Eroina colecției de primăvară-vară Romantique, semnată de creatoarea de modă Liza Panait, care, întâmplător este chiar superba sa fiică, Maria, pe de o parte, iar Claudia Pavel, talentata și frumoasa cântăreață, pe de altă parte, sunt vedetele celor două coperte ale ediției de martie Marea Dragoste / RevistaTango.ro o ediție-mărțișor, în care veți găsi daruri de cuvinte, interviuri excepționale, fotografii superbe, mărturisiri emoționante.
În afara celor două cover-story-uri, avându-le ca protagoniste pe Liza Panait și Claudia Pavel, invitatele și invitații revistei de martie sunt:
- Loredana Latiș, președinta asociației române de coaching, cea care a lansat în întreaga țară campania Stop Abuz. Start Ocrotire! – ne-a dezvăluit, într-un interviu sincer și absolut cutremurător, cât de cumplită i-a fost copilăria, trăind în sărăcie lucie, cu un tată vitreg abuzator și o mamă egoistă și cât de greu i-a fost să-și recapete viața și dreptul la fericire. Un interviu care va schimba viața tuturor celor care îl vor citi – pentru că este o lecție de viață, de supraviețuire, de iubire;
- Andrei Partoș, psiholog muzical și realizator de radio, a vorbit pentru prima dată despre încercările sale de a-și rândui rosturile familiei și ale iubirii. Deși, în general, căutăm povești de dragoste împlinite, istoria lui Andrei Partoș este un fel de cronică a unei iubiri eșuate
- Oreste și Liliana Teodorescu și-au amintit împreună cât de frumos a început iubirea lor și cât de aproape a fost să se destrame, preschimbându-se în îndârjire și scandal – dezvăluindu-ne apoi o taină a împăcării lor definitive, pentru eternitatea iubirii
- Cezar Ouatu ne-a făcut mărturisiri despre căutările (și nerealizările) sale în dragoste, izbânzile din carieră și speranțele numai bune de împlinit
- fermecătorul jurnalist și scenarist Bogdan Nicolau, ne-a dezvăluit câte ceva din tainele scrisului cu haz și ale vieții pline de îndrăzneală
- talentatul jazzman trompetist Dan Nicolau, îndrăgostit de muzică și uluit de splendoarea vieții, ne-a vorbit despre legăturile dintre muzică, iubire și viața frumoasă
- iubita și respectata profesoară universitară Lavinia Rașcă, membră fondatoare a ASEBUSS, ne-a împărtășit povestea extraordinară a carierei sale de excepție și ne-a dat câteva sfaturi neprețuite prentru orice antreprenor
Ca și în edițiile anterioare, în martie, Jurnalul Secret al lui Alex. Ștefănescu ne farmecă pe toți și ne captivează cu însemnările sale curajoase și pline de umor, Marina Almășan ne povestește ce a vizitat într-o Moscovă superbă, Mirela Retegan, creatoarea fenomenului Zurli, ne prezintă noua, prima, minunata sa carte, Pledoarie pentru mami și tati, Silviu Iliuță, creatorul Cronicilor pe bune, ne promite o carte nouă, chiar dacă nu s-a dumirit ce titlu va avea, Adina Banea de la Pitch Me ne oferă câteva tipsuri pentru un martie erotic și îndrăgostit, în vreme ce textele semnate de Simona Catrina, Raluca Kișescu, Alice Năstase Buciuta se-ntreabă ce dacă vine primăvara când, vorba poetului, “atâta iarnă e în noi”, sau când, mai bine și mai practic… așteptăm vara.
Revista mai cuprinde recomandări ale celor mai bune vinuri de băut într-o frumoasă lună de primăvară (Tămâioasa Roză de la Domeniul Coroanei Segarcea), ale celor mai frumoase filme ce rulează pe marile ecrane, un interviu cu Rachel McAdams, eroina multpremiatului Spotlight, sfaturi pentru sănătate, îngrijire și frumusețe, recomandări de expoziții (Cristina Grama și Georgeta Constantinescu) și locuri magice, precum Elysee Gallery, fotografii superbe și eseuri emoționante…
SCRISOARE
- Ca într-un film
de Alice Năstase Buciuta
DOMENIUL COROANEI
- Tămâioasa roză – incredibilele aventuri ale unui strugure timid
TANGO ART
6. Filme, cărți, minunății
DAMEN TANGO
10. Romantique by Liza Panait – Întoarcerea la frumusețe
Fotografii de Paul Buciuta
INTERVIU
- Cezar Ouatu: Dragostea se transformă uneori într-o dorință de control
- Dan Nicolau: Tot timpul mă minunez ce viaţă frumoasă am
- Andrei Partoș: Am sperat că vom putea construi o relație. N-am reușit…
BODY & SOUL
- Elysée, Casa parfumurilor, refugiul iubirii
- Cristina Grama și Georgeta Constantinescu – Armonia artelor
TRAVEL
- Nici astăzi Moscova nu crede în lacrimi
de Marina Almășan
CAIET DE AMINTIRI
- Dragostea trece cam prea des prin stomac
de Simona Catrina
DOSAR
- Veniți, privighetoaarea cântă și stresul nostru a-nflorit
de Simona Catrina
- Mi-a venit primăvara
de Raluca Kișescu
JURNAL SECRET
- Alex. Ștefănescu. Mă uit la televizor, enervat că mă uit la televizor
DIVA TANGO
- Claudia Pavel: Nu aș putea trăi în altă parte decât în țara mea
Fotografii de Paul Buciuta
INTERVIU
- Oreste și Liliana Teodorescu: Poți opri spațiul și timpul într-o iubire
- Loredana Latiș: Mama mea a permis ca eu și sora mea să fim abuzate
- Bogdan Nicolai: Totul începe prin a nu îți mai lua atât de în serios propria persoană
- Lavinia Rașcă – Răspântii către fericire