M-am îmbrăcat c-o armură
Făcută din pietrele care-au rămas
După ce a trecut apa.
Mi-am pus o pereche de ochelari
În ceafă,
Ca să pot vedea numai
Cu mintea
De pe urmă.
Mi-am protejat
Mâinile, picioarele, gândurile,
Nelăsând nici un loc liber
Care să poată fi atins de mângâieri
Ori de alte otrăvuri.
Chiar inima din piept
Mi-am acoperit-o cu o carcasă
De broască ţestoasă
Ce-a trăit 800 de ani.
Când totul a fost gata
I-am răspuns tandru:
– Şi eu te iubesc.
Tag-uri:
Cea mai frumoasa poezie · declaratie · iubire · marea dragoste · Marin Sorescu · poezie · precautie · si eu · te iubescCategorii:
Cea mai frumoasa poezie
ce frumos