fbpx

Little Women – Fiicele doctorului March. Ce film, ce actrițe, ce imagini!

de

Ce film, ce actrițe, ce imagini, ce poveste captivantă, ce vieți! Little Women – Fiicele doctorului March nu e un film pentru un sezon, ci pentru o viață, de văzut, de revăzut, de trăit și retrăit cadru cu cadru și replică cu replică, drept oglindă a frumuseții din fiecare dintre noi, a dreptului esențial la libertate interioară, a măreției iubirii care salvează lumea de la nimicnicie.

Cartea splendidă a Louisei May Alcott – tradusă și publicată de Editura Corint sub titlul Micuțele Doamne –  o scriitoare care acum, prin intermediul acestei noi ecranizări, se va așeza și mai bine in inimile cititorilor care o adoră de atâtea decenii, este din nou preschimbată în film la nivelul la care merita universul ei cuprins în pagini scrise atât de curajos pentru vremurile sale.

Romanul Louisei May Alcott, Little Women, ecranizat în mii de feluri, în ţări din toată lumea şi în diferite epoci istorice, transfigurează modul în care societatea le tratează, fără menajamente, pe fetele care aspiră să-şi croiască propriul drum în viaţă, fără, însă, a le deschide vreo ușă, lăsându-le dreptul doar la o viaţă interioară puternică și vibrantă ce nu ține cont de regulile sociale. Iar acest drept al trăirii rămâne singura lor bucurie, marea recompensă a vieții. Numai că, de data aceasta, regizoarea şi scenarista Greta Gerwig (căreia îi datorăm și minunatul film Lady Bird, având-o tot pe Saoirse Ronan în rolul principal) a abordat povestirea cu multă căldură, încercând s-o aducă foarte mult în prezent și adaptând-o la postmodernism.

În filmul Gretei Gerwig povestea pornește pe două planuri simultane, cu personaje care sunt deja adulte şi care îşi relatează cu nostalgie copilăria. “Am început filmul cu o naraţiune a unor adulţi care reintră în povestirea copilăriei, formată din amintiri şi idealuri, constituind cheia înţelegerii identităţii fiecărui personaj şi a drumului pe care a apucat-o”, a declarat Greta Gerwig.

În rolurile celor patru surori, Jo, Meg, Amy şi Beth March, apar actrițele Saoirse Ronan, Emma Watson, Florence Pugh şi Eliza Scanlen, iar Timothée Chalamet îl interpretează pe vecinul Laurie, Laura Dern pe mama fetelor, Marmee, iar Meryl Streep, într-un rol-cheie, pe mătuşa March.

Filmul are șase nominalizări la premiile Oscar, pentru cel mai bun scenariu adaptat – Greta Gerwig-, cel mai bun rol principal feminin – Saoirse Ronan -, cel mai bun rol secundar feminin – Florence Pugh, cel mai bun film – Amy Pascal, cele mai bune costume – Jacqueline Durran și cea mai bună coloană sonoră originală – Alexandre Desplat.

Filmul distribuit de InterComFilm Distribution va intra în cinematografele din țara noastră din data de 7 februarie 2020.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.