O zi obisnuita. Cu bune, cu rele. Asta pana primesti un plic in care se afla raportul de necropsie al unicului tau fiu…
Din acel moment te decizi: NU MAI VREI SA FII UN OM OBISNUIT CU OBISNUINTA! Si dai drumul suvoiului frematator din sufletul tau, il transformi cumva in cuvinte, cuvinte care vor sa ajunga macar unei persoane care are nevoie de ele…
Nu mai vrei sa treaca oricum fiecare zi cu bune si cu rele… Zile in care poate te bucuri cumva ca cei din jur se solidarizeaza cu tine si simti ca nu esti singur in incercarea care deja nu mai e doar a ta… Poate ca sunt cateva sute de oameni care vin la inmormantarea fiului tau plecat printr-o moarte violenta… Poate ca intreg orasul vuieste si e ravasit la auzul vestii…Unii se mira cum de poti fi atat de puternic si nu te pierzi. Altii susotesc de toate…
Poate ca moartea celui drag ravaseste sufletul unei natiuni, sau mai multe, dar nu la voia intamplarii. Intotdeauna exista un SENS. Doar sa fim un pic mai atenti…
Te gandesti ca mama ca ai vrea sa stii macar ca lui, fiului tau, ii este bine acolo unde este…Parca nici nu mai contezi tu, in comparatie cu iubirea, parca devii una cu iubirea pentru cel plecat…
Si afli ca e chiar posibil sa-i fie bine acolo… Ca oricat de derutant ar fi la inceput, imediat dupa momentul trecerii pragului mortii, sufletul se regaseste intr-o lume a ordinii desavarsite, in care totul are un sens. Dar mai ales , acolo nu te simti deloc singur, decat daca vrei tu sa stai o perioada retras pentru a te odihni dupa o viata incarcata… Acolo esti in deplina siguranta, pentru ca CINEVA VEGHEAZA, are grija de tine cu BLANDETE, INTELEPCIUNE, CLARITATE, dar mai ales FARA A TE JUDECA, pentru ca e IUBIREA DIVINA cea care te preia cu grija si ti se explica toate pe intelesul tau, astfel incat ajungi sa-ti dai seama singur ce anume are valoare si cam cum ai dat importanta acelor valori in cursul vietii pamantesti. S-a ajuns la concluzia ca ar conta in primul rand felul cum ne comportam fata de semeni…
Putem afla multe despre calatoria si destinul sufletelor, din moment ce ne intereseaza… Deja devine tot mai convingator faptul ca moartea nu e un sfarsit, ca e doar o trecere in alte lumi neperceptibile ochiului omenesc deocamdata, dar oamenii continua sa cerceteze pentru ca e firesc , pentru ca avem nevoie sa stim despre noi, pentru ca avem nevoie sa mergem inainte prin ploaia de lacrimi uneori, prin razele de lumina care apar fara sa ne intrebe daca azi vrem sa ne mai ridicam din pat sa ne continuam viata…
Moartea doar ne dovedeste, de atatea ori in ultima vreme, ca nu putem controla totul, dar putem crede ca exista o FORTA care ne-a creat si ne conduce mereu ACASA. Daca cei dragi noua pleaca mai repede decat noi, parca ne mai atenueaza din frica de moarte, nu-i asa? Stim ca atunci cand ne va veni si noua randul, vom fi un pic mai linistiti, pentru ca ne vom revedea…
As vrea ca toti cei care aveti suflete dragi plecate sa nu va pierdeti, sa va gasiti timp pentru voi, sa studiati despre viata si moarte. Avem deschise o multime de cai spre informatii care ne pot alina sufletele.
Sa meditati in liniste, sa fiti convinsi ca cei plecati EXISTA sub alta forma si pot fi perceputi, simtiti, atunci cand stam in liniste…
Candva o sa ne dam seama de ce au plecat. Raspunsul va veni pe calea potrivita fiecaruia din noi…
