fbpx

Pana cand cartea ne va desparti

de

Desi n-am omorat pe nimeni pana la ora cand scriu aceste randuri, am de infruntat, in fiecare luna, un purgatoriu informational debil. Un sentiment amestecat de curiozitate si nauceala, de masochism intelectual si de rautate (de care nu ma dezic) ma determina sa citesc ceea ce nu credeam ca voi citi vreodata. Mai ales ca viata e scurta si imi vor ramane atatea capodopere nebuchisite. In schimb, nu scap nimic din revistele glossy. Mi-e jena de perseverenta mea demna de o cauza mai buna. Dar cum telurile pretioase n-au fost niciodata un hobby pentru mine (eram prea ocupata cu timbrele si acuarela), iacata-ma-s in fata
dezastrului, dupa cum urmeaza.

Sutii de idei si inamicii lui Hamsterica

Revista Tabu, ramasa de mult timp fara sursa proprie de energie si nevoita sa fure gaz din conducta rusilor si glagorie de pe unde-o gaseste nesupravegheata, a mai marcat un moment de glorie smanglitoare: „Tabu te invita sa scrii un roman“, cica. Invitatele Tabu-ului au fost mai intai invitate de Tango sa zamisleasca, neinhibate, ganduri memorabile, publicabile, adorabile. Dar cum o idee buna nu e lasata-n parcari cu husa-n spinare, ci mereu se gaseste cineva sa-i fure capacele de la roata, ne treziram ca Tabu a pus de-un roman colectiv, asa cum noi (cu mult inaintea echipei lor de voinici) am anuntat proiectul inedit al unui volum din colectia Cartile Tango, scris exclusiv de cititoare.
Cu ochii grei de lene si cu inspiratie, dupa buget, mica, insii de la Tabu zarira-n noada orizontului aceasta idee a revistei Tango si, pentru ca n-am pus-o la timp sub cifru, ‘mnealor s-au autoservit hulpav, si nici nu s-au spalat pe maini inainte. Asadar, daca la capitolul etica n-avem cu cine discuta, ramane ca normele calitatii si-ale bunului simt sa decida soarta delictelor ridicole.
„Toti mirosim frumos“, se trezeste Tabu generalizand, de lene sa nu calculeze statistici cu zecimale. As avea cateva argumente contra, mai ales din seria celor care trasnesc a tupeu.
„Citeste in paginile urmatoare cum este astazi familia. Nici mai buna, nici mai rea decat era, ci pur si simplu diferita“, mai clopoteste Tabu. Pai daca mi-ai spus deja poanta, de ce ma mai trimiti la paginile urmatoare?
„Cand o vedeam pe Andreea Berecleanu la stirile de seara, nu parea ca e un vulcan pe dinauntru si nici ca ar fi genul sportiv-baietos“, cugeta napraznic aceeasi revista. Stau si ma-ntreb cat de flamand trebuie sa fii si disperat sa iesi in pauza, dupa shaorma, ca sa plesnesti un asemenea panseu. Si-n ce fel s-ar fi putut scalambaia Berecleanu la stiri, ca sa afle lumea ca are lava-n pipota?
„Animalele sunt mortal de dragute“, mai sare Tabu. Depinde de animal, unele sunt doar dragute, altele sunt doar mortale. Gasesc, tot in Tabu, ceva care suna infiorator: „Poate ti se pare un sacrificiu minor sa renunti la un hamster pentru o relatie, dar hamsterul poate deveni in viitor o cariera, o casa, un copil“. N-am avut nici cea mai palida idee ca un hamster poate proba, live, teoria evolutionista. Eu credeam ca e doar un soarece tampit, pe care lumea l-a proclamat animal de companie numai fiindca mananca rumegus intr-o maniera foarte rationala, iar atunci cand doarme, pare deosebit de destept – impresie pe care o contrazice violent la putin timp dupa ce se scoala. Trec peste faptul ca i se spune, un rand mai jos, „Hamsterica“, asta tot in Tabulica.
„Instinctiv, femeile stiu ca tocurile sunt sanatoase“, bubuie Tabu. Prost instinct, ca sa zic asa. Doar ca, daca ne referim la femeile fara coloana vertebrala (destule-n ograda omului), prejudiciile tocurilor nu sunt asa de mari.
„Bronzul a fost inventat in 1923“. Pacat ca n-a apucat si Catherine de Aragon aceasta inovatie, ca era cam palida-n falca.
„Plaja e tot ce-ti mai trebuie“. Exact. Asta-mi mai lipsea!

Majestate, sunt mandru de sanii lui Liz Hurley!

Revista Unica dezvaluie adevaruri socante despre Dan Negru: „Bunica e reperul lui in televiziune“. De ce, bunica are si ea emisiuni, poate la posturile concurente?
„Civilizatia a murit fiindca a devenit plictisitoare“. Ei, fleosc, daca tot ce-i plictisitor ar sucomba la timp, rubrica de fata n-ar mai exista de mult, din lipsa de materie prima. Si toata lumea ar vorbi prostii in voie – nu ca asa ar opri-o cineva, in definitiv. 
Tot Unica lalaie ceva despre „buze pudrate cu rujuri“. Nu vreau sa vad asa ceva, treaba voastra, dar ocoliti-ma. Eu si cand vad buze pudrate cu zaharul de pe gogoasa am o problema.
„Picioarele tale obosite pot avea parte de un happy-end“. Da, se poate, daca plasam intriga pe rotula si punctul culminant in fluierul piciorului, ar fi logic si comod ca deznodamantul fericit sa se produca-n talpa, cu speranta ca nu e o poveste cu platfus in coada de peste.
Tot in Unica dau de „masini de spalat cu silueta“ (eu inca mai folosesc detergentul, ca pe vremea lui Pazvante) si de „aer conditionat cu ADN“. Imi doresc si eu, sincer, un aparat cu freon dezoxiribonucleic.
Revista Viva e scoasa din viteza, bag de seama, si o ia la vale: „Acum vrea sa se marite si sa faca copii, iar tu te feresti de brandul asta“. N-am nici cea mai vaga idee ce cred ei ca inseamna „brand“. Inca lucrez la asta.
Din seria „gramatici facultative“, mai vad una lata in Viva: „drama «August», a carui premiera“… Cum, ma, „a carui“? A lui august in flacari? Parca vorbeati de drama, ca aia avea premiera, nu luna lui Gustar.
Revista Avantaje a intrat in sezonul filosofiei cu amanuntul: „Timpul poate fi un aliat important in pastrarea tineretii“. De acord, dar cum facem sa-l oprim? Sau: „Diferentele dintre femei si barbati sunt atat de evidente“. Se pare ca nu atat de evidente, daca voi continuati sa va minunati…
„Aplica blush-ul in interiorul obrazului“. Am incercat, dar avea un gust scarbos. Si ma gadila peria pe gingii.
Revista Bolero topaie din gafa-n gafa: „Liz Hurley stie sa se bucure de linistea de pe iaht. In ciuda varstei, sanii ei i-ar face oricand mandri pe supusii Reginei Elisabeta“. In primul rand, asta cu „in ciuda varstei“ semnaleaza clar ca redactorul inca n-a terminat liceul si lucreaza la Bolero doar intr-un job de vara, daca tot a trecut clasa (sper). Iar pentru el, Liz Hurley e matusalemica. O mamaie cu cracii goi la soare. Cat despre supusii reginei, mandri de sanii unei actrite englezoaice, asta-i chiar o productie redactoriceasca ieftina, din seria celor scuipate de pix si tacanite de taste fara aprofundari obositoare.
„Te agiti ca un Pepsi, ai dureri dese de cap si iti spui mereu ca esti stresata“, remarca Bolero. Cat v-a dat Pepsi ca sa nu scrieti „rece si buna ca o Coca-Cola“? Oricum, cred ca v-asteapta pe la casierie, sa semnati.
De altfel, aflu din alta pagina si crezul artistic al colegilor de la Bolero: „Cu pixurile inainte… la atac!“. Mai rasfirati, baieti… Si scoateti baionetele din varful pixului, fiindca tot picand in patima cate unui Smardan lexical, se lasa cu pierderi colaterale, dar pesemne si cu prime de razboi, din bugetul de protocol.
Si-ti mai spune Bolero ceva ce n-ai avut habar in viata ta: „Lucrezi la birou si esti scutita de infectii si de diferite boli? Nici pe departe!“. Adica voi credeati ca un job cu fundul pe scaun va scade glicemia, va piaptana trigliceridele si va pazeste gura de herpesi? Ei, uite in ce inconstienta va balaceati…
„Specialistii au decretat: telefoanele sunt locurile unde bacteriile isi fac de cap“. Si asta e tot un adevar zguduitor, ca si cum trebuie sa fii specialist ca sa-ti pui problema ca, din moment ce microbii sunt peste tot, mai putin in sticla de vodca, de ce nu s-ar cracana si-n tastaturi de celulare?

Bruschetele care au salvat Capitoliul

„Cine-i mai tare? Funduletul tau sau mingea?“. Depinde cine si cu ce-a intepat mingea. Daca fasaie si cade moale, poti sa cutezi a te lua la intrecere.
Hal de cronica de film, in Bolero: „E bine ca avem de-a face cu un lung-metraj“. Dar cel mai bine si cel mai bine, zic eu, e ca avem de-a face cu un film si ca e apreciat in sistemul metric, nu in nenorocitul de inch american capitalist.
O maiastra analiza turistica, in aceeasi revista depasita de situatie: „Daca nu iei loc la una din zecile de terase, insirate in piatete, se poate spune ca nu ai vizitat Roma“.
Apoi: „Daca nu ai gustat bruschetele, prajiturile si inghetata din Roma, pot spune ca nu ai trecut pe-acolo“. Cu alte cuvinte: ba, ai vazut Capitoliul, Campo dei Fiori, Forurile imperiale, ai mers sa casti gura la Vatican? Aha, nu. Ochei, n-are importanta. Da’ ai mancat inghetata cu crant si porcheta sau bruscheta sau crocheta de-aia de-a lor? Nuuuu?! Du-te dracului de-aici, ba, inseamna ca n-ai fost la Roma!
Revista Elle nu-si mai gaseste cuvintele, de atata adrenalina creativa – sau, in orice caz, nu le mai dibuie p-alea romanesti: „femeile sexy, stylish, spirited stiu sa se protejeze la soare“. A dat Dumnezeu de nu ne mai vine pe limba sa traducem, e complicat si taraneste, pesemne, sa scrii „elegant si vivace“.
Nu ca i-ar da engleza afara din birou, ca mai la vale gasesc o trasnaie penibila: „I’m baging you for mercy“. Daca nu cumva ati vrut sa spuneti: „Te bag in traista pentru mila“ (caz in care macar ne incadram la alt diagnostic), se scrie corect „I’m begging you for mercy“, adica te implor sa ai mila. Cum v-as spune eu voua (exemplu la intamplare): Dear editor, I’m begging you for mercy, take a vacation, go nuts, relax, get an exotic grammar bath!
Aaa, si daca tot esti pe langa biblioteca, baga nasul si prin sectia de limba romana, ca-i dezastru, ia uite ce-am gasit intr-o pagina: „Colectia subliniaza personalitate (sic!) femeii fara ai masca (sic!) autenticitatea“. Mai, pe bune, nu va inteleg: daca ati avut atata memorie si dexteritate sa scrieti toate literele din „autenticitatea“, ati dat cu stangu-n dreptu’, ca Mutu de la unspe metri, tocmai cand sa plantati o parlita de cratima unde-i era locul? Hai da-ti-o, Doamne, iarta-ma… Oricum, revista Elle duduie de adevaruri abisale: „Dragostea orbeste, apoi prosteste si, in orice caz, raneste. Asta stie si o fetita de gradinita“.
Nu te supara, la ce gradinita ai fost dumneata, era pe vremea soimilor patriei, cumva? Parem in aceeasi promotie, dupa mentalitate, dupa vorba, dupa port. Ca-mi suna cunoscuta programa de educare. Si oricum, poezica aia cu monorima m-a topit, ai definit dragostea atat de tulburator, incat postarita mea, cand a citit, a alunecat in depresie si n-a mai livrat noua zile. 
Revista Marie Claire loveste cu sfaturi mai practice, fara utopii fonfaite, de fita neaosa: „Daca nu-l poti schimba pe el, poate reusesti cu mobila din casa“. In sensul ca, daca nu se schimba de bunavoie, ii dai cu masa-n cap? Ma rog, fiecare cu terapia lui de cuplu.
Definitia Londrei, in acceptia celor de la Marie Claire? „O mare bula de distractie, asta este dintotdeauna Londra“. Ce simplu huruie viata pentru unii!

Mistocareli si blasfeminitati de sezon

Revista The One imi paralizeaza falca: „De vre-o trei ani ma ocup de costume (…) fac tot ce-mi cer ele si mai mult decat atat“. Exact, faci mult mai mult decat atat, de exemplu bagi cate-o liniuta in ficatii cate unui cuvant nevinovat.
Habar n-avem romaneste, dar ne omoara anglofonia: „Iti ofera un look foarte cool/chic/trendy“. Voi si tigarile l-ati ingropat pe Pruteanu de viu, ati pus mana de la mana.
„In fiecare zi, sunt femei care-si jertfesc viata pentru sotii lor. Stau in umbra…“. Ei, na, chiar asa, voi stiti diferenta dintre a-si neglija viata si-a o jertfi? Ca, dupa spusele voastre, am cam avea nevoie de monumentul gospodinei necunoscute.
Ce-mi plac mie articolele mistocaresti din The One: „O mare parte dintre designeri s-a lansat in schimb in pseudo „discutii“ filozofice, unele putin cam greu de digerat, chiar si pentru un public obisnuit cu moda“. Cu atat mai mult, as zice. Publicul obisnuit cu moda devine anxios cand cineva are gura sparta si scapa consideratiuni despre Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Ori filosofeli ad-hoc, ori simtul trendului cu patru zerouri, din doua una.
„Cu un styling bine temperat“, scrie One. Si uite-asa, hop-si-asa, facuram un gerunziu dintr-un substantiv si mai inventaram un cuvant, dar nu romaneste, ca toti prostii, ci intr-o pretinsa engleza.
„Daca dormi mult, slabesti mult“. Pha, ha, ha, ha, haaaa! Altceva nu mai am de adaugat. Poate, cel mult, s-ar cuveni sa precizez ca eu dorm de rup. Ha, ha, ha! Nu exclud insa ca eu sa fiu exceptia care intepeneste acul regulii.
„Stii care este cel mai bun truc anticelulitic?“, scapara One. „Un lac de unghii bine ales. Nimeni nu va mai avea ochi pentru altceva“. In acest sens, am nevoie de un lac de culoarea flamei de sudura, cu puchitei de laser incorporati. Ca sa fiu sigura. Ca stiu eu ce stiu.
Intr-un supliment al revistei Tabu, cronicareasa de moda se vaita:
„Cand am vazut colectia, nici n-am remarcat hainele, atentia mi-a fost confiscata in intregime de machiaj“. Dac-o fi fost un machiaj tanga cu sprancene topless…
„Celulita este, in viziunea mea, unul dintre putinele semne ale egalitatii sociale“. Ca restul, adica bolile, bafta si catastrofele naturale sunt vacs.
Doar celulita ne aduce pe acelasi taler, ea ne confirma soarta noastra fragila, trecerea noastra printr-o lume haotica. Sau, daca ne gandim bine, poate si furunculii mai au acest rol suprem, acela de a ne scutura de mofturi si de-a ne aminti ca, in fata puroiului, toti suntem egali – chiar daca unii sunt mai egali decat altii, fiindca iau oxacilina. 
Intr-un acces de generozitate cabotina, Tabu conchide: „Eu cred ca defectele ne fac mai frumosi, iar daca nu ar exista, cu totii am fi perfecti, iar personalitatea noastra ar avea de suferit“. Asa este, atunci cand esti perfect, devii de fapt oribil, parca nu mai ai incredere in tine, e groaznic, va spun! Eu nu vreau sa fiu perfecta, in caz ca se ofera cineva sa-mi dea aceasta sansa. Pe mine sa nu contati.
„Insa si filmele se inspira din lucruri vechi. Cum ar fi picturile“. Suplimentul Tabu mi-a suplimentat instantaneu si corvoada de a traversa, de-a ingadui si, mai ales, de a pricepe temeiul gogomaniilor de rutina de prin presa.

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *