit de New York din prima zi in care am ajuns aici. Ca de un barbat fatal. A aparut apoi Adrian in viata mea si a fost semnul ca acest oras era cu adevarat locul meu, in care aveam sa ma redefinesc si sa ma reformulez, chiar daca nu tocmai la prima tinerete. O amica m-a intrebat insinuant dupa ce i-am spus de relatia cu Adrian: „Bine, dar de-asta ai venit tu la New York, sa dai tot peste un roman?! Sunt atatia americani dornici sa curteze o europeana…” Pe vremea aceea nu aveam green card si incepusem procesul complicat de a ramane, pe cont propriu in America, pe baza statutului de scriitor. Ceea ce am si reusit sa obtin, resedinta permanenta si apoi cetatenia, ca „alien with extraordinary abilities”, o formula prin care erau acceptati strainii asa zis de exceptie. O casatorie nu era deloc intre prioritatile mele. Eram inca tanara, ocupata, nu sufeream de singuratate, aveam o viata sociala si mondena bogata. I-am fost, paradoxal, recunoscatoare lui Adrian care nu a sarit sa ne casatorim inainte de a-mi obtine de una singura actele, pentru ca amica mea, de exemplu, sa nu ma suspecteze vreodata de o posibila „casatorie din interes”…
Marea Dragoste/ Revista Tango: Cum a venit, totusi, decizia casatoriei? Cum s-au asezat lucrurile?
Carmen Firan: Interesul meu pentru Adrian a inceput la scurt timp dupa ce l-am cunsocut. Uite un ardelean echilibrat, inteligent, tolerant, cu care ai ce vorbi, mi-am spus. Mai mult, inca de la inceput vorbeam aceeasi limba, cu umor si nuante. Era un barbat bine, inspira incredere si siguranta. Si asa este si azi. Un umar solid si tandru pe care imi pot lasa linistita capul. Ne-am apropiat si ne-am indragostit in mod clasic, dupa iesiri la spectacole, seri nesfarsite de discutii pasionante, emotii, saruturi furate. Eram asemanatori si diferiti in acelasi timp, ne continuam si ne completam. Glumeam mult, comunicam. El cu rigoarea celui din nord, eu cu imprevizibilul sudistei, dar amandoi cu aceeasi rapiditate de gandire si sistem de valori. Am descoperit impreuna dragostea tihnita si fericita si prin atingeri, si prin cuvinte. Fiul meu si tata l-au indragit de cum l-au cunoscut. Si asta a fost pentru mine inca un semn ca destinul complota benefic. Doar ca lui ii placea muntele, iar mie marea. Aveam nevoie de un compromis. L-am gasit, in apartamentul nostru de la ocean din Florida, sau in excursiile noastre din Nepal in Macchu Pichu. Tata ne spunea: Sunteti norocosi din multe privinte, dar stiti care e darul cel mai mare? Comunicarea! Nu exista legatura mai puternica pentru un cuplu. Noi si daca ne intoarcem acasa noaptea tarziu dupa un spectacol, sau o petrecere cu prietenii, sau daca am fi rupti de oboseala dupa o zi extenuanta de munca, nu ne culcam inainte de a sta pe veranda casei la un pahar de vin si o discutie lunga. Care poate incepe cu aspecte marunte de peste zi si poate usor aluneca in impermanenta sufletului, universuri paralele, suflet, energii si experimentul fabulos care este omul. Nicio exagerare.
Marea Dragoste/ Revista Tango: A existat o cerere festiva, un inel? Faptul ca va aflati pe taram american v-a facut sa imprumutati ceva din traditia lor festiva?
Adrian Sangeorzan: Noi am avut un inceput relaxat si romantic. Ieseam impreuna cu copiii, cu tatal lui Carmen, si ne tineau impreuna discutiile, literatura, taifasul tihnit ca pe vremuri, faptul ca ne placea la toti New Yorkul si ca inca mai eram legati afectiv de Romania. Fara nicio contradictie in aceasta dualitate, care ne-a ramas peste ani. Era intre noi toti o armonie buna pe care s-a cladit apoi toata relatia noastra. N-a trecut mult si am simtit ca intalnirea asta nu era una trecatoare, cum toti mai avem in viata. Ideea casatoriei n-a venit dupa ceva festiv, cu inele cu diamante, sampanie, urari si fotografi. A fost ceva mai mult decat atat, ceva ce cred ca nicinul nu consumasem inca. Parintii mei venisera in vizita din Romania, noi locuiam deja impreuna, dar nu eram caasatoriti. Asa cum eu am avut un click afectiv instantaneu cu tatal ei, asa a fost si intre ea si parintii mei. Mama care era bolnava si fragila ma ruga sa mergem la starea civila cat mai repede, cat sunt si ei la New York. Zicea ca-i e frica de mine, dar i-am calmat si am facut-o in acea toamna.
Marea Dragoste/ Revista Tango: Cum a fost ceremonia?
Adrian Sangeorzan: Am fost la starea civila din Manhattan cu familia si cativa prieteni apropiati. Florea Firan, tatal lui Carmen, n-a fost lasat sa intre la Primarie pentru ca isi uitase pasaportul acasa. Pana la urma, l-am strecurat clandestin cu un act de-al meu. Carmen s-a enervat putin si a fumat o tigara de protest tocmai cand primarul Giulliani declarase interzis fumatul in tot New Yorkul. Am stat la o coada mare, una din putinele cozi la care am stat in America, si, cand ne-a venit randul, ne-au legalizat relatia in doua minute. Am vrut sa fac o petrecere di granda, in stil americam, la un restaurant. Ce bine ca am fost oprit! O prietena buna, Nitza From, care avea un studio fantastic in Manhattan, ni l-a oferit pentru nunta. Am facut-o de Revelion si am invitat peste 100 de prieteni raspanditi in toata America. Am avut o nunta neconventionala, eleganta, cu imaginea New Yorkului in fundal, cu poezie si muzica veche. Nina Cassian a fost acolo, Andrei Codrescu a venit din New Orleans, Julian Semilian din Los Angeles, Eliot Sorel din Washington, etc., Bruce Benderson a furat mireasa, Andrei Gritsman ne-a scris poezii pentru fiecare… Iar in vara am fost in Romania si am facut casatoria religioasa la manastirea Casin, unde era sa lesin de atata caldura si de atata importanta. Au fost acolo familiile noastre reunite venite de peste tot, mama care mai traia si era fericita ”ca ma vede adunat de pe drumuri”, si multi prieteni apropiati din Romania, scriitori, fosti colegi.
Marea Dragoste/ Revista Tango: V-ati dorit un copil impreuna? L-ati visat, l-ati asteptat?
Adrian Sangeorzan: Ne pare rau ca n-am avut un copil impreuna, dar toate cartile scrise de noi sunt, intr-un fel, copiii nostri. Cand am cunoscut-o, am vazut in ea doar femeia. Combinatie echlibrata de forta cu feminitate. Nu stiam cine e Carmen, ca scrie, cum scrie. Era directoare de programe la Institutul Cultural din New York, prin 2009, dar eu nu aveam nicio legatura cu vreo institutie romaneasca. Doar de Institutii fugisem. Ea era implicata pe atunci in festivalul Smithsonian la Washington, la care invitata era Romania, si am fost impresionat de ce reusise sa faca. Cum vorbea si trata cu oamenii intr-o lume care-i era complet straina, dar in care se simtea ca pestele in apa…
Marea Dragoste/ Revista Tango: Cat de mult a contat pentru tine, Carmen, faptul ca Adrian scrie umar la umar, cu tine, cuvant langa cuvant…
Carmen Firan: Noi ne citim unul altuia ce scriem, ne criticam nemilos, suntem fiecare mandru de reusita celuilalt. Uneori nici nu vrem sa vorbim despre asta, sa nu tulburam miracolul. Cand ne certam, o facem in engleza, poate pentru a ne proteja de aciditatea cuvintelor. Limba materna ajunge direct in suflet, cea invatata se duce la cap. Nina Cassian, care ne-a iubit pe amandoi, imi spunea: „Ai noroc ca Adrian e roman. Subtilitatea limbii si umorul intaresc cuplul vostru care este unul puternic si aparte. Adrian senzorial, tu cerebrala. Desi de multe ori el e cerebral, iar tu sentimentala.” Nina ne-a binecuvantat nunta in poezie cu prefata la volumul comun „Voci pe muchie de cutit”, asa cum Andrei Codrescu ne-a rasfatat pe amandoi cu prietenia si cuvintele lui bune despre cartile noastre.
Marea Dragoste/ Revista Tango: „Voci pe muchie de cutit” sunt exquisite corpse-urile care v-au impletit gandurile, iubirea… Cum ati scris-o si cat de importanta este acea carte in istoria cuplului vostru?
Adrian Sangeorzan: Acea carte de poezii exquisite corps, „ Voci pe muchie de cutit”, e chiar ca un copil al nostru. Plus ca e tradusa in engleza de copiii nostri, Doris si Razvan. A fost ca o joaca la care ea m-a provocat, poate pentru a nu se plictisi, poate pentru a ma testa. Ii spusesem ca am si eu microbul scrisului si al cititului, desi atunci eram inconjurat mai mult de carti de medicina. Scriam in fiecare noapte amandoi pe foi de hartie pe care le aruncam apoi sub pat, pana n-au mai incaput. Nu cred ca stia ce face! Apoi am inceput sa public. Intrasem prin ea si prin scris intr-o alta lume. Pietenii mei apropiati si familia au fost putin derutati de turnura pe care-o luasem. Tatal meu s-a repliat cel mai repede si, stimulat, a publicat si el doua carti de epigrame, pe care le tinea in el de zeci de ani.
Marea Dragoste/ Revista Tango: Care sunt incercarile dragostei prin care treceti ca sa ramaneti impreuna?
Carmen Firan: Conspiram cu timpul, tragem de el cat putem si sper sa reusim sa-l amagim cat mai mult. Suntem fericiti? Da. Ceea ce nu inseamna ca traim intr-o farfurie plata paradisiaca. Viata are denivelarile ei, craterele ei, dar am descoperit ca putem sari peste prapastii daca ne tinem bine de mana.
Marea Dragoste/ Revista Tango: Ce v-ar putea desparti?
Carmen Firan: Ce ne-ar putea desparti?! Prostia sau moartea. De prostie ne ferim bine.
Adrian Sangeorzan: Mi-e greu sa-mi imaginez viata fara Carmen, poate de aceea uneori mai avem controverse. Nu cred in cuplurile lineare care nu se cearta deloc, nu se ciondanesc din cand in cand, gen „da, dragul meu; ai dreptate, draga mea…”. Tatal lui Carmen, care sta mai des cu noi, se amuza cand incepem sa ne contrazicem si spune ca ar trebuie sa vindem bilete la disputele noastre. Facem acum ceva mult interesant cu discutiile astea. Scriem o carte la doua maini in care impingem intentionat si la maximum divergentele. Am decis asta dupa o cearta pe malul oceanului legata de suflet, la sfarsitul careia ne-a bufnit rasul si ne-am zis ca trebuie facut ceva cu aceste contradictii. Suntem doar scriitori si suntem atat de diferiti unul de altul, ceea ce e bine. Orice cuplu cu vechime ar trebui sa experimenteze ceva asemanator. E sanatos, desi ar putea fi si periculos daca relatia nu e solida, daca nu esti un bun aruncator de cutite. Cuvintele sunt ascutite si taioase, si poate c-ar fi bine sa prevenim in stil american: ”Don’t try this at home”. Cartea o vom publica in curand.
Marea Dragoste/ Revista Tango: Dar ce va leaga si v-a legat pentru totdeauna din ceea ce ati trait impreuna? Carmen Firan: Dragostea e de partea noastra…
Adrian Sangeorzan: Iar daca ne place ceva nebuneste e sa calatorim. Carmen imi spune de multe ori sa las balta munca si sa fugim in lume. E groaznic de tentant, dar inca am plumb in picioare si in decizii si o inertie din care mi-e greu sa ies. Imi place ce fac. Plus ca din scris nu se poate trai. In ultimii ani am facut cateva calatorii exotice la care eu tin foarte mult: India, Cambodgia, Thailanda, Maroc, Tara de foc, Peru, Colombia, Chile, Argentina, Guatemala s.a. Exotic e si sa ma intorc inapoi in Romania. E un alt fel de exotism, fara palmieri, fara plaje sau fiorduri. Plin de trunchiurile si bustenii primei vieti pe care au crescut tot feleul de licheni. Un exotism care te poate intoarce pe dos, dar suntem gata pentru tot felul de aventuri . Am scris amandoi despre calatoriile noastre, Carmen a publicat deja un volum, Unde incepe cerul. Nu stiu daca as mai putea trai permanent in Romania, dar nici nu se pune problema. Oricum, ne simtim bine de cate ori venim in vacanta.
Marea Dragoste/ Revista Tango: Sunteti un cuplu de romani frumosi, tineri, plini de lumina, stabiliti in New York… Va mai simtiti un cuplu de romani, mai conteaza pentru voi provenienta asta?
Adrian Sangeorzan: De cand suntem impreuna venim anual in tara. Am publicat multe carti in Romania. Avem la Bucuresti un apartament pe care-am vrea sa-l renovam, pentru viitor, pana nu se prabuseste. Ma refer la cladire, care are bulina rosie si cateva urme antice de la gloantele din timpul revolutiei. Cate s-au mai intamplat si s-au mai schimbat de atunci! Lumea pe care am lasat-o acolo si pe care nu stiu de ce o mai caut, nu mai exista decat in capul meu.
Carmen Firan: Ne simtim bine la New York, si ne bucuram si cand venim in Romania. Din pacate in sejururi prea scurte. La pensie, ne promitem, vom putea sta ceva mai mult, sa calatorim in Bucovina si Maramures, in Apuseni, excursii mereu amanate, sa ne bucuram de viata artistica si teatrala din Bucuresti.
Adrian Sangeorzan: La New York ne-am construit treptat un cuib al nostru. Avem o viata bogata, intensa, dar si linistita. Am un cabinet particular, Carmen ma ajuta sa ma organizez si sa rezist si cu spitalul. Am mai spus-o, nu e usor deloc, e ca si cum ai trai zi de zi cu doua femei fatale: medicina si literatura. Plus Carmen. In gradina din spatele casei avem o relatie buna cu vecinii, prietenii care ne viziteaza, pasarile, veveritele, florile. Cu tufa de leustean prinsa de Carmen, convinsa dupa cativa ani de truda ca poate sa creasca frumos intr-un pamant strain. Ca tufa aceea suntem si noi.
Fotografii de Paul Buciuta
Interviu realizat in octombrie 2014
Tag-uri:
Adrian Sangeorzan · Alice Nastase Buciuta · Carmen Firan · casnicie · interviu · iubire · marea dragoste · Marea Dragoste/ Revista TangoCategorii:
Interviuri
