Gândindu-mă frecvent la semnificaţia acestor zile pe care le numim #STAMACASA, aş merge mai departe şi le-aş redenumi zile în care #SUNTEMACASA. În mod neaşteptat, am primit acel timp al regăsirii, reinventarii, cunoaşterii de Sine şi conectării la acel spaţiu numit ACASĂ.
Acum câţiva ani, că parte a unui proiect de cercetare legat de inteligenţa emoţională şi mindfulness, parcurgeam cartea scrisă de Daniel Siegel intitulată „Acolo unde trebuie să mergi, acolo eşti deja”. Faptul că în aceste clipe majoritatea dintre noi se află în spațiul propriului cămin, în căutarea unor răspunsuri legate de valori, oameni, proiecte şi sens, nu este pură întâmplare. Avem în sfârşit timp, o resursă atât de puțîn la îndemâna în viețile multora dintre noi, până acum. Avem timp să facem ordine în casă, în viaţă, în relaţii, în tot ceea ce important şi cu sens.
Este un timp plin de provocări şi noutăţi, în care capacitatea noastră de adaptare şi schimbare ne este testată zilnic în cele mai diverse moduri. Fie că eşti mama, soţie, parteneră, lucrezi sau studiezi de acasă sau poate nu lucrezi în această perioadă, eşti în situaţii noi şi descoperi valenţe ale Sinelui tău.
Avem în plus şansa de a ne recupera energia şi regenera pentru a da startul după 15 mai, cu mai multă energie, putere personală şi atenţia bine canalizată pe noi înşine, pe oamenii şi proiectele care contează cu adevărat pentru noi.
Acestea fiind zise, în această Săptamâna Luminată mi-am propus să scriu despre ATENŢIE, cum o definim, ce ne distrage şi mai ales ce ar fi de făcut pentru a FI cu adevărat prezenţi în propria noastră viaţă.
IMPORTANŢA ATENŢIEI
Realitatea pe care mintea noastră o creează şi care stă la baza deciziilor, emoţiilor şi comportamentelor noastre este influenţată major de funcţionarea atenţiei noastre. Reţinem şi ne amintim cu precădere acele aspecte pe din realitatea obiectivă pe care ne focalizăm atenţia. Fie că vrem, fie că nu, ele ne influenţează în mare măsură deciziile, comportamentele şi stările emoţionale.
În același timp, aspectele ignorate de atenţia noastră, chiar dacă sunt relevante, sunt slab reprezentate, prost întipărite în memorie şi greu de reamintit. Din acest motiv, au un impact mult mai redus asupra trăirilor, deciziilor sau comportamentelor noastre.
Gândiţi-vă la atenția voastră că la o busola. Dacă ea funcţioneaza corect, aveţi şansa de a merge pe drumul corect şi a ajunge la destinație. Dacă în schimb, trăiţi stări de anxietate puternică, atenţia funcţioneaza că o busolă disfuncţionala şi reprezintă distorsionat realitatea. În consecinţa, întreţine şi intensifică anxietatea.
Concret, disfuncţionalitatea se manifestă în trei forme:
- Atenţia se focalizează excesiv asupra senzaţiilor sau informaţiilor negative şi le ignoră pe cele pozitive sau neutre.
Te concentrezi pe semnalele de pericol, le acorzi prioritate, chiar dacă acestea sunt mai slabe sau mai puţin relevante decât cele pozitive. Pericolul există şi este recomandabil să fim conştienţi de el, totuşi a ne concentra exclusiv asupra pericolului urmărind ştiri, dezbateri, citind permanent articole legate potenţialul pericol ne limitează perspectiva legată de prezent şi viitor.
- Atenţia amplifica aspectele negative şi ignoră sau minimalizează aspectele pozitive ori neutre.
Pur şi simplu, ignori aspectele pozitive sau neutre legate de tine şi de contextul exterior. De exemplu, ignori calităţile, talentele şi competenţele pe care le ai, competenţele oamenilor din jur, reuşitele de până acum, informaţiile legate de aspectele pozitive din viaţa ta, resursele proprii, validarea oferită de oamenii importanţi care te susţin. Atenţia ta funcţioneaza ca o lentilă care măreşte aspectele negative şi micşorează restul.
- Atenţia se desprinde greu de pe informaţiile negative.
Astfel, odată îndreptată către o informaţie negativă, atenţia se fixeaza şi rămâne focalizată asupra ei mai mult decât pe o informaţie pozitivă. Practic, dacă îţi concentrezi atenţia doar asupra pericolului, construieşti scenarii care întreţin anxietatea, prin urmare mutarea atenţiei spre informaţii neutre şi pozitive devine dificilă. De aceea, a construi scenarii neutre sau pozitive cu efect liniştitor necesită antrenamente susţinute.
REGLAREA ATENŢIEI
Orice situaţie disfuncţională merită toată atenţia ta, mai ales acum când contextul solicitant şi stresant ţi-a semnalat aspecte noi legate de modul tău de funcţionare din punct de vedere psihic.
Ca specialist în sănătate mentală şi ca femeie care s-a confruntat ani la rând cu stresul şi anxietatea de performaţă în medii competitive, înţeleg trăirile generate de context, având capacitatea de a împartăşi soluţii concrete.
În acest sens, prin strategii de aplicat minim 21 de zile poţi începe să transformi gânduri, emoţii, comportamente neplăcute fiind atent la tine clipă de clipă. Acest timp divin în care #SUNTEMACASA poate deveni un timp al schimbării şi dezvoltarii personale. Cum schimbările se petrec pas cu pas, iată câteva aspecte la care merită să reflectezi
1.Îndreaptă-ți atenţia pe ceea ce ai de făcut, nu pe reacţiile proprii sau pe reacţiile celorlalţi.
De multe ori, reacţiile noastre legate de ceea ce simţim, ce credem despre ce se va întâmpla, comportamentele evitante pe care le practicăm pot fi bariere reale în calea realizării planurilor noastre. Pentru a avea rezultate este important să acţionezi cu toata atenţia şi energia de care dispui. Din acest motiv, când eşti cuprins de anxietate, deznădejde, frică sau vinovăţie este important să te concentrezi pe faptele tale, nu pe trăiri subiective şi reacţii. Trăirile şi reacţiile subiective merită explorate ulterior, într-un cadru terapeutic, în condiţii de siguranţă.
2.Concentrează-ţi atenţia pe elementele pozitive sau neutre
Frica şi anxietatea sunt strâns legate de aspectele negative din realitatea ta si se derulează în mod automat fără ca tu să fii conştient de aceste lucruri. Pentru a contracara aceste aspecte, este important să începi antrenamente mentale menite să determine atenţia să proceseze şi aspectele pozitive sau neutre.
Dacă în aceste momente, mintea ta genereaza scenarii negative (catastrofice) şi aspecte negative, poţi învăţa să produci conştient, deliberat alternative pozitive sau neutre.
Exemplu – inspirat chiar de situaţia prezentă
- Numărul de pacienti internati este încă în creştere. Mă raportez la aceasta situaţie cu îngrijorare (aspecte negative)
- Numărul de cazuri vindecate este în creştere. Situaţia evoluează bine în România şi în lume, avem mai multe informaţii în acest sens (aspecte pozitive)
- S-au alocat fonduri pentru cercetarea unui tratament nou. Sunt deja câteva ţări care au relaxat limitările şi în care viaţa revine la normal în aceasta luna (aspect neutru)
Dobândeşte focus şi claritate în gândire
În următoarele 21 de zile, dedică cel puţin 20 de minute acestui exerciţiu, observă şi notează-ţi într-un jurnal următoarele:
Pentru fiecare aspect negativ care îţi ocupă mintea în acest moment, antrează-ţi deliberat atenţia să observe şi aspectele pozitive sau neutre şi să le dedice timp. Chiar dacă într-o primă faza poate părea dificil, prin concentrare conştientă, deliberată asupra aspectelor neutre sau pozitive, mintea va deveni mai robustă, mai capabilă să surprindă în mod echilibrat realitatea. Lasă-te inspirat şi de Cultivă emoţiile pozitive şi trăieşte plenitudinea momentului.
Dincolo de frică şi anxietate legate de ceea ce urmează şi cum va arăta viitorul, există mulţi stimuli neutri şi pozitivi în exterior spre care merită să-ţi îndrepţi atenţia.
3. Creează un plan plin de claritate şi sens
În perioadele stresante sau în anxietate, frica pare să ne domine. Stările domina faptele şi deciziile, motiv pentru care avem tendinţa de a ne amâna propriile planuri până în momentele când apele se vor linişti. Ca specialist în sănătate mentală, pot afirma cu certitudine un lucru: anxietatea şi emoţiile negative nu dispar de la sine. Este necesară o muncă susţinută de psihoeducaţie, terapie şi dezvoltare personală pentru a funcţiona optim şi în aliniere minte-emoţii-corp. Iată de ce, chiar în aceste zile în care #SUNTEMACASA merită să dedici timp, să reflectezi, să iei initiaţiva şi să stabileşti planul de acţiune legat de viaţa pe care o doreşti.
4.Recunoaşte ceea ce poți controla şi ceea ce se află în afara controlului tău
Când te concentrezi pe acele aspecte pe care nu le poţi controla, există riscul de a aluneca foarte uşor in scenarii catastrofice. Astfel, dacă tot controlul este în afara ta, începi să simţi neputiinţă, deznadejde, anxietate, emoţii care te împiedică să acţionezi, lucru care te demotivează major.
Sunt foarte multe aspecte ale vieţii pe care ai capacitatea şi puterea de a le controla. Din acest motiv, este important să cauţi permanent aspectele care ţin de tine. Pot fi lucruri mici la început. Sunt suficiente şi necesare pentru a te scoate din starea de deznădejde şi neputinţă.
Emoţiile negative intense, pe care le trăim atunci când atenţia noastră este concentrată pe lucruri în afara controlului nostru, ne deconctează de la resursele noastre şi ne blochează abilitatea de a găsi rezolvări la problemele noastre. În schimb, stările neutre şi pozitive lasă loc creativităţii şi ne ajută să găsim soluţii, împuternicindu-ne.
În această perioadă, în care ritmul umanităţii este ceva mai lent şi în care învăţam să ne conectăm la vibraţia şi spatiul numit ACASĂ, dispunem de ceva mai mult timp decât altădată. Putem să ne acordăm zilnic un timp de contemplare şi reflectare, realizand o foarte buna investiţie în propriul tau viitor.
Pregateşte o listă cu lucrurile care importante pentru tine în aceste zile. Analizează care sunt lucrurile asupra cărora ai control şi cele în afara controlului tău. Acolo unde poţi acţiona, o poţi face cu calm şi răbdare. Ceea ce este în afara controlului tau, nu merită atenţia ta.
Este timpul să-ţi canalizezi atenţia asupra Sinelui tău, vieţii tale şi relatiilor importante. Pentru că acolo unde se îndreaptă atenţia, acolo merge şi energie. Şi unde este energie şi ordine, se crează spaţiu pentru abundenţă.
În această Săptămâna Luminată, să aveţi parte de spor şi abundenţă!
Oana-Miruna Stîngă este Psiholog Clinician, Psihoterapeut Și Consilier Psihologic atestat de Colegiul Psihologilor din România. În lucrul cu clienţi individuali şi companii, combină Psihoterapiile Scurte Orientate pe Resurse şi Soluţii cu serviciile online de E-THERAPY centrate pe stres, anxietate şi depresie. Abordarea sa ştiinţifică integrează Evaluarea clinică, Psihoeducaţia, Psihoterapia şi Monitorizarea prin intermediul platformelor online dedicate stresului, anxietăţii şi depresiei (PAXONLINE, DEPRETER).
Detalii pe www.oanastinga.com (Întâlneşte-te cu Viaţa)
Email: contact@oanastinga.com
Facebook Psiholog O.M. Stîngă
Pingback: Timpul IUBIRII este ACUM – de Oana-Miruna Stîngă – Marea Dragoste