fbpx

Moda a fost victima ei…

de

Totul s-a petrecut foarte repede. Ea a ales o rochie alba de vara, cu broderie si doua volane mari, unul care ii imbratisa umerii si altul care ii alinta genunchii. El a clipit apreciativ si i-a reamintit ca nu au mult timp de pierdut. Sa o incerce repede si sa fuga amandoi la aeroport. Ea nu m-a vazut, iar el nu ma cunostea.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mi-o amintesc foarte bine, a fost intotdeauna la fel de frumoasa. Se ingrijea cu o disciplina care ne nastea in suflete o combinatie schimbatoare de admiratie si invidie. Avea parul drept si negru, cum numai in reclame desavarsirea se arata. Primavara si toamna purta o sapca rosie care ii venea atat de bine, incat tot troleibuzul calatorea cu fata intoarsa spre ea. Ma straduiam sa ii descifrez simplitatea, sa o descompun in felii de frumusete a caror retesere ar fi putut garanta un farmec la fel de firesc.

Am decretat ca toata vina o poarta gura. Apoi mi-am revizuit atitudinea si am recunoscut meritul ochilor caprui inchis. M-am inchinat claritatii obrajilor si apoi am carcotit iar, ridicandu-i in slavi crema de fata cu miros usor de paradis. Am stat pe ganduri in fata parfumului care se o­dihnea pe raftul ei si i-am furat uneori picaturile din flori de tei. Ce credeam, ce speram? Poate speram sa ii cuprind farmecul, ca pe o veste buna si rara.

I-am studiat mama, tatal si fratele. Am incercat, iar si iar, sa dezleg taina frumusetii care ne topea ca un soare. Dar mama era o femeie draguta, obisnuita, o aparitie in care nu am gasit explicatii. Iar tatal si fratele nu te uimeau cu nimic. Te uimea numai ea, la fel de grozava in pantaloni si camasa, in rochie, in costum de baie sau in costum de schi.
 Sigur ca nu era drept ca atata frumusete sa fie complice cu atat de mult bun gust vestimentar, iar combinatia lor sa locuiasca in aceeasi camera studenteasca in care ma nimerisem si eu. Mergeam de multe ori la cumparaturi impreuna si jur ca toate hainele pe care le atingea prindeau viata, renuntand la simpla asteptare a cumparatoarelor, devenind lideri plini de energie, care dispareau repede, daca nu in sacosa ei de cumparaturi, atunci in sacosele noastre.

Am stiut intotdeauna ca o va curta un barbat frumos, destept si bogat, asa cum stiam ca noaptea se desira numai ca sa faca loc asprimii limpezi a diminetii. Au venit cei frumosi, apoi cei bogati, apoi cei destepti. I-a refuzat pe toti cu o gratie care aprindea iarasi in noi sentimente neclare si a continuat sa se imbrace tot mai simplu si tot mai frumos. Detinea secretul esarfei legate cu stil, al culorilor combinate fara gres, al pantofilor datorita carora in ulti­mul an de studii toata promotia putea sa jure ca lectiile sunt scrise pe parchet, nu pe tabla. Rochia de la banchetul de absolvire, minune de culoarea portocalei, a fost acompaniata de sandale albe si de zambetul care ne marturisea intreit ca prietena mea isi recunoaste frumusetea, ca e mandra de ea si ca, in acelasi timp, isi cere scuze sincere pentru perfectiune.

De atunci am vazut-o numai in poze si m-am bucurat ca i-am ghicit de mult devenirea. Cred ca moda a fost victima ei, zvarcolindu-se sa-i inventeze vesminte tot mai fabuloase in taietura lor simpla, adorand-o cu coliere fara seaman, invaluind-o in minuni care nu functionau decat pentru ea. Iar ea continua sa le aleaga cu aceeasi mana sigura, cu aceeasi finete fara cusur. Un costum de baie in Malta, o rochie neagra in Place Vendôme, o bluza roz fara maneci la primaria frantuzeasca unde s-a maritat. Pentru ca s-a maritat cu el, cel pe care ni l-am inchipuit noi in tacere, cel pe care l-am desavarsit eu in gand. Frumos, destept, bogat. Cel care o grabea uneori, cand timpul pana la plecarea avionului se scurta primejdios pentru bunul mers al imbarcarii. Cel care a aprobat dintr-o clipire rochia alba de vara, poate singura piesa care ii mai lipsea ei din zestrea de frumuseti a anotimpului ce ni se asaza acum la picioare.

Am ramas nevazuta, ei oricum se grabeau si eu oricum nu as fi stiut ce sa le spun. As fi spus probabil vreo banalitate, vreo vorba preincalzita in practicile conversationale curente, ei: ma bucur ca te vad, lui: ma bucur ca te cunosc. M-ar fi vazut cum le raman in urma, rapusa de propria mea nepricepere de a aduna in fraze urgente admiratia pentru ea si invidia constructiva pentru el. Intotdeauna mi-e mai usor sa scriu.

Text de Amalia Nita

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Fatuca, n-am mai citit atata prospetime de mult timp.
    Ti-am urmarit blogul de ceva timp, dar niciunul din articolele de pe blog nu seamana cu cele din revista… Ciudat, frumos de ciudat. Parca ai fii in acelasi timp "doua condeie"…

    femeia fericita august 2, 2011 1:20 pm Răspunde

Lasă un răspuns la femeia fericita Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.